Homepage » Sport » Doliu în fotbal! A MURIT la 20 de ani după ce taxiul în care se afla a fost implicat într-un accident

Doliu în fotbal! A MURIT la 20 de ani după ce taxiul în care se afla a fost implicat într-un accident

Publicat pe 04.11.2014 la 10:22 Actualizat pe 04.11.2014 la 11:10

Avea doar 20 de ani şi a fost implicat într-un accident rutier sâmbătă dimineaţă, fiind declarat mort la câteva momente de la scena terifiantă.

Joe Reay, 20 de ani, a fost implicat într-un accident rutier sâmbătă dimineaţă, fiind declarat mort la câteva momente de la scena terifiantă.

Doliu în fotbal! A MURIT la 20 de ani după ce taxiul în care se afla a fost implicat într-un accident

Joe Reay a fost jucător la Chelsea şi avea tot viitorul în faţă. Din păcate, băiatul a murit la doar 20 de ani. Se pare că tânărul fotbalist se afla într-un taxi care a intrat în coliziune cu o altă maşină. Şoferul autoturismului a fost acuzat de neglijenţă şi este cercetat penal.

"Ultima dată l-am văzut vineri, după-amiază când am luat cina cu Franck Bruno. Apoi, am aflat de dimineaţă că a murit", a declarat Peter Jordan, prieten al familiei lui Jow Reay, potrivit metro.co.uk.

"Ar fi împlinit 21 de ani luna aceasta şi tatăl său voia să-i dea în dar o excursie în Las Vegas", a declarat un alt apropiat al fotbalistului.

D.C.

foto: twitter

Citeşte şi:

VIDEO / Un reporter a făcut pipi în direct! Reacţia moderatorului este incredibilă

COD GALBEN de ceaţă! Până când este valabilă avertizarea meteorologilor

În articolul
Doliu în fotbal! A MURIT la 20 de ani după ce taxiul în care se afla a fost implicat într-un accident
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Paula și Alberto de la Mireasa s-au logodit! Unde a avut loc cererea în căsătorie și cum arată inelul
Emisiuni TV • la 15:52
Paula și Alberto de la Mireasa s-au logodit! Unde a avut loc cererea în căsătorie și cum arată inelul
  • Paula și Alberto de la Mireasa s-au logodit
  • Unde a avut loc momentul
Marinela Mavrodin de la Insula iubirii este însărcinată din nou. Șatena va deveni mamă a doua oară. Cum a dat vestea
Showbiz intern • la 15:40
Marinela Mavrodin de la Insula iubirii este însărcinată din nou. Șatena va deveni mamă a doua oară. Cum a dat vestea
  • Marinela Mavrodin de la Insula iubirii este însărcinată din nou
  • Șatena și soțul ei vor deveni părinți a doua oara
Cine este Marina, noua concurentă de la Mireasa. A intrat în casă sub acoperire și i-a surprins pe toți
Emisiuni TV • la 14:56
Cine este Marina, noua concurentă de la Mireasa. A intrat în casă sub acoperire și i-a surprins pe toți
  • Cine este Marina, noua concurentă din casa Mireasa
  • Ce băiat i-a atras atenția
Seri memorabile la pop-up-ul Retroscena: Chef Richard și echipa sa au încântat oaspeții cu un recital gastronomic de excepție. Colegii jurați i-au fost alături ieri seară
Showbiz intern • la 14:35
Seri memorabile la pop-up-ul Retroscena: Chef Richard și echipa sa au încântat oaspeții cu un recital gastronomic de excepție. Colegii jurați i-au fost alături ieri seară
  • Chef Richard și echipa sa au încântat oaspeții cu un recital gastronomic de excepție
  • Pop-up-ul continuă la Domeniul Știrbey până pe 15 noiembrie
VEZI MAI MULT
Recomandări
Specia adusă din Franţa care promite o afacere profitabilă pe litoralul românesc. Va fi vândută peste un an
recomandare pe observatornews.ro

Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
recomandare pe as.ro
Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
Brrrr! Florinela Georgescu anunță ger de crapă pietrele. Când scad temperaturile la minus 20 de grade. Urmează perioade extrem de geroase!
Romania TV

Termen-limită pentru programarea concediilor din 2027

Fiul lui Arnold Schwarzenegger, Joseph Baena, a debutat în culturismul profesionist și a intrat în Top 5
recomandare pe antena3.ro

Vin 10 zile consecutive de ninsoare în România. Localitățile în care va ninge în zilele următoare

Viața la capătul lumii: satul izolat complet timp de 9 luni pe an. Localnicii trăiesc printre urși polari și vânează pentru mâncare

Ce pensie are o învățătoare în România. La 40 de ani vechime, pensia poate trece de 4.000 de lei, iar la ieșirea la pensie primește două salarii în plus
recomandare pe Jurnalul.ro
Ce pensie are o învățătoare în România. La 40 de ani vechime, pensia poate trece de 4.000 de lei, iar la ieșirea la pensie primește două salarii în plus
Cum arată Larisa, iubita discretă a lui Gabi Torje de la Asia Express. Imagini din vacanța romantică în Las Vegas | FOTO
recomandare pe a1.ro

Close