Homepage » Actualitate » Corneliu Vadim Tudor, interzis în SENAT. Soţia "Tribunului" a aflat vestea în timp ce-l jelea

Corneliu Vadim Tudor, interzis în SENAT. Soţia "Tribunului" a aflat vestea în timp ce-l jelea

Publicat pe 15.09.2015 la 14:39 Actualizat pe 15.09.2015 la 15:05

Biroul Permanent al Senatului NU a aprobat cererea soţiei lui Corneliu Vadim Tudor, de a fi depus trupul neînsufleţit al acestuia în incita Senatului.

Halucinant! Corneliu Vadim Tudor urla din salvare: "Mor, mor! Nu mai pot să respir!"

Doina, văduva lui Corneliu Vadim Tudor, a formulat, în această dimineaţă o cerere adresată lui Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, prin care cerea aprobarea depunerii trupului neînsufleţit al soţului său în holul instituţiei.

Se doreşte acest lucru pentru a i se aduce un ultim omagiu de către colegi şi de către cei care l-au cunoscut pe cel supranumit "Tribunul". Decizia luată de Biroul Permanent al Senatului este negativă, iar trupul lui Corneliu Vadim Tudor a fost dus la biserica Sf. Gheorghe Nou, urmând ca mai apoi să fie înmormântat la cimitirul Ghencea.

Primele declaraţii ale soţiei lui Corneliu Vadim Tudor! Cu ochii în lacrimi, a vorbit despre imensa pierdere

Corneliu Vadim Tudor a murit pe data de 14 septembrie 2015, după ce a ajuns în stare gravă la spital, unde a fost diagnosticat cu edem pulmonar. La scurt timp a suferit un stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Citeşte şi:

A fost o somitate, dar este tratat ca un om oarecare! Cererea prin care familia lui Corneliu Vadim Tudor a solicitat autorităţilor ca trupul să fie depus în holul Senatului

Detaliu surprinzător de la priveghiul tribunului! Cu ce a fost acoperit trupul lui Vadim Tudor în sicriu

Durerea Lidiei, fiica lui Vadim Tudor, este uriașă! Declarațiile tinerei sunt SFÂȘIETOARE

VIDEO / Primele imagini cu sicriul lui Corneliu Vadim Tudor

Scandal la înmormântarea lui Corneliu Vadim Tudor! Decizie de ultimă oră luată de familia Tribunului

EA este ultima persoană care a vorbit cu Vadim Tudor înainte de a muri! Mesajul pentru "Tribun" îţi va frânge sufletul!

VIDEO / Ce i-a spus Corneliu Vadim Tudor soţiei sale, înainte să-l ia SMURD-ul: "Mamă, azi este..."

În articolul
Veste îngrozitoare primită de soţia lui Corneliu Vadim Tudor, în timp ce se afla la căpătâiul soţului!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Drăgușanu, așa cum nu ai mai văzut-o. Diva a intrat în bucătărie, la botezul nepotului lui Gabi Bădălău
Showbiz intern • la 19:38
Bianca Drăgușanu, așa cum nu ai mai văzut-o. Diva a intrat în bucătărie, la botezul nepotului lui Gabi Bădălău
  • Sora lui Gabi Bădălău și soțul ei și-au botezat ieri fiul
  • Bianca Drăgușanu a fost și ea prezentă
Scandal între două foste concurente de la Mireasa, pe TikTok! Ce au avut de împărțit: „Nu o mai bagă nimeni în seamă”
Showbiz intern • la 19:10
Scandal între două foste concurente de la Mireasa, pe TikTok! Ce au avut de împărțit: „Nu o mai bagă nimeni în seamă”
  • Două foste concurente de la Mireasa, replici acide, în direct, pe TikTok
  • Ce au avut de împărțit
Anda Călin, imagine rară alături de mama ei. Cum arată soacra lui Liviu Vârciu
Showbiz intern • la 18:38
Anda Călin, imagine rară alături de mama ei. Cum arată soacra lui Liviu Vârciu
  • Anda Călin, imagine alături de mama ei
  • Soția lui Liviu Vârciu seamănă extrem de mult cu femeia care i-a dat viață
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs de la Insula iubirii, tot mai aproape de împăcare? Cum a fost surprinsă bruneta de soțul ei, de ziua ei de naștere
Showbiz intern • la 18:06
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs de la Insula iubirii, tot mai aproape de împăcare? Cum a fost surprinsă bruneta de soțul ei, de ziua ei de naștere
  • Ema Oprișan și Răzvan Kovacs de la Insula iubirii sunt în continuare căsătoriți
  • Ce gest a făcut Răzvan Kovacs, de ziua de naștere a soției lui
Cine era românul mort în Italia, în urma unui accident de muncă. George a sfârșit tragic, după ce trunchiul unui copac a căzut peste el
Stiri internationale • la 17:37
Cine era românul mort în Italia, în urma unui accident de muncă. George a sfârșit tragic, după ce trunchiul unui copac a căzut peste el
  • George a murit la 39 de ani, în urma unui accident de muncă
  • Românul a sfârșit tragic, după ce trunchiul unui copac a căzut peste el
Cum a răspuns Selly, atunci când a fost întrebat dacă este pregătit de nunta cu Smaranda Știrbu. Cei doi formează un cuplu de aproape opt ani
Showbiz intern • la 17:11
Cum a răspuns Selly, atunci când a fost întrebat dacă este pregătit de nunta cu Smaranda Știrbu. Cei doi formează un cuplu de aproape opt ani
  • Cum a răspuns Selly, atunci când a fost întrebat de nunta cu iubita lui
  • Cei doi vor aniversa în luna septembrie opt ani de relație
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
recomandare pe observatornews.ro
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Liviu Dragnea, fără casă și bani! Unde a ajuns să locuiască cel care a făcut ”jocurile” ani buni în România
Romania TV

ALERTĂ MAXIMĂ! Dublu ciclon peste România! Un nou vortex polar s-a format în Muntenia. Romica Jurca: Va fi și mai rău de acum!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

De ce să rostogolești o sticlă de apă sub pat când te cazezi la hotel. Trucul folosit de o însoțitoare de bord
recomandare pe playtech.ro

Un nou ciclon lovește România. Nu scăpăm de ninsori și ger. De când cresc temperaturile

ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro

Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
Mesajul emoționant transmis de Oase și logodnica lui, Maria, după eliminarea de la Power Couple
recomandare pe a1.ro

Close