Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Coreea de Sud a descoperit o substanţă eficientă în tratamentul împotriva Covid-19. Se află în faza doua a studiilor clinice

Coreea de Sud a descoperit o substanţă eficientă în tratamentul împotriva Covid-19. Se află în faza doua a studiilor clinice

Publicat pe 12.10.2020 la 15:37 Actualizat pe 12.10.2020 la 16:18

Compania farmaceutică Celltrion din Coreea de Sud a descoperit o nouă substanță care este eficientă în tratamentul împotriva COVID-19. Reprezentații insituției medicale au anunțat în perioada următoare se vor face noi studii clinice pentru a-i dovedi siguranța. 

  • Compania farmaceutică Celltrion a descoperit o nouă substanță, eficientă în tratamentul împotriva COVID-19.
  • S-a finalizat cu succes prima fază a studiilor clinice.

O nouă substanță, denumită CT-P59, eficientă în tratamentul împotriva COVID-19 a fost descoperită în Coreea de Sud. Substanța va fi administrată unui număr de circa 1.000 de persoane, inclusiv pacienţilor asimptomatici şi celor care au intrat în contact cu pacienţi cu COVID-19, informează Reuters.

Compania farmaceutică a finalizat cu succes prima fază a studiilor clinice pe 32 de voluntari sănătoşi care nu au contractat coronavirusul. În prezent, CT-P59 se află în faza a doua şi a treia a studiilor clinice în Coreea de Sud, dar şi în străinătate.

Cercetătorii companiei au început faza a doua a studiilor clinice de testare pe aproximativ 300 de persoane cu simptome uşoare şi severe ale virusului. Astfel, vor putea verifica mai bine eficacitatea CT-P59 împotriva COVID-19 şi siguranţa sa generală.

În cazul fazei a treia a studiilor clinice vor exista aproximativ 720 de persoane. În acest fel se va ști dacă substanţa este eficientă împotriva infecţiilor virale, suștine gigantul farmaceutic.

Reprezentanții companiei Celltrion a declarat că s-au solicitat studii clinice pentru CT-P59 și în Statele Unite, România şi alte trei ţări .

În articolul
Coreea de Sud a descoperit o substanţă eficientă în tratamentul împotriva Covid-19. Se află în faza doua a studiilor clinice
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ilie Năstase a anunțat că vrea să pună stop scandalului cu Brigitte Pastramă: ”De ce intervine? Nu mai e soția mea!”
Emisiuni TV • la 23:27
Ilie Năstase a anunțat că vrea să pună stop scandalului cu Brigitte Pastramă: ”De ce intervine? Nu mai e soția mea!”
  • Ilie Năstase a făcut declarații despre conflictul cu Brigitte Pastramă
  • Fostul tensimen nu își dorește ca fosta soție să mai vorbească despre el
Singura reacție a soției lui Gheorghe, după ce arbitrul s-a împușcat în curtea ei. Mesajul Irinei
Stiri interne • la 23:20
Singura reacție a soției lui Gheorghe, după ce arbitrul s-a împușcat în curtea ei. Mesajul Irinei
  • Mesajul soției lui Gheorghe
  • Ce a transmis după moartea acestuia
Primele imagini cu Aida și bunicul ei, victimele atacului sângeros din Cluj. Mama fetei rănite este principalul suspect
Stiri interne • la 22:45
Primele imagini cu Aida și bunicul ei, victimele atacului sângeros din Cluj. Mama fetei rănite este principalul suspect
  • Atac sângeros într-un apartament din Cluj-Napoca
  • Victimele sunt în stare gravă la spital
Cheloo, moment sensibil, în Asia Express. Are legătură cu fiul lui
Emisiuni TV • la 22:44
Cheloo, moment sensibil, în Asia Express. Are legătură cu fiul lui
  • Ce a declarat Cheloo despre fiul lui
  • Ce l-a făcut să vorbească
VEZI MAI MULT
Recomandări
Apartamente mai mici, preţuri mai mari. Câţi metri pătraţi au acum locuinţele noi cu două camere
recomandare pe observatornews.ro
Apartamente mai mici, preţuri mai mari. Câţi metri pătraţi au acum locuinţele noi cu două camere
A venit motivarea în dosarul "Cartelul Băncilor". Românii şi-ar putea recupera banii plătiţi în plus

Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer
Romania TV
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Romania TV
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Ce pensie are fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă pentru Ministerul Justiției. "Nu am stabilit-o eu"
recomandare pe antena3.ro
Ce pensie are fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă pentru Ministerul Justiției. "Nu am stabilit-o eu"
Un avion cu pasageri la bord a fost confiscat de pe pistă, chiar înainte de decolare, din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
recomandare pe antena3.ro
Un avion cu pasageri la bord a fost confiscat de pe pistă, chiar înainte de decolare, din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
Un bărbat a plecat spre Polinezia, dar barca i s-a stricat pe drum. A rămas pe o insulă timp de 32 de ani. Singur
recomandare pe antena3.ro
Un bărbat a plecat spre Polinezia, dar barca i s-a stricat pe drum. A rămas pe o insulă timp de 32 de ani. Singur
Unde se ascund șerpii când vine frigul? Unele dintre locurile preferate sunt chiar în curtea ta
recomandare pe Jurnalul.ro
Unde se ascund șerpii când vine frigul? Unele dintre locurile preferate sunt chiar în curtea ta
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
recomandare pe a1.ro
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
Close