Homepage » Monden » Dansatoarea Mona şi plănuit sinuciderea pas cu pas! Vezi aici scenariul macabru după care vrea să-şi încheie socotelile cu viaţa!

Dansatoarea Mona şi plănuit sinuciderea pas cu pas! Vezi aici scenariul macabru după care vrea să-şi încheie socotelile cu viaţa!

Publicat pe 28.03.2014 la 23:59 Actualizat pe 29.03.2014 la 09:46

Mona Constantinescu, una dintre cele mai cunoscute dansatoare din buric de la noi din ţară, este, în această perioadă pe marginea prăpastiei. Motivul? Coşmarul închisorii a început, din ce în ce mai tare, să o bântuie.

Peste doar trei săptămâni, pe 18 aprilie, Mona Constantinescu va afla dacă va fi menţinută prima condamnare – cea de trei ani de închisoare, cu executare – în cazul înjunghierii unui bărbat într-un club de manele din Bucureşti. Printre cei care se aflau de faţă, susţine anchetatorii, se numărau şi Mona Constantinescu, Adi Minune şi Florin Salam. Iar pentru că dansatoarea a declarat, în repetate rânduri, în faţa Poliţiei şi a judecătorului că nu a văzut ce s-a întâmplat, procurorii au decis să o pună sub acuzare pentru mărturie mincinoasă, bruneta fiind şi arestată, timp de 29 de zile. „Doar când mă gândesc la acea perioadă îmi vine să plâng. Acum, când se apropie acel termen, îmi pun speranţa în Dumnezeu şi sper că judecătorii vor vedea că sunt nevinovată. Până şi cel care a fost înjunghiat a spus că nu eram acolo. În plus, pe noul Cod Penal, încadrarea mea a fost micşorată la o pedeapsă cuprinsă între 3 luni şi 3 ani, nu ca până acum, când era între trei ani şi cinci ani”, ne-a spus, aproape plângând, Mona.

Mai mult decât atât, ne-a mărturisit bruneta, disperarea apropierii zilei de 18 aprilie o cuprinde de fiecare dată când se uită în calendar. „Doar când mă gândesc la proces, mi se face rău, simt că stomacul o ia razna. Cred că o să mor de ulcer până atunci”, ne-a mai mărturisit vedeta.
Mai mult decât atât, pentru Mona, ziua de 18 aprilie reprezintă şi momentul în care va şti dacă mai are sau nu rost să trăiască, puşcăria nefiind, susţine dansatoarea, o variantă pentru ea. Mai mult decât atât, dansatoarea care își dorește acum să revină în showbiz cu spectacolele ei de dans din buric și-a făcut și un plan de rezervă în cazul în care va fi nevoită să se întoarcă la pușcărie. ”Dacă voi fi condamnată, nu voi putea trăi. Oricum, în închisoare aș muri, așa că, dacaă voi fi condamnată, am să sar pe geam când vor veni polițiștii la ușa mea să mă ducă la penitenciar”, ne-a mărturisit Mona, susţinând că s-a gândit la toate.

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Dansatoarea Mona şi plănuit sinuciderea pas cu pas! Vezi aici scenariul macabru după care vrea să-şi încheie socotelile cu viaţa!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ilie Năstase, aniversare alături de soție. Cum au sărbătorit fostul tenismen și Ioana de ziua lui de naștere
Showbiz intern • la 12:17
Ilie Năstase, aniversare alături de soție. Cum au sărbătorit fostul tenismen și Ioana de ziua lui de naștere
  • Ilie Năstase și-a sărbătorit ziua de naștere
  • Cum a petrecut alături de soție
Cum a afectat-o divorțul pe o tiktokeriță cunoscută din România. Imaginile sunt incredibile
Showbiz intern • la 12:03
Cum a afectat-o divorțul pe o tiktokeriță cunoscută din România. Imaginile sunt incredibile
  • Tiktokeriță din România, în ipostaze șocante!
  • Cât de tare a afectat-o divorțul
Noi coduri galbene și portocalii de furtună și grindină. Recomandările IGSU în caz de vreme extremă
Meteo • la 11:43
Noi coduri galbene și portocalii de furtună și grindină. Recomandările IGSU în caz de vreme extremă
  • Noi coduri galbene și portocalii de furtună și grindină
  • Meteorologii au emis și un cod galben de caniculă
Cea mai gustoasă rețetă de fasole cu ciolan la ceaun. Cum se prepară
Emisiuni TV • la 11:35
Cea mai gustoasă rețetă de fasole cu ciolan la ceaun. Cum se prepară
  • Cum se prepară fasolea cu ciolan la ceaun
  • Horia Manea te învață!
VEZI MAI MULT
Recomandări
Urmările potopului din Buşteni: o femeie luată de viitură, 24 de case inundate, zeci de maşini daună totală
recomandare pe observatornews.ro
Urmările potopului din Buşteni: o femeie luată de viitură, 24 de case inundate, zeci de maşini daună totală
Ion Țiriac a atras toate privirile la inaugurarea Sălii „Nadia Comăneci”. Gestul făcut pentru „Zeița de la Montreal”
recomandare pe as.ro
Ion Țiriac a atras toate privirile la inaugurarea Sălii „Nadia Comăneci”. Gestul făcut pentru „Zeița de la Montreal”
Şocul momentului la  finala CM 2026. Detalii AICI
Romania TV

A picat Facebook, panică în întreaga lume

Un șarpe de 1,5 metri a apărut printre șezlonguri, pe plaja din stațiunea Venus: Turiștii panicați au sunat la 112
recomandare pe antena3.ro

Un bărbat cu un detector de metale a descoperit pe câmp o comoară romană „rară”, veche de 2.000 de ani

„Nu mâncați salata iceberg”. Un fast-food faimos scoate salata din meniu după ce mii de oameni au fost infectați cu ciclosporiază

Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
recomandare pe playtech.ro

Noul drum spectaculos din România care traversează cinci județe. Lucrările avansează într-una dintre cele mai pitorești zone din țară

Veste dureroasă înainte de Sfântul Ilie! Zodia care descoperă o trădare uriașă și îi lasă pe toți fără replică
recomandare pe redactia.ro

Cod roșu de vreme severă! A fost emis mesaj Ro-Alert în România

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
recomandare pe bzi.ro

Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan că vrea să rămână premier până în 2028!

SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
recomandare pe Jurnalul.ro
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Primele imagini de la Insula Iubirii, sezonul 10. Marcel, Jaguarul și ispita lui Montoya, printre surprizele show-ului fenomen
recomandare pe a1.ro

Close