Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu după ce a fost internat de urgență. Decizia luată de FRF
De Oana Vacarusi.
Publicat pe 29.03.2026 la 19:42
Actualizat pe 29.03.2026 la 19:42
Mircea Lucescu a fost internat de urgență astăzi, 29 martie. Din cauza stării de sănătate, medicii i-au interzis deplasarea la Bratislava. Decizia luată de Federația Română de Fotbal.
- Planul FRF după internarea lui Mircea Lucescu!
- Ce se întâmplă după ce a fost internat de urgență
- Medicii i-au interzis să se deplaseze la Bratislava
Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale în vârstă de 80 de ani, a leșinat astăzi, 29 martie, la ședința tehnică a ultimului antrenament înaintea meciului cu Slovacia. Ulterior, acesta a fost transportat de urgență la spital.
Inițial s-a suspectat un stop cardiorespirator, dar investigațiile au arătat tulburări majore de ritm cardiac. Deși starea sa este stabilă, medicii i-au interzis să se deplaseze la Bratislava.
Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu după ce a fost internat de urgență. Decizia luată de FRF
Lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău în timp ce se afla la baza sportivă din Mogoșoaia. După un apel la 112, un echipaj al ambulanței a intervenit rapid.
Tehnicianul ar fi vrut să se întoarcă în cantonament imediat ce s-a simțit mai bine, însă cadrele medicale l-au sfătuit să nu-și pună sănătatea în pericol. Antrenorul va rămâne în spital câteva zile pentru investigații suplimentare și va lipsi de la deplasarea echipei la Bratislava.
Cine va conduce Naționala la Bratislava
La Bratislava, echipa națională va fi condusă de secundul Ionel Gane, în timp ce Mircea Lucescu va rămâne pe patul de spital. Antrenorul va continua însă să ofere indicații.
"Strategia a fost făcută împreună cu secunzii. Care vor conduce acest meci în directă legătură cu el, cred. Înainte de meci vor stabili...", a declarat Mihai Stoichiţă, preşedinte comisia tehnică FRF, mai notează sursa anterior menționată.
Citește și: Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul echipei naționale. A fost transferat de urgență la spital



