Homepage » Actualitate » Stiri interne » Două vrăjitoare din Ploiești au făcut avere „privind în viitor”. Câți bani au primit de la clienții păcăliți

Două vrăjitoare din Ploiești au făcut avere „privind în viitor”. Câți bani au primit de la clienții păcăliți

Publicat pe 17.09.2020 la 11:37 Actualizat pe 17.09.2020 la 11:44

Două femei din Ploiești, pretinse vrăjitoare, au reușit să își umple buzunarele cu zeci de mii de euro, de pe urma clienților pe care i-au convins că pot să le citească viitorul. Este vorba despre zece persoane, care nu s-au lăsat intimidate de tarifele ridicate ale escroacelor.

Imagini cu obiectele confiscate de la vrăjitoarele din Ploiești: bani, lumânări, telefoane

Femeile au avut zece clienți care le-au umplut buzunarele cu zeci de mii de euro

Poliția Română

  • Polițiștii le-au confiscat și „uneltele de lucru” celor trei femei.
  • Vrăjitoarele și-au găsit clienții pe internet.

Vrăjitoarele din Ploiești au fost reținute de polițiștii din municipiu, care au postat și imagini cu obiectele confiscate de la femei: bani, telefoane, lumânări și alte unelte pe care le foloseau în presupusele ritualuri.

Este vorba despre trei femei, la locuința cărora au descins oamenii legii. Au fost duse la audieri, la două dintre ele au fost și reținute.

Cum păcăleau oamenii vrăjitoarele din Ploiești

Folosindu-se de așa zisa metodă a „ghicitului”, cele trei vrăjitoare au păcălit zece persoane, din țară și din străinătate, pe care le racolaseră în urma unor anunțuri postate online.

Citește și: Două vrăjitoare, filmate când făceau un ritual cu lumânări, într-un parc din Ploiești: „Să fie iubită de Marco toată viața!”

„În urma perchezițiilor au fost ridicate bunuri care par a face obiectul activității infracționale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 200.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Așadar, vrăjitoarele de ocazie din Ploiești au strâns nu mai puțin de 200.000 de lei, adică 40.000 de euro, în urma înșelătoriei. Dar tot degeaba, având în vedere că oamenii legii le-au lăsat și fără ultimul sfanț.

În articolul
Două vrăjitoare din Ploiești au făcut avere „privind în viitor”. Câți bani au primit de la clienții păcăliți
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine este tânărul care l-a reclamat la poliție pe Justițiarul din Berceni. Tiktokerul a lansat acuzații grave
Showbiz intern • la 08:39
Cine este tânărul care l-a reclamat la poliție pe Justițiarul din Berceni. Tiktokerul a lansat acuzații grave
  • Justițiarul din Berceni a făcut acuzații grave
  • Cum dovedește că nu l-a bătut pe reclamantul său
A murit John Anderson! Familia regretatului artist a făcut anunțul
Showbiz international • la 08:26
A murit John Anderson! Familia regretatului artist a făcut anunțul
  • Doliu în lumea muzicii country
  • John Anderson a trecut la cele veșnice
Cine a fost eliminat la Asia Express. Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas de a pleca acasă
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Cine a fost eliminat la Asia Express. Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas de a pleca acasă
  • Cine a fost eliminat la Asia Express
  • Trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă
Valerie Lungu a izbucnit în lacrimi, la Asia Express. De ce s-a enervat Alex Gîlcă: „Nu mai fac nimic”
Emisiuni TV • ieri la 23:26
Valerie Lungu a izbucnit în lacrimi, la Asia Express. De ce s-a enervat Alex Gîlcă: „Nu mai fac nimic”
  • Valerie Lungu, în lacrimi, la Asia Express
  • De ce s-a enervat Alex Gîlcă
VEZI MAI MULT
Recomandări
Schema "Nordis", repetată la nesfârșit. Un tânăr a făcut 7 milioane de euro din revânzând aceleași apartamente
recomandare pe observatornews.ro
Schema "Nordis", repetată la nesfârșit. Un tânăr a făcut 7 milioane de euro din revânzând aceleași apartamente
24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Curiosul caz al capului de porc. Un consilier angajat la AUR mărturisește că este autorul faptei, dar răstoarnă situația cu o acuzație
recomandare pe antena3.ro
Curiosul caz al capului de porc. Un consilier angajat la AUR mărturisește că este autorul faptei, dar răstoarnă situația cu o acuzație
Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"
recomandare pe antena3.ro
Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"
Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani
recomandare pe antena3.ro
Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
recomandare pe Jurnalul.ro
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
recomandare pe a1.ro
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
Close