Homepage » Actualitate » Banu-i ochiul Dracului şi unealta Domnului! Cum încearcă Biserica să mai pună mâna pe nişte terenuri de milioane

Banu-i ochiul Dracului şi unealta Domnului! Cum încearcă Biserica să mai pună mâna pe nişte terenuri de milioane

Publicat pe 19.11.2015 la 23:59 Actualizat pe 20.11.2015 la 10:16

Domeniul Scroviştea are 2.500 de hectare se pădure şi găzduieşte mai multe clădiri de protocol. A fost reşedinţa temporară a mai multor preşedinţi ai României.

Biserica Ortodoxă Română, prin Mănăstirea Ţigăneşti, se judecă cu Administraţiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat, în încercarea de a pune mâna pe nişte trneruri de milioane. La mijloc, potrivit informaţiilor obţinute de reporterii spynews.ro, este o parte a terenului ce aparţine domeniului Scroviştea, zonă aflată în patrimoniul RA-APPS. Conform datelor oferite de portalul instanţelor, reprezentanţii mănăstirii au dat în judecată şi Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 Ciolpani şi Comisia judeţeană de aplicare a aceleaşi legi. Instanţa a dispus deja refacerea unui raport de expertiză topografică ce ar putea fi prezentat la termenul fixat pentru săptămâna viitoare.

Domeniul Scroviştea nu este singurul intrat în atenţia Bisericii. De ani de zile, reprezentanţii bisericii încearcă să obţină în instanţă zeci de hectare de teren ce aparţin Spitalului de Psihiatrie "Eftimie Diamandescu" din Bălăceanca. Retrocedarea are o miză frumuşică: peste 150 de hectare de teren arondat satelor Bălăceanca şi Poşta, din judeţul Ilfov, terenul fostei ferme a "Azilului Diamandescu" - actualul Spital de Psihiatrie "Eftimie Diamandescu" din Bălăceanca. Valoarea totală: între cinci şi zece milioane de euro, conform preţurilor cerute în zonă. O adevărată lovitură pentru reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
Domeniul Scroviştea a fost reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu, care se retrăgea aici pe timpul verii. După Revoluţie, a intrat în administraţia RA-APPS şi a fost folosit ca imobil de protocol. La finalul lunii martie, Traian Băsescu s-a mutat provizoriu la Scroviştea. "Pentru cei care mor de grija altora... M-am mutat provizoriu la Scroviştea, la cererea mea, într-un spaţiu deţinut de RA-APPS care cuprinde un dormitor, o sufragerie, o baie, un birou şi o bucătărie. Total, maxim 120 mp conform solicitării mele, pentru a nu-mi încărca inutil factura la întreţinere. Când RA-APPS va termina reparaţiile în Gogol 2, pentru care am semnat contract, voi reveni în Bucureşti. Nu beneficiez nici de păduri, nici de domenii de vânătoare", scria fostul preşedinte pe un site de socializare.

Citeşte şi

Lovitură teribilă pentru Angelica Constantin! După ce a pierdut-o pe Măriuca, ar putea rămâne şi fără băiat!

DOCUMENT EXPLOZIV! Rocsana Marcu îi dă lovitura de graţie fostului iubit: "A încălcat orice principiu etic şi moral!

În articolul
Banu-i ochiul Dracului şi unealta Domnului! Cum încearcă Biserica să mai pună mâna pe nişte terenuri de milioane
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mihaela de la Mireasa, sezonul 11, prima reacție, după presupusa despărțire de Ștefan. Fosta concurentă și-a făcut și o schimbare de look
Showbiz intern • ieri la 23:35
Mihaela de la Mireasa, sezonul 11, prima reacție, după presupusa despărțire de Ștefan. Fosta concurentă și-a făcut și o schimbare de look
  • Fanii cuplului Mihaela-Ștefan de la Mireasa cred că s-au despărțit, la cinci luni de la finală
  • Prima reacție a fostei concurente
Chefi la cuțite, sezonul 16. Richard Abou Zaki și-a ieșit din minți când a văzut rezultatele battle-ului: „E frustrant”
Emisiuni TV • ieri la 23:31
Chefi la cuțite, sezonul 16. Richard Abou Zaki și-a ieșit din minți când a văzut rezultatele battle-ului: „E frustrant”
  • Richard Abou Zaki și-a ieșit din minți
  • Ce l-a enervat pe chef
Stelian Ogică, noi declarații despre scandalul cu arbitrul. Ce i-ar fi promis Florin Chivulete Alexandrei: „Ea e încă o copilă”
Emisiuni TV • ieri la 23:11
Stelian Ogică, noi declarații despre scandalul cu arbitrul. Ce i-ar fi promis Florin Chivulete Alexandrei: „Ea e încă o copilă”
  • Stelian Ogică, noi declarații despre scandalul cu Florin Chivulete
  • Ce ar fi urmărit arbitrul
Andreea Bănică a împodobit bradul de Crăciun! Decorațiunea care atrage toate privirile
Showbiz intern • ieri la 22:52
Andreea Bănică a împodobit bradul de Crăciun! Decorațiunea care atrage toate privirile
  • Andreea Bănică a împodobit bradul de Crăciun
  • Ce decorațiune a atras atenția tuturor
Andreea Popescu, motivul vizitei în Shanghai. Ce intervenție și-a făcut bruneta: „În România nu aveau soluții”
Showbiz intern • ieri la 22:29
Andreea Popescu, motivul vizitei în Shanghai. Ce intervenție și-a făcut bruneta: „În România nu aveau soluții”
  • Andreea Popescu se află în China
  • Ce intervenție estetică și-a făcut bruneta
Iubita lui Iustin Petrescu, detalii intime din relația pe care o are cu influencerul! Ce a spus Hara despre loialitate
Showbiz intern • ieri la 22:16
Iubita lui Iustin Petrescu, detalii intime din relația pe care o are cu influencerul! Ce a spus Hara despre loialitate
  • Iubita lui Iustin Petrescu, declarații impresionante
  • Ce a povestit Hara pe rețelele de socializare
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Schema prin care 2 tineri au vrut să ia telefoane din easybox fără să plătească. Poliţia i-a prins în flagrant
recomandare pe observatornews.ro
Schema prin care 2 tineri au vrut să ia telefoane din easybox fără să plătească. Poliţia i-a prins în flagrant
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
recomandare pe as.ro
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
Dezastru total pentru angajaţi şi pensionari. Anunţul apocaliptic făcut de Bolojan pentru 2026
Romania TV

Momente ȘOCANTE pentru Vlăduța Lupău, după concertul fabulos de la Cluj. Un hoț i-a furat geanta Louis Vuitton: Am avut ceva bani în ea, că aveam de făcut plăți

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Ce înseamnă E10 la centrală. Eroarea semnalată de mulţi români în ultima perioadă
recomandare pe playtech.ro

Ce rată ai la un credit ipotecar de 50.000 de euro: calcul pe termen lung

Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
recomandare pe redactia.ro

Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani

ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro

Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO

Volodimir Zelenski se întâlnește cu Emmanuel Macron în Franța, după discuțiile privind acordul de pace între SUA și Ucraina
recomandare pe dailybusiness.ro

După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin

Gata cu joaca! Horoscopul dragostei, 15–21 decembrie 2025: Adevăruri incomode ies la iveală
recomandare pe Jurnalul.ro
Gata cu joaca! Horoscopul dragostei, 15–21 decembrie 2025: Adevăruri incomode ies la iveală
Cum arată acum Mario, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, la 23 ani. Antrenorul se mândrește cu fiul său
recomandare pe a1.ro

Close