Homepage » Actualitate » Circulaţia se reia pe A3 şi parţial pe A2. Vezi lista completă a drumurilor închise şi a celor care au restricţii de trafic

Circulaţia se reia pe A3 şi parţial pe A2. Vezi lista completă a drumurilor închise şi a celor care au restricţii de trafic

Publicat pe 28.01.2014 la 10:17 Actualizat pe 28.01.2014 la 16:29

Peste 20 de drumuri naţionale sunt în continuare închise sau au restricţii de circulaţie, potrivit Infotrafic. Peste 100 de trenuri sunt anulate, însă porturile sunt deschise.

Autorităţile au anunţat eliminarea restricţiilor pe A3, iar pe A2 rămâne în continuare închis tronsonul Bucureşti-Feteşti. Sunt probleme şi pe căile ferate, cu restricţii pe 10 linii şi 105 trenuri anulate. CNADNR a anunţat că s-a deschis circulaţia pe sectorul de drum naţional DN 2 între Bucureşti şi Urziceni, pentru toate categoriile de vehicule. De asemenea, s-a deschis circulaţia pe sectorul de drum naţional DN 22A, Hârşova-Saraiu, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 7,5 tone. Începând cu ora 09:00, s-a deschis circulaţia pe Autostrada A3 între Centura Bucureşti şi Ploieşti, iar începând cu ora 08:30 se deschide circulaţia şi pe Autostrada A2 Bucureşti – Lehliu.

Circulaţia este închisă pe:

A2 Bucureşti - Feteşti;

DN 21A Bărăganu (judeţul Brăila) – Ţăndărei (judeţul Ialomiţa);

DN 22 Baia- Tulcea – Ovidiu;

DN 22 Râmnicu Sărat- Buzău- Smârdan;

DN 22A Cataloi- Tulcea- Hârşova- Constanţa;

DN 22D Măcin – Atmagia (judeţul Tulcea);

DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (judeţul Tulcea);

DN 22F Horia – Nalbant (judeţul Tulcea);

DN 23 Măicăneşti (judeţul Vrancea) – Brăila;

DN 23B Maicaneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea);

DN 24D Balabaneşti– Intersecţie DN26 (judeţul Galaţi); D

N 2C Costeşti (judeţul Buzău) – Slobozia (judeţul Ialomiţa);

DN 2N Bogza – Dumbrăveni (judeţul Vrancea); DN 3 Lehliu Gară - Călăraşi;

DN 3B Feteşti – Vlădeni (judeţul Ialomiţa).

Restricţii de circulaţie:

DN 2A Urziceni- Slobozia, peste 7,5 tone;

DN 3 Fundulea – Lehliu, peste 7,5 tone;

DN 3A Lehliu Gară – Feteşti, peste 7,5 tone;

DN 4 Orăşti – Curcani (Călăraşi), peste 7,5 tone;

DN 7 Bucureşti –Piteşti, peste 7,5 tone;

DN 7D Grebleşti - Poiana (Vâlcea), zăpadă 5-15 cm;

DN 10 Cislău - Siriu, peste 7,5 tone;

DN 21 Bărăganu- Deajna, peste 7,5 tone;

DN 31 Curcani – Limita cu jud. Călăraşi, peste 7,5 tone;

DN 41 Olteniţa (Călăraşi) – Daia (Giurgiu), peste 7,5 tone;

DN 71 tronsonul Bâldana – Moara Nouă, peste 3,5 tone;

DN 73 KM 57-92, peste 7,5 tone;

DN Centura Bucureşti Bragadiru – Jilava (Ilfov), peste 7,5 tone.

A.D.

Citeşte şi:

Codul PORTOCALIU de ninsori şi viscol se întoarce de mâine! VEZI HARTA celor mai afectate judeţe!

24 de ore de restricţii rutiere. Uite lista completă cu drumurile închise

În articolul
Circulaţia se reia pe A3 şi parţial pe A2. Vezi lista completă a drumurilor închise şi a celor care au restricţii de trafic
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Kris Jenner a împlinit 70 de ani! Mama surorilor Kardashian arată demențial la vârsta ei. A primit mesaje emotionante din partea fiicelor
Showbiz international • la 11:18
Kris Jenner a împlinit 70 de ani! Mama surorilor Kardashian arată demențial la vârsta ei. A primit mesaje emotionante din partea fiicelor
  • Kris Jenner a împlinit 70 de ani
  • Ce mesaje emoționante a primit din partea fiicelor
Clipe de panică într-un avion! Pasagerii și însoțitorii de zbor au fost doborâți la pământ din cauza turbulențelor puternice
Showbiz intern • la 11:06
Clipe de panică într-un avion! Pasagerii și însoțitorii de zbor au fost doborâți la pământ din cauza turbulențelor puternice
  • Un zbor cu direcția Dublin s-a transformat într-un moment de coșmar
  • Pasagerii au fost doborâți de turbulențe
Cine este, de fapt, soția noului primar al New York City. Cu ce se ocupă Rama Duwaji
Showbiz international • la 10:40
Cine este, de fapt, soția noului primar al New York City. Cu ce se ocupă Rama Duwaji
  • Cine este soția primarului New York City
  • Cu ce se ocupă Rama Duwaji
Ce s-a întâmplat, de fapt, la concertul lui Jador din Olanda! Artistul, filmat în timp ce are o reacție nervoasă
Showbiz intern • la 10:16
Ce s-a întâmplat, de fapt, la concertul lui Jador din Olanda! Artistul, filmat în timp ce are o reacție nervoasă
  • Imagini de la concertul lui Jador din Olanda
  • Ce au declarat organizatorii după scandal
Scandal de proporții la Miss Universe! Concurentele, solidare față de contracandidata lor, după ce s-a solicitat ca aceasta să fie scoasă afară
Showbiz international • la 10:02
Scandal de proporții la Miss Universe! Concurentele, solidare față de contracandidata lor, după ce s-a solicitat ca aceasta să fie scoasă afară
  • Scandal la Miss Universe
  • Vicepreședintele organizației din Asia a cerut ca o concurentă să fie dată afară
Asia Express 2025, sezonul 8. Ce echipe au ajuns în marea finală din Coreea de Sud
Emisiuni TV • la 09:29
Asia Express 2025, sezonul 8. Ce echipe au ajuns în marea finală din Coreea de Sud
  • Trei echipe s-au calificat în finala Asia Express, sezonul 8
  • Concurenții continua competiția în cursa pentru marele premiu
Vezi toate știrile noi
Recomandări
A murit legendarul Emeric Ienei, antrenorul cu care Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni
recomandare pe observatornews.ro
A murit legendarul Emeric Ienei, antrenorul cu care Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni
Victor Piţurcă, dezvăluiri rare despre fiul pe care îl are cu Vica Blochina. Câţi ani are Edan şi ce pas important a făcut
recomandare pe as.ro
Victor Piţurcă, dezvăluiri rare despre fiul pe care îl are cu Vica Blochina. Câţi ani are Edan şi ce pas important a făcut
Anunţul momentului după necropsie. Controverse legate de "laptele uitării", medicamentul găsit lângă doctoriţa moartă la 37 de ani
Romania TV

Cine este fostul soț al Ștefaniei Szabo. Sorin ocupă o funcție foarte importantă și e cunoscut în tot Buzăul. Și mama lui este o persoană influentă în oraș

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Indicatorul rutier pe care şoferii îl ignoră mereu. Ce trebuie să faci când îl vezi?
recomandare pe playtech.ro

De ce nu se mai învârte cuva mașinii de spălat rufe. 8 cauze posibile și cum o repari fără să apelezi la un instalator

Doliu în fotbalul românesc. A murit marele antrenor Emeric Ienei
recomandare pe redactia.ro

Durere imensă în Gașca Zurli! Un membru iubit s-a stins din viață: „Acum, avem un înger care ne veghează”

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Un medic legist aruncă bomba după moartea Ștefaniei Szabo: „Au cam început să se «aboneze» la farmaciile spitalelor!“
recomandare pe bzi.ro

Schimbare radicală de situație! Fratele Ștefaniei Szabo rupe tăcerea după moartea doctoriței!

Democratul Zohran Mamdani a câștigat mandatul de primar al orașului New York
recomandare pe dailybusiness.ro

La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România

Horoscop săptămânal, 3 - 9 noiembrie 2025. Luna plină din Taur ne ajută să ne valorificăm timpul și talentele
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 3 - 9 noiembrie 2025. Luna plină din Taur ne ajută să ne valorificăm timpul și talentele
Cum a reacționat Vlad Gherman când un fan i-a zis în secțiunea de comentarii că îi stătea mai bine cu fosta iubită
recomandare pe a1.ro

Close