Homepage » Actualitate » Date obiective despre nicotină, țapul ispășitor al fumatului (P)

Date obiective despre nicotină, țapul ispășitor al fumatului (P)

Publicat pe 19.07.2021 la 13:30 Actualizat pe 22.07.2021 la 14:05

Subiectul fumatului este unul îndelung studiat, dar, în același timp, există și multe mituri și înțelegeri greșite ale unor aspecte referitoare la acest obicei. Multe dintre cercetări arată că, în fapt, nicotina nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului, așa cum pare să creadă majoritatea populației, ci combustia, arderea tutunului.

  • Ce cauzează, de fapt, bolile de plămâni
  • Nu fumatul este principala cauză
  • Ce arată ultimele studii legate de nicotină

În urma arderii țigării se produc peste 6.000 de substanțe nocive. Dar producerea celor mai multe și mai periculoase dintre ele, printre care se numără așa-numiții carcinogeni (substanțe responsabile de apariția cancerului), nu este influențată de nicotină. Ele sunt produse ca urmare a arderii tutunului. Astfel, cel mai dăunător este fumul de țigară care conține toate aceste substanțe nocive.

În concluzie, nicotina provoacă dependență și nu este lipsită de riscuri, dar nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului.

Pentru acei fumători adulți care nu pot sau nu doresc să se lase de fumat, au apărut, însă, alternative fără fum, cum ar fi dispozitivele care încălzesc tutunul fără să-l ardă. Spre deosebire de țigările tradiționale, aceste produse oferă aceeași cantitate de nicotină, însă reduc considerabil nivelurile substanțelor dăunătoare din fumul de țigară deoarece încălzesc tutunul, nu îl ard. Alternativele fără fum pot reprezenta o soluție de reducere a riscurilor pentru fumătorii care nu renunță la fumat. Totuși, cea mai bună soluție pentru aceștia este renunțarea completă la fumat.

Material realizat cu susținerea Philip Morris România.

În articolul
Date obiective despre nicotină, țapul ispășitor al fumatului (P)
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un bărbat a fost găsit mort în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Ce au surprins camerele de supraveghere
Stiri interne • la 21:47
Un bărbat a fost găsit mort în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Ce au surprins camerele de supraveghere
  • Descoperire macabră într-un cimitir din Timișoara
  • Un bărbat a fost găsit fără viață
Laura Giurcanu se mută într-un apartament mai mic. Ce schimbări vrea să facă influencerița până să împlinească 30 de ani
Showbiz intern • la 21:24
Laura Giurcanu se mută într-un apartament mai mic. Ce schimbări vrea să facă influencerița până să împlinească 30 de ani
  • Laura Giurcanu se mută
  • Ce a făcut-o să își dorească un apartament mai mic
Secretul pentru ca varza murată să rămână crocantă toată iarna. Ce trebuie să faci când o pui în butoi
Retete • la 21:17
Secretul pentru ca varza murată să rămână crocantă toată iarna. Ce trebuie să faci când o pui în butoi
  • Ce să facă pentru ca varza să fie crocantă toată iarna
  • Care este secretul gospodinelor
Teo Costache, declarație despre mândrie și aparențe. Ce le transmite celor din jur
Showbiz intern • la 21:01
Teo Costache, declarație despre mândrie și aparențe. Ce le transmite celor din jur
  • Teo Costache a spus lucrurilor pe nume
  • Ce a învățat fosta ispită de la Insula Iubirii în ultimii ani despre respect, modestie și mândrie
VEZI MAI MULT
Recomandări
Afacerea adusă de un român din străinătate. A observat că noile blocuri nu mai au boxe sau debarale
recomandare pe observatornews.ro

Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV

Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile

Modelul Sahara Ray a murit la 34 de ani, la câteva luni după ce a născut. Era cunoscută pentru relația cu Justin Bieber
recomandare pe antena3.ro

Gheorghe Mărmureanu: „Viitorul mare cutremur va fi cu efecte puternice în Moldova toată, Focșani, Muntenia și Dobrogea”

Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație

Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Doliu în lumea modei! Sahara Ray, fosta iubită a lui Justin Bieber, a murit la doar 34 de ani, la câteva luni după ce a născut
recomandare pe a1.ro

Close