Homepage » Monden » Emisiuni TV » Cum și-a petrecut Fuego Paștele. Artistul are același obicei de ani întregi: ”Nu cred că a existat...” / VIDEO

Cum și-a petrecut Fuego Paștele. Artistul are același obicei de ani întregi: ”Nu cred că a existat...” / VIDEO

Ilinca Lunca

De Ilinca Lunca.
Publicat pe 19.04.2023 la 15:22 Actualizat pe 19.04.2023 la 15:22

Fuego este unul dintre cei mai longevivi artiști din România și este cunoscut de toată lumea. În urmă cu aproape 30 de ani a plecat de acasă pentru pasiunea lui, însă de atunci și până în prezent, are același obicei în fiecare an, de Paște. Iată cum și-a sărbătorit Fuego Paștele, în acest an și de la ce tradiție nu se abate deloc.

Fuego

Fuego are o tradiție specială de Paște.

Facebook

  • Fuego își sărbătorește Paștele la fel în fiecare an
  • Artistul nu se abate de la o tradiție importantă

Artistul are o relație apropiată cu credința, astfel că nu pierde niciun an în care să se apropie de Dumnezeu, mai ales de Paște. Chiar și așa, Fuego așteaptă sărbătorile pentru a se bucura de un obicei special, pe care îl respectă cu sființenie de aproape 30 de ani.

În niciun an de când a ajuns la București nu a renunțat la el, oricât de greu i-ar fi fost.

Cum și-a petrecut Fuego Paștele

Chiar dacă face parte din lumea mondenă și este cunoscut de toată lumea, Fuego preferă să își petreacă sărbătorile acasă la el, în Turda. Artistul merge în fiecare an acasă, în Turda, și în niciunul dintre anii de când a devenit celebru, nu a rămas altundeva de Paște, decât acasă.

De asemenea, are și câteva obiceiuri pe care le respectă în fiecare an, acasă în familia lui. De Paște, Fuego este nerăbdător să mănânce ouă fierte sau cozonacul gătit de bunica lui, pe care îl adoră. Artistul și-a amintit cu drag de oamenii pe care îi iubește și la care așteaptă să se întoarcă mereu, când vrea să se simtă acasă.

”Anul acesta fac 30 de ani de carieră profesională. Nu cred că a existat un an în care de Paște să nu mă duc acasă, la familia mea. Nu cred că a existat un an în care să nu mănânc un cozonac cu mac sau o sarma făcută de bunica.”, a declarat Fuego, la Antena Stars.

Cine l-a susținut necondiționat

Fuego este unul dintre artiștii care au lansat melodii celebre în toată România și Europa, astfel că aproape toată lumea din România a auzit de el. Pentru această celebritate și notorietate îi mulțumește mamei sale, despre care a spus că este omul datorită căruia el este artist. De asemenea, mama lui l-a susținut la orice pas, iar Fuego i-a implinit visul pe care și ea l-a avut.

”Sunt ceea ce sunt astăzi datorită mamei mele, ea m-a făcut artist. Mama nu a avut posibilitatea să urce pe scenă, chiar dacă are o viață frumoasă.”, a mai spus el.

Citește și: Cinci bancuri cu Fuego. Cele mai amuzante glume cu îndrăgitul artist

În articolul
Cum și-a petrecut Fuego Paștele. Artistul are același obicei de ani întregi: ”Nu cred că a existat...” / VIDEO
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Chefi la cuțite, sezonul 18. Concurenta care l-a făcut pe Alexandru Sautner să-și sune medicul. Ce a spus despre el
Emisiuni TV • ieri la 23:53
Chefi la cuțite, sezonul 18. Concurenta care l-a făcut pe Alexandru Sautner să-și sune medicul. Ce a spus despre el
  • Alexandru Sautner a dezvăluit ce face să arate să rămână mereu tânăr
  • Juratul a fost pus pe gânduri de o concurentă
Alberto de la Mireasa a mers la o mănăstire! Pentru ce s-a rugat fostul concurent: ”Ține-mi Doamne...”
Showbiz intern • ieri la 23:18
Alberto de la Mireasa a mers la o mănăstire! Pentru ce s-a rugat fostul concurent: ”Ține-mi Doamne...”
  • Alberto a ales calea credinței
  • Fostul concurent a făcut declarații
Un adolescent a fost ucis de un tigru, la o fermă privată. Influencerul pe care-l ajuta i-ar fi mințit pe doctori
Stiri internationale • ieri la 22:46
Un adolescent a fost ucis de un tigru, la o fermă privată. Influencerul pe care-l ajuta i-ar fi mințit pe doctori
  • Un adolescent a fost ucis de tigru la ferma la care lucra
  • Tragedia s-a produs când ajuta un influencer să filmeze un videoclip
Laurette s-a operat din nou, după ce s-a confruntat cu complicații. Cum a apărut vedeta pe patul de spital
Showbiz intern • ieri la 22:05
Laurette s-a operat din nou, după ce s-a confruntat cu complicații. Cum a apărut vedeta pe patul de spital
  • Laurette a fost nevoită să se opereze din nou
  • Intervenția chirurgicală a avut loc astăzi, 15 noiembrie
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Romania TV
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
recomandare pe antena3.ro
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
recomandare pe antena3.ro
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
Close