Homepage » Actualitate » Creştinii îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Mina, Victor şi Vichenţie! Tradiţii şi obiceiuri care trebuie respectate

Creştinii îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Mina, Victor şi Vichenţie! Tradiţii şi obiceiuri care trebuie respectate

Publicat pe 11.11.2014 la 09:03 Actualizat pe 11.11.2014 la 09:48

Astăzi, creştinii ortodocşi de pretutindeni îi preacinstesc pe Sfinţii Mina, Victor, Vichenţie, Ştefanida şi Teodor Studitul. Tradiţia spune că astăzi se pot schimba gândurile duşmanilor.

Astăzi, creştinii ortodocşi de pretutindeni îi preacinstesc pe Sfinţii Mina, Victor, Vinchenţie, Ştefanida şi Teodor Studitul. Tradiţia spune că astăzi se pot schimba gândurile duşmanilor.

TRADIŢII de SFÂNTUL MINA

Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor. Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.

VIAŢA SFÂNTULUI MINA

Sfântul Mina, prăznuit la 11 noiembrie, s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta. Ajunge în armata imperială, însă, la 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armata şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice, potrivit crestinortodox.ro.

D.C.

foto: crestinortodox.ro.

Citeşte şi:

VIDEO EXCLUSIV / SPYNEWS a aflat ce a făcut criminalul sadic înainte să o atace pe Raluca Macovei!

EXCLUSIV Fiica actriţei care a fost violată şi omorâtă, dusă la audieri!

În articolul
Creştinii îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Mina, Victor şi Vichenţie! Tradiţii şi obiceiuri care trebuie respectate
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Clasament neașteptat la Asia Express! Cine a câștigat 1.000 de puncte după ce s-au reunit echipele
Emisiuni TV • la 00:04
Clasament neașteptat la Asia Express! Cine a câștigat 1.000 de puncte după ce s-au reunit echipele
  • Răsturnare de situație la Asia Express!
  • De la ultimele locuri, direct pe prima poziție
Cum a reacționat familia Emiliei Ghinescu atunci când a aflat de relația cu iubitul mai tânăr decât ea. Cum au primit vestea și apropiații lui
Showbiz intern • ieri la 23:49
Cum a reacționat familia Emiliei Ghinescu atunci când a aflat de relația cu iubitul mai tânăr decât ea. Cum au primit vestea și apropiații lui
  • Emilia Ghinescu a dezvăluit cum a reacționat familia ei când a aflat de relația cu iubitul mai tânăr decât ea
  • Ce nu ar fi putut accepta din partea unui bărbat
Mirela Vaida, nevoită să se dezbrace pentru o probă la Asia Express. Ce a urmat: „Nu e ca și cum ce am eu n-are toată lumea!”
Emisiuni TV • ieri la 23:29
Mirela Vaida, nevoită să se dezbrace pentru o probă la Asia Express. Ce a urmat: „Nu e ca și cum ce am eu n-are toată lumea!”
  • Mirela Vaida, moment dificil la Asia Express
  • S-a dezbrăcat pentru a intra în nămol
Imagini cu Prințul Marco și Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii la începutul relației. Concurenta era blondă pe atunci
Showbiz intern • ieri la 23:06
Imagini cu Prințul Marco și Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii la începutul relației. Concurenta era blondă pe atunci
  • Cum arătau Prințul Marco și Bianca Ghiurcă la începutul relației
  • Concurenta de la Insula iubirii era blondă pe atunci
VEZI MAI MULT
Recomandări
EXCLUSIV. Proprietara magazinului îl contrazice pe Ciolacu despre "blana de 500 de euro"
recomandare pe observatornews.ro

Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie. Şi alocaţiile ar putea fi mărite
recomandare pe observatornews.ro
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie. Şi alocaţiile ar putea fi mărite
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
EXCLUSIV. Imagini necenzurate de la paranghelia PSD de la Timişoara
Romania TV
EXCLUSIV. Imagini necenzurate de la paranghelia PSD de la Timişoara
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Surse: Ce s-a mâncat şi cât a fost darul la botezul cu 400 de invitaţi de la Timişoara. Imaginile cu liderii PSD au stârnit controverse
recomandare pe antena3.ro
Surse: Ce s-a mâncat şi cât a fost darul la botezul cu 400 de invitaţi de la Timişoara. Imaginile cu liderii PSD au stârnit controverse
După scandalul blănurilor, Marcel Ciolacu spune că nu se gândește să facă nuntă: „Rămânem în probe, după modelul prezidențial”
recomandare pe antena3.ro
După scandalul blănurilor, Marcel Ciolacu spune că nu se gândește să facă nuntă: „Rămânem în probe, după modelul prezidențial”
O familie de români conduce de generații o cofetărie în New York: "Bunicul și tata au deschis în 1982. Ținem rețetele super autentice"
recomandare pe antena3.ro
O familie de români conduce de generații o cofetărie în New York: "Bunicul și tata au deschis în 1982. Ținem rețetele super autentice"
Fost consilier prezidențial al lui Băsescu și al lui Iohannis, numit de noul Guvern în Consiliul de Administrație al IER
recomandare pe Jurnalul.ro
Fost consilier prezidențial al lui Băsescu și al lui Iohannis, numit de noul Guvern în Consiliul de Administrație al IER
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
recomandare pe a1.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Close