Homepage » Actualitate » Doliu în lumea întreagă! A murit după o grea suferinţă

Doliu în lumea întreagă! A murit după o grea suferinţă

Publicat pe 11.01.2014 la 14:44 Actualizat pe 11.01.2014 la 15:18

S-a stins din viaţă la vârsta de 85 de ani. Vestea morţii sale a fost anunţată de surse din cadrul familiei, citate de postul de radio al armatei israeliene.

Ariel Sharon, fost prim-ministru israelian şi unul dintre fondatorii statului israelian a murit după o suferinţă grea. Eras ţinut în viaţă doar de aparate şi rar reuşea să deschidă ochii.

În vârstă de 85 de ani, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe pe 4 ianuarie 2006, este în stare gravă din 1 ianuarie 2014, iar starea sa continuă să se deterioreze.

Sharon va rămâne în istorie ca cel care a pregătit şi condus, în 1982, invazia Libanului vecin, la vremea respectivă el ocupând funcţia de ministru al Apărării, dar şi ca primul şef al unui Guvern israelian care a efectuat o retragere dintr-o parte a teritoriilor palestiniene, ocupate începând din 1967.

O comisie de anchetă a stabilit în privinţa responsabilităţii lui Sharon că acesta nu a prevăzut şi nici nu a împiedicat masacre în taberele palestiniene de refugiaţi de la Sabra şi Shatila, la Beirut, în septembrie 1982, comise de către o miliţie creştină aliată Israelului. El a fost nevoit să demisioneze, ceea ce nu l-a împiedicat să devină premier în 2001, post în care a fost reconfirmat în 2003.

În 2005, într-o perioadă în care era considerat un campion al colonizării, el a procedat la evacuarea din Fâşia Gaza a celor aproximativ 8.000 de colonişti care s-au instalat în regiune la încurajările sale. El a fost criticat dur din cauza acestei decizii, atât de către o mare parte a dreptei, cât şi de către grupul de lobby al coloniştilor.

Sharon a fost spitalizat pe 18 decembrie 2005 în urma unui "uşor atac cerebral" după care a recuperat rapid. Dar pe 4 ianuarie 2006 a intrat într-o comă profundă, după un "atac cerebral grav".

"Din nefericire, ştim că acesta este sfârşitul, sunt ultimele zile sau ore ale lui Arik. Este greu. Opt ani am sperat că nu va veni acest moment, dar a venit, este inevitabil", a spus o sursă apropiată familiei fostului premier israelian, săptămâna aceasta.

C.C.

În articolul
Doliu în lumea întreagă! A murit după o grea suferinţă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Irina Fodor, incident în Asia Express! Imagini de la fața locului
Showbiz intern • la 00:05
Irina Fodor, incident în Asia Express! Imagini de la fața locului
  • Ce i s-a întâmplat Irinei Fodor în Asia Express
  • Prezentatoarea a dezvăluit totul direct din competiție
Alina Mădălina, apel disperat! Tiktokerița cere ajutor de urgență: ”Sunt într-o situație critică”
Showbiz intern • ieri la 23:39
Alina Mădălina, apel disperat! Tiktokerița cere ajutor de urgență: ”Sunt într-o situație critică”
  • Alina Mădălina are probleme din nou
  • Ce anunț a făcut tiktokerița
Roxana Vașniuc neagă că a avut o relație cu Valentin Sanfira. Recunoaște că totul a fost pentru reclamă
Emisiuni TV • ieri la 23:37
Roxana Vașniuc neagă că a avut o relație cu Valentin Sanfira. Recunoaște că totul a fost pentru reclamă
  • Ce spune Roxana Vașniuc despre relația cu Valentin Sanfira
  • Vedeta susține că nu ar fi format un cuplu
Se mută Christina Ich din România? Un oraș celebru a cucerit-o
Showbiz intern • ieri la 23:03
Se mută Christina Ich din România? Un oraș celebru a cucerit-o
  • Unde ar vrea Christina Ich să se mute
  • Un oraș cunoscut i-a ajuns la suflet
Luna Plină în Balanță are loc pe data de 1 aprilie 2026! Cu ce schimbări vine la pachet
Actualitate • ieri la 22:46
Luna Plină în Balanță are loc pe data de 1 aprilie 2026! Cu ce schimbări vine la pachet
  • Luna Plină în Balanță, pe 1 aprilie 2026
  • Cum ne afectează
Ramona Olaru și noul iubit au făcut declarații despre nuntă! Steve Ant are planuri mari cu vedeta
Showbiz intern • ieri la 22:38
Ramona Olaru și noul iubit au făcut declarații despre nuntă! Steve Ant are planuri mari cu vedeta
  • Cum decurge relația Ramonei Olaru cu iubitul grec
  • Cei doi nu exclud să ajungă la altar
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close