Homepage » Actualitate » Cu "greii" la psiholog! Condamnaţii din Dosarul Transferurilor intră pe mâna medicilor

Cu "greii" la psiholog! Condamnaţii din Dosarul Transferurilor intră pe mâna medicilor

Publicat pe 13.03.2014 la 00:02 Actualizat pe 13.03.2014 la 00:19

Cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor - George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu - vor fi supuşi unor analize amănunţite.

Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ne-au confirmat că greii fotbalului trec printr-o perioadă de acomodare specifică intervalului de trei săptămâni pe care trebuie să-l petreacă în carantină. "E o perioadă de acomodare în care sunt supuşi unui control psihologic, medical şi le sunt aduse la cunoştinţă regulile specifice ale penitenciarului", ne-au transmis reprezentanţii ANP.
Cei opt au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru infracţiunile de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Ioan Becali, Victor Becali şi Cristi Borcea se află la Porta Albă în timp ce George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu sunt închişi la Penitenciarul Rahova. Jean Pădureanu se află la Spitalul Penitenciarului Jilava iar Gigi Netoiu este închis la Craiova.

PEDEPSELE DIN DOSARUL TRANSFERURILOR

CRISTI BORCEA - Şase ani şi patru luni
GIOVANI BECALI - Şase ani şi patru luni
VICTOR BECALI - Patru ani şi opt luni
GEORGE COPOS - Trei ani şi opt luni
MM STOICA - Trei ani şi şase luni
JEAN PĂDUREANU - Trei ani şi patru luni
GIGI NEŢOIU - Trei ani şi patru luni
GICĂ POPESCU - Trei ani şi o lună

Citeşte şi DOSAR. Vedete la puşcărie! "La carceră miroase groaznic a pişat şi igrasie"

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Cu "greii" la psiholog! Condamnaţii din Dosarul Transferurilor intră pe mâna medicilor
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Simona Gherghe a făcut dezvăluiri înainte de sezonul 14 Mireasa. Ce urmează din 17 august: „Simt emoțiile unui nou început!”
Emisiuni TV • la 10:05
Simona Gherghe a făcut dezvăluiri înainte de sezonul 14 Mireasa. Ce urmează din 17 august: „Simt emoțiile unui nou început!”
  • Ce spune Simona Gherghe înainte de premiera sezonului 14 Mireasa
  • Ce urmează pentru telespectatori începând cu 17 august
Șoferul care a ucis două persoane în Brașov a fost reținut. Știa că are o problemă medicală și își întrerupsese tratamentul
Stiri interne • la 09:56
Șoferul care a ucis două persoane în Brașov a fost reținut. Știa că are o problemă medicală și își întrerupsese tratamentul
  • A fost reținut șoferul care a ucis doi oameni în Brașov
  • Bărbatul știa că are o problemă medicală și își întrerupsese tratamentul
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Showbiz intern • la 09:30
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
  • Imagini rare cu Vica Blochina și iubitul ei
  • Cei doi au fost surprinși sărutându-se
Rocsana Marcu a spus cum se simte la mai puțin de o săptămână după ce a trecut printr-o operație de aproape 9 ore: „Problema s-a rezolvat”
Showbiz intern • la 09:06
Rocsana Marcu a spus cum se simte la mai puțin de o săptămână după ce a trecut printr-o operație de aproape 9 ore: „Problema s-a rezolvat”
  • Cum se simte Rocsana Marcu la mai puțin de o săptămână după operația de aproape 9 ore
  • Prin ce transformare a trecut și cum arată acum
VEZI MAI MULT
Recomandări
Orașul care s-a îmbogățit cu 43 de milionari peste noapte. Au dat lovitura la loto și au încasat marele premiu
recomandare pe observatornews.ro

Iaht de lux de 9,1 milioane de dolari s-a scufundat în Sardinia. Proprietarul abia îl primise de patru zile

„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
recomandare pe as.ro
„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
ANNA tună și fulgeră! Halucinant ce a putut să spună amanta pensionarului MApN care i-a scris numele pe o stâncă: Să ardă în iad...
Romania TV

Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA

Mărturia șoferului care a ucis doi pietoni la Brașov: „Mi-am pierdut cunoștința”. A refuzat internarea pentru că „nu merită tratat”
recomandare pe antena3.ro

Prințesa Ilyana s-a măritat cu un pilot de curse britanic: Imagini cu mirii, decorul și tortul, de la nunta regală din Kuala Lumpur

În 1830, doi germani au fondat un mic oraș în Africa de Sud care avea să devină locul de naștere al celebrelor încălțări veldskoen

Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
recomandare pe Jurnalul.ro
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
Cum arată azi Cerasela de la Insula Iubirii! Imagini cu ea în ipostaza de mamă
recomandare pe a1.ro

Close