Homepage » Actualitate » Ca în Evul Mediu. Un sat din România, fără apă curentă, drum şi autobuze

Ca în Evul Mediu. Un sat din România, fără apă curentă, drum şi autobuze

Publicat pe 24.05.2014 la 20:49 Actualizat pe 24.05.2014 la 22:03

Mai rău ca în Evul Mediu - cam aşa este într-un sat aflat la numai 25 de kilometri de oraşul Satu Mare. Localnicii sunt disperaţi că nici măcar Ambulanţa nu vine din cauza drumului, iar în caz de ploi abundente străzile se inundă imediat.

Autorităţile dau vina una pe cealaltă şi mută drumul de la judeţ la comună. Cele 200 de familii care trăiesc în satul sătmărean Medişa se plâng de ani de zile că autorităţile nu fac nimic pentru localitatea lor, care nu are nici apă curentă, nici drum. Cât despre asistenţă medicală, nici nu poate fi vorba. Tot din cauza drumului, nici autobuzele care ar fi trebuit să-i ducă pe navetişti în Satu Mare nu circulă. Autorităţile ştiu situaţia din sat şi promit să o rezolve, dar până când promisiunile vor deveni realitate, localnicii din Medişa vor trăi tot ca acum 100 de ani, conform Antena 3.
În articolul
Ca în Evul Mediu. Un sat din România, fără apă curentă, drum şi autobuze
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Irina l-a acuzat pe Gheorghe Moldovan de agresiune asupra copiilor! Bărbatul i-ar fi rupt piciorul fetiței: ”Am ascuns de medici”
Stiri interne • la 13:34
Irina l-a acuzat pe Gheorghe Moldovan de agresiune asupra copiilor! Bărbatul i-ar fi rupt piciorul fetiței: ”Am ascuns de medici”
  • Soția lui Gheorghe Moldovan a vorbit despre violență și agresiune
  • Prin ce ar fi trecut copiii lor
Chef Richard deschide porțile Retroscena la Domeniul Știrbey, între 6 și 15 noiembrie: rezervările pentru spectaculosul pop-up sunt disponibile de azi
Emisiuni TV • la 13:12
Chef Richard deschide porțile Retroscena la Domeniul Știrbey, între 6 și 15 noiembrie: rezervările pentru spectaculosul pop-up sunt disponibile de azi
  • Chef Richard deschide porțile Retroscena la Domeniul Știrbey, între 6 și 15 noiembrie
  • Rezervările pentru spectaculosul pop-up sunt disponibile de azi
Ce nume special au ales Francesca Sarao și Cristi Pungă de la Insula Iubirii pentru fiul lor. Fosta concurentă a născut recent
Showbiz intern • la 12:58
Ce nume special au ales Francesca Sarao și Cristi Pungă de la Insula Iubirii pentru fiul lor. Fosta concurentă a născut recent
  • Francesca Sarao, declarații emoționante
  • Ce nume poartă fiul ei
Soția lui Gheorghe Moldovan, primele declarații după tragedie! Irina a răspuns acuzațiilor: ”Am încercat să-l salvez”
Stiri interne • la 12:28
Soția lui Gheorghe Moldovan, primele declarații după tragedie! Irina a răspuns acuzațiilor: ”Am încercat să-l salvez”
  • Irina a vorbit pentru prima dată despre moartea lui Gheorghe Moldovan
  • Ce s-a întâmplat cu bărbatul din Republica Moldova
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un bărbat a cumpărat un tablou cu 30 de dolari. Când a aflat cât valorează cu adevărat, i s-a schimbat viața
recomandare pe observatornews.ro

Regula pe care mulți angajați nu o știu despre zilele de concediu nefolosite. Ce se întâmplă după 18 luni

150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
recomandare pe as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Romania TV

Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni

„Stegarul Dac”, arestat pentru ultraj, apare în istoricul a cel puțin 16 firme. Cezar Avrămuță ar fi reprezentat și un offshore din SUA
recomandare pe antena3.ro

„Democrația a murit! Trăiască regina”. Diana Șoșoacă a uimit prin ținuta aleasă la consultările de la Cotroceni

Primele imagini de la demolarea blocului care a explodat în Rahova. Imobilul rămâne fără etajele superioare

DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
recomandare pe Jurnalul.ro
DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
recomandare pe a1.ro

Close