Cât de calculată este Ana Morodan în vacanţe? “Nu ştiu să bugetez”

De Ilinca Lunca.
Publicat pe 25.08.2025 la 13:20
Actualizat pe 25.08.2025 la 13:20
Ana Morodan a recunoscut că atunci când vine vorba de vacanțe, nu este adepta planurilor bine puse la punct. Vedeta spune că preferă spontaneitatea și că, de cele mai multe ori, pleacă în călătorii fără să calculeze prea mult bugetul sau să își facă rezervări din timp.
- Ana Morodan pleacă în vacanțe fără buget stabilit
- Cum își împarte banii
Pentru ea, vacanțele sunt mai degrabă despre descoperire și trăirea momentului, decât despre organizare strictă. „De multe ori, îmi luam vacanţele cu câteva zile înainte, şi da, costurile erau altfel. […] În general, mai mult călătoresc să văd. Sunt un fel de cultural traveller. Nu ştiu să bugetez.”, a povestit Ana Morodan.
Una dintre cele mai marcante experiențe de călătorie pentru Ana Morodan a fost șederea îndelungată în Bali. Ana Morodan a explicat că a simțit nevoia unei pauze reale, care să o ajute să își regăsească echilibrul și să se desprindă de rutina obositoare de acasă. Timp de peste trei luni, a descoperit liniștea insulei, arhitectura plină de mister și modul de viață al localnicilor, care i-au adus o nouă perspectivă asupra relaxării și a bucuriei de a trăi. „Am stat trei luni şi ceva în Bali. Am vrut o pauză lungă. […] Am zis că îmi iau un an de pauză.[…] Eu sunt fascinată de mistere, şi-mi plăcea că arhitectura din Bali, mai ales din cauza umezelii, arăta ca Atlantida.”, a spus Ana Morodan.
Deși a continuat să petreacă ore bune pe internet chiar și acolo și să nu se detașeze complet de jobul ei, Bali a reușit să îi ofere o stare de calm și de liniște interioară pe care nu o regăsise în alte destinații asiatice: „Am fost impresionată de felul cum ei pun ofrande peste tot. […] E foarte multă linişte, relaxare, lipsă de presiune şi bucurie pentru viaţă.”, a mai spus ea.
Astfel, pentru Ana Morodan, călătoria în Bali a însemnat nu doar o escapadă exotică, ci și o adevărată terapie, o perioadă în care a învățat să își acorde timp și să redescopere frumusețea vieții simple.