Homepage » Actualitate » Carmen Tănase despre responsabilii pentru catastrofa aviatică: "Oamenii pe care-i plătim ne râd în faţă!"

Carmen Tănase despre responsabilii pentru catastrofa aviatică: "Oamenii pe care-i plătim ne râd în faţă!"

Publicat pe 23.01.2014 la 17:51 Actualizat pe 23.01.2014 la 17:59

Accidentul aviatic s-a transformat cu rapiditate într-o catastrofă. Orele au trecut, iar cei care trebuiau să fie acolo, să salveze victimele, au întârziat, motiv pentru care două persoane şi-au pierdut viaţa.

Carmen Tănase este revoltată de ceea ce s-a întâmplat. Îi e ruşine că trăieşte într-o astfel de Românie şi susţine că plătim din banii noştri oameni care nu fac altceva decât să-şi bată joc de poporul acesta. "Nu mă simt deloc bine în pielea mea, în ţara mea, în oraşul meu. Oamenii pe care noi îi plătim ne sfidează, ne râd în faţă. E un sentiment frustrant pentru că eu, ca entitate, nu pot face nimic. Cu cât gadget-urile sunt mai avansate, cu atât noi suntem mai retardaţi", a spus actriţa la Pro TV.

D.C.

Citeşte şi:

VIDEO "Îngerul din munţi" a izbucnit în plâns la înmormântarea Aurei Ion

VIDEO Lacrimi şi revoltă la înmormântarea Aurei Ion! Studenta, îngropată în uniformă şi cu onoruri militare

În articolul
Carmen Tănase despre responsabilii pentru catastrofa aviatică: "Oamenii pe care-i plătim ne râd în faţă!"
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama lui a murit. Declarații emoționante după înmormântarea ei
Showbiz intern • la 21:02
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama lui a murit. Declarații emoționante după înmormântarea ei
  • Daniel Buzdugan, în doliu
  • Mama lui a murit la 91 de ani
Ce i-ar fi cerut Marcel Andrei lui Prințul Marco înainte de Insula Iubirii! Dezvăluirea care a ieșit la iveală după ce s-au certat
Emisiuni TV • la 20:58

  • Prințul Marco susține că Marcel Andrei ar fi venit cu o strategie la Insula iubirii
  • Ce i-ar fi spus înainte să ajungă în Thailanda
Scandal între Prințul Marco și Marcel Andrei la Insula Iubirii! Ce și-au reproșat cei doi. Totul a pornit de la ispita Gabriella
Emisiuni TV • la 20:58
Scandal între Prințul Marco și Marcel Andrei la Insula Iubirii! Ce și-au reproșat cei doi. Totul a pornit de la ispita Gabriella
  • Prințul Marco și Marcel Andrei de la Insula iubirii s-au certat
  • Totul a pornit de la ispita Gabriella
Ce mesaj i-a scris Rebecca Toma de la Insula iubirii lui Ionuț Mocăniță. Iubitul Claudiei Ion a fost deranjat
Emisiuni TV • la 20:25
Ce mesaj i-a scris Rebecca Toma de la Insula iubirii lui Ionuț Mocăniță. Iubitul Claudiei Ion a fost deranjat
  • Ce mesaj i-a scris Rebecca Toma de la Insula iubirii lui Ionuț Mocăniță
  • Concurentul a declarat că nu este interesat de ea
VEZI MAI MULT
Recomandări
Avantajele şi dezavantajele unui credit în euro, în comparaţie cu unul în lei
recomandare pe observatornews.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Gata, s-a deblocat criza! Nicuşor Dan a semnat decretul acum câteva minute
Romania TV

Costeluș de la Clejani, priveghi fastuos cu alai și lăutari. Narcis de la Bărbulești și Costel Biju au făcut dedicații pe bandă rulantă pentru familia îndoliată! VIDEO

În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
recomandare pe antena3.ro

Vedeta TV Sarah Khalifa riscă pedeapsa cu moartea în Egipt. Cum a ajuns în această situație și ce urmează

Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși

Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
recomandare pe Jurnalul.ro
Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close