Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Cum încep elevii școala în Germania. Ar putea fi aplicate aceleași măsuri și la noi în țară?

Cum încep elevii școala în Germania. Ar putea fi aplicate aceleași măsuri și la noi în țară?

Publicat pe 04.08.2020 la 10:05 Actualizat pe 05.08.2020 la 00:16

Vacanța de vară a luat sfârșit pentru copiii din Nordul Germaniei. Așadar, autoritățile au decis soarta elevilor care s-au întoars la ore, deși pericolul pandemiei este departe de a fi trecut. Regulile impuse sunt foarte stricte.

Cum încep elevii școala în Germania. Ar putea fi aplicate aceleași măsuri și la noi în țară?

Cum încep elevii școala în Germania. Măsurile obligatorii

arhivă

  • Peste 150.000 de elevi germani au început școala.
  • Cum învață copiii nemți, în timp de pandemie.
  • Măsurile care sunt respectate cu strictețe.

În timp ce ai noștri mai au o lună la dispoziție pentru a lua o decizie și sunt încă nehotărâți în privința acesteia, iată că nemții au redeschis deja o parte din școli.

Este vorba despre cele din nordul Germaniei, unde, în prezent studiază peste 150.000 de copii și adolescenți. Așadar, sfârşitul vacanţei de vară aduce cu sine un test major în materie de gestionare a pandemiei cu noul coronavirus, relatează Reuters.

Mecklenburg-Pomerania de vest este primul din cele 16 landuri germane unde vacanța s-a încheiat luni, iar instituțiile de învățământ și-au redeschis porțile pentru cei 152.700 de elevi. Micuții se întorc în bănci, pentru prima dată de la jumătatea lunii martie.

Scenariul pe care nemții l-au ales ca fiind cel mai potrivit, este următorul:

Elevii sunt împărţiţi în grupuri, care nu trebuie să se amestece. De asemenea, în interiorul fiecărui grup, există regulile ridicate de distanţare socială.

Jan Bonin, director la o şcoală generală din oraşul Rostock, s-a declarat încrezător în modul de gestionare a situației, potrivit Agerpres.

Toată lumea este obligată să poarte mască de protecție. Elevii cărora le este mai greu să se adapteze condițiilor impuse primesc sprijin permanent, din partea profesorilor. Doar că regulile sunt reguli și nimeni nu se abate: elevii fără mască nu vor fi tolerați.

Tot luni, au reînceput cursurile în şcoli pe mai multe insule aparţinând de landul Schleswig-Holstein, iar joi vor începe şi în oraşul-port Hamburg.

Săptămâna viitoare și elevii din Capitala Germaniei se vor întoarce la ore. De asemenea, școlile vor fi redeschise pentru copiii din Brandenburg, cel mai populat land, Renania de Nord - Westfalia, precum şi în restul landului Schleswig-Holstein.

În articolul
Cum încep elevii școala în Germania. Ar putea fi aplicate aceleași măsuri și la noi în țară?
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Horoscopul zilei de marți, 14 iulie 2026. Luna Nouă în Rac aduce decizii și noi începuturi
Horoscop zilnic • la 00:26
Horoscopul zilei de marți, 14 iulie 2026. Luna Nouă în Rac aduce decizii și noi începuturi
  • O nouă etapă începe pentru zodii
  • Horoscopul zilei de marți, 14 iulie 2026
Roxana Șerbănescu a început relația fără să știe cine este Cătălin Cazacu. Ce părere are despre trecutul lui
Emisiuni TV • ieri la 23:58
Roxana Șerbănescu a început relația fără să știe cine este Cătălin Cazacu. Ce părere are despre trecutul lui
  • Roxana Șerbănescu, despre Cătălin Cazacu
  • Cum l-a cunoscut și ce părere are despre trecutul lui
Prețurile de pe litoral l-au surprins pe Marian Godină. Cât a plătit fostul concurent de la Survivor pentru o gustare
Showbiz intern • ieri la 23:31
Prețurile de pe litoral l-au surprins pe Marian Godină. Cât a plătit fostul concurent de la Survivor pentru o gustare
  • Marian Godină a făcut calculul pe litoral și a rămas uimit
  • Cât a plătit fostul concurent de la Survivor pentru o gustare
Speak a recunoscut că nu l-a suportat pe Florin Ristei. Ce a crezut despre el inițial
Showbiz intern • ieri la 23:15
Speak a recunoscut că nu l-a suportat pe Florin Ristei. Ce a crezut despre el inițial
  • Speak a recunoscut că nu l-a suportat pe Florin Ristei
  • Ce părere avea despre el inițial
VEZI MAI MULT
Recomandări
Încep înscrierile pentru admiterea la liceu. Cum se completează fișa de opțiuni și ce greșeli trebuie evitate
recomandare pe observatornews.ro
Încep înscrierile pentru admiterea la liceu. Cum se completează fișa de opțiuni și ce greșeli trebuie evitate
Cum a făcut iubitul Simonei Halep dintr-o singură mişcare aproape toţi banii câştigaţi în carieră din tenis de campioana noastră
recomandare pe as.ro
Cum a făcut iubitul Simonei Halep dintr-o singură mişcare aproape toţi banii câştigaţi în carieră din tenis de campioana noastră
Cum a ajuns să arate Viorel Stegaru. Muncește ca salahor, se ocupă de copii și pare foarte bine. El a fost filmat la barul din sat, unde consuma un suc / VIDEO
Romania TV

Halep, prima reacţie după ce s-a afişat cu "Regele mezelurilor", iubitul cu 24 de ani mai bătrân, în loja de la Wimblendon

Imagini virale cu un soldat rus care scapă de sub control o mitralieră YakB-12.7. Arma a fost proiectată iniţial pentru elicoptere
recomandare pe antena3.ro

Un lider AUR a picat din nou Bacul, la 39 de ani. Este suspectat că a încercat să copieze și a fost chemat la Poliție

O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză

Ce se întâmplă dacă nu plătești întreținerea timp de trei luni. Ce poate face asociația de proprietari, potrivit legii din 2026
recomandare pe playtech.ro

Motivul pentru care Simona Halep şi Dorin Mateiu au stat atât de aproape de Kate Middleton la Wimbledon. Regula specială a Lojei Regale

ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN
recomandare pe redactia.ro

Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro

Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu burtica de gravidă
recomandare pe a1.ro

Close