Homepage » Monden » Emisiuni TV » Doamna Daniela, în război cu propria noră, Adelina. Cum a arătat prima ceartă dintre o mamă și o fată din casa Mireasa, urzeala soacrelor

Doamna Daniela, în război cu propria noră, Adelina. Cum a arătat prima ceartă dintre o mamă și o fată din casa Mireasa, urzeala soacrelor

Publicat pe 15.04.2021 la 21:13 Actualizat pe 15.04.2021 la 21:14

Doamna Daniela s-a săturat de comportamentul Adelinei, astfel că i-a dat un ultimatum în ceea ce o privește, ba chiar i-a spus în față că nu se mai simte atât de apropiată de ea, ba chiar nepotrivită pentru fiul său, Alin. În replică, Adelina se simte foarte prost văzând că soacra ei nu o mai are la suflet.

Doamna Daniela, în război cu propria noră, Adelina. Cum a arătat prima ceartă dintre o mamă și o fată din casa Mireasa, urzeala soacrelor

captura video

  • Prima ceartă în casa „Mireasa,urzeala soacrelor”
  • Doamna Daniela și Adelina sunt în război
  • Ce au de împărțit cele două

A avut loc și prima ceartă în casa „Mireasa, urzeala soacrelor” și pe nimeni nu miră că aceasta a avut loc între doamna Daniela și nora ei, Adelina. Cele două s-au contrat dur zilele trecute, și până la o ceartă în toată regula, presărată cu reproșuri și țipete, a mai fost un singur pas.

Prima ceartă de la „Mireasa, urzeala soacrelor” a avut loc între doamna Daniela și Adelina

În timp ce doamna Daniela declară sus și tare că nu o vrea pe Adelina ca noră și ca soție pentru fiul său Alin, tânăra spune că și-ar dori ca soacra ei să o aprecieze mai mult și să nu îi mai vadă doar defectele, și ci calitățile. Însă acest aspect nici că o interesează pe mama lui Alin, considerând că în momentul în care Adelina a ridicat tonul la ea, toate drpeturile i-au fost anulate.

„A ridicat tonul și nu mi-a plăcut, și i-am zis să înceteze cu tonul. Eu vorbesc cu ea, dar i-am zis să nu mai glumească cu mine. Și eu dacă glumesc cu altă fată să nu se mai bage. Nici nu îi mai zic să nu ma fie geloasă, nimic. M-a deranjat că a ridicat tonul mai mult ca mine. Era geloasă și când vorbeam cu ea și glumeam și râdeam și cu alte fete. Doar nu o să dau la o parte alte fete. Deci așa o să se simtă mai prost”, a spus doamna Daniela, la „Mireasa, urzeala soacrelor”.

Cristiana, în schimb, verișoara lui Alin și nepoata doamnei Daniela, susține că cele două ar trebui să poarte o discuție foarte serioasă în care să își spună toate nemulțumirile legate atât de ele, cât și de relația tânărului cu Adelina, pe care soacra sa nu o consideră deloc potrivită pentru fiul ei.

„Datoria noastră de copii este să nu ridicăm tonul la cei mai mari. Dreptatea e undeva la mijloc. Și mătușa mea a ridicat tonul, și Adelina a încercat să o acopere. M-am gândit așa, până nu vor sta de vorbă amândouă, față în față, să își spună ce le deranjează una la alta, nu se vor înțelege. Va renunța și mătușa mea la unele glume, și Adelina la unele comportamente ale ei”, a fost opinia Cristianei, intrată în direct la Antena Stars.

Citește și: Cine e Alina Rusu, concurenta de la “Mireasa”, sezonul 3

În articolul
Doamna Daniela, în război cu propria noră, Adelina. Cum a arătat prima ceartă dintre o mamă și o fată din casa Mireasa, urzeala soacrelor
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Probleme pentru Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce a pățit concurenta: „O doare”
Emisiuni TV • ieri la 23:47
Probleme pentru Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce a pățit concurenta: „O doare”
  • Ce i s-a întâmplat Oanei Tomoioagă
  • Mirela Vaida a făcut anunțul
Loredana Chivu, scoasă din sărite de Ana Maria Mocanu, în Asia Express! Cele două au avut un schimb dur de replici: „Îmi vine să-ți dau cu ăsta în cap”
Emisiuni TV • ieri la 22:41
Loredana Chivu, scoasă din sărite de Ana Maria Mocanu, în Asia Express! Cele două au avut un schimb dur de replici: „Îmi vine să-ți dau cu ăsta în cap”
  • Scandal între Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu
  • De ce s-au luat la ceartă
Noi tensiuni între Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce s-a întâmplat: „Ne-am certat și acolo”
Emisiuni TV • ieri la 21:59
Noi tensiuni între Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, în Asia Express! Ce s-a întâmplat: „Ne-am certat și acolo”
  • De ce s-au certat Mirela Vaida și Oana Tomoioagă
  • Ce s-a întâmplat între cele două
Trei români au fost reținuți în Spania! Sunt acuzați că au furat minimum 10 catalizatoare
Stiri internationale • ieri la 21:17
Trei români au fost reținuți în Spania! Sunt acuzați că au furat minimum 10 catalizatoare
  • Doi români sunt cercetați în Spania
  • Ar fi furat catalizatoare
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Romania TV
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
recomandare pe antena3.ro
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
recomandare pe antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
Close