Homepage » Actualitate » Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Publicat pe 27.07.2015 la 12:55 Actualizat pe 27.07.2015 la 12:47

Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 27 iulie. Originar din Nicomidia, avea o familie înstărită, tatăl său era senator roman și se închina la zei iar mamă sa era creștină, potrivit Agerpres.

Sfântul Pantelimon a primit o bună educație, deprins în știința medicinii de către doctorul din cetate, Eufrosin. A fost botezat de preotul Ermolae cu numele de Pantelimon, adică "cel cu totul milostiv", vechiul nume fiind Pantoleon, adică "cel întru toate puternic, ca un leu". Numele pe care l-a primit la botez a fost pe deplin ilustrat de viața și activitatea Sfântului, care s-a dăruit celor în suferință, tămăduind deopotrivă trupurile și sufletele, cu iscusința medicului dar și cu puterea credinței.

Pentru tămăduirile pe care le aducea bolnavilor fără să primească plată și invocând numele Mântuitorului Hristos, a fost denunțat de medicii din cetate, fiind adus la judecată, în vremea persecuției împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Dioclețian (284-305). A fost supus la chinuri cumplite și în cele din urmă decapitat.

Este unul din cei mai populari sfinți din calendarul creștin, invocat adeseori de către cei aflați în suferință, fiind grabnic vindecător.

Sursă foto Antena 3

Citeşte şi

Povestea nașterii lui Iisus Hristos. Ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului

Sărbătoare pentru creştini! Ce sfinţi prăznuim azi

Sărbătoare mare pentru creştini! Azi prăznuim un mare Sfânt

E.V

În articolul
Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Atac armat într-o școală! Un adolescent de 16 ani a ucis doi copii! Ce a declarat profesoara care a încercat să-l oprească
Stiri internationale • ieri la 23:45
Atac armat într-o școală! Un adolescent de 16 ani a ucis doi copii! Ce a declarat profesoara care a încercat să-l oprească
  • Atac grav într-o școală din SUA
  • Un băiat a omorât doi elevi și un profesor
Planul lui Ilie Năstase dacă Ioana Năstase va divorța de el. Fostul tenismen vrea să o ceară din nou de soție
Emisiuni TV • ieri la 23:09
Planul lui Ilie Năstase dacă Ioana Năstase va divorța de el. Fostul tenismen vrea să o ceară din nou de soție
  • Ce s-a întâmplat în procesul dintre Ilie Năstase și Ioana
  • Cei doi soți au avut un nou termen
O supraviețuitoare de la Colectiv face mărturisiri emoționante la 11 ani de la tragedie: „Trăiesc cu handicapul meu”
Stiri interne • ieri la 22:43
O supraviețuitoare de la Colectiv face mărturisiri emoționante la 11 ani de la tragedie: „Trăiesc cu handicapul meu”
  • Supraviețuitoare de la Colectiv, mărturisiri sfâșietoare
  • Ce trăiește femeia în viața de zi cu zi
Rezultatele expertizei medico-legală în cazul lui Vlad Bălțățeanu. S-a stabilit că avea discernământ în momentul faptei
Stiri interne • ieri la 22:37
Rezultatele expertizei medico-legală în cazul lui Vlad Bălțățeanu. S-a stabilit că avea discernământ în momentul faptei
  • Vlad Bălțățeanu a fost supus unei expertize medico-legale
  • Rezultatele au fost dezvăluite de avocatul Adrian Cuculis
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV

VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa

Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro

Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral

Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”

Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro

Close