Homepage » Actualitate » Bătaie şi impuşcături în faţa unui club

Bătaie şi impuşcături în faţa unui club

Publicat pe 26.09.2013 la 14:37 Actualizat pe 26.09.2013 la 15:23

Joi dimineaţă, a avut loc un incident în faţa unui club din centrul istoric al Braşovului.

Doi bărbaţi au ajuns la spital în această dimineaţă, după ce s-au luat la bătaie în faţa unui club din Braşov. Cei doi bărbaţi, unul în vârstă de 24 de ani din Constanţa şi un altul în vârstă de 30 de ani din Braşov, au început altercaţia în toaleta clubului, după care au ieşit afară pentru a-şi rezolva problema. Tânărul din Braşov l-a lovit cu pumnul în faţă pe celălalt, iar cel de-al doilea a scos un pistol cu gloanţe de cauciuc, pe care l-a şi folosit trăgând două gloanţe. "Este vorba despre un pistol neletal, cu muniţie de cauciuc, pe care constănţeanul îl deţinea legal, însă conform legii nu avea voie să-l folosească în locuri publice şi nici să consume alcool. Arma a fost ridicată de poliţişti pentru continuarea cercetărilor, fiind găsită pe stradă abandonată de posesorul acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi. Cei doi sunt cercetaţi acum pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice. În plus, bărbatul din Constanţa va fi cercetat şi pentru folosirea armei în loc nepermis.

Foto: Antena 3

Citeşte şi:

Scandal în lumea fotbalului! Dacian Varga l-a luat la bătaie pe Vasile Şiman!

În articolul
Bătaie şi impuşcături în faţa unui club
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Copil de 4 ani, transportat de urgență la spital după ce ar fi fost lovit de un bărbat în Sectorul 4 din București. Martorii au sunat la 112
Stiri interne • la 18:43
Copil de 4 ani, transportat de urgență la spital după ce ar fi fost lovit de un bărbat în Sectorul 4 din București. Martorii au sunat la 112
  • Un copil de 4 ani a fost dus de urgență la spital
  • Incidentul a avut loc în fața unui bloc din Sectorul 4 al Bucureștiului
Sora victimei lui Vlad Bălțățeanu și-a făcut un tatuaj în memoria ei. Ce model a ales Eliza: ”Aici e altă poveste”
Stiri interne • la 18:23
Sora victimei lui Vlad Bălțățeanu și-a făcut un tatuaj în memoria ei. Ce model a ales Eliza: ”Aici e altă poveste”
  • Cum trece sora victimei lui Vlad Bălțățeanu peste tragedie
  • Eliza a făcut un gest impresionant
Orașul din România desemnat capitala Crăciunului în Europa în 2026. A întrecut Viena, Praga și Paris
Beauty & Lifestyle • la 17:48
Orașul din România desemnat capitala Crăciunului în Europa în 2026. A întrecut Viena, Praga și Paris
  • Care este capitala Crăciunului din Europa
  • Un oraș din România a întrecut capitale importante
Claudia Pătrășcanu susține că fiul cel mic a acumulat 230 de absențe la școală, de când e la Gabi Bădălău: ”A mințit cu nerușinare”
Showbiz intern • la 17:16
Claudia Pătrășcanu susține că fiul cel mic a acumulat 230 de absențe la școală, de când e la Gabi Bădălău: ”A mințit cu nerușinare”
  • Claudia Pătrășcanu îl acuză pe Gabi Bădălău că a mințit
  • Băiețelul cel mic nu ar fi fost dus la școală
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close