Homepage » Horoscop » Două zodii care se întorc la fosta iubire. Ei nu pot să fie despărțiți

Două zodii care se întorc la fosta iubire. Ei nu pot să fie despărțiți

Publicat pe 04.03.2023 la 10:43 Actualizat pe 04.03.2023 la 10:43

Două zodii feminine se întorc la fosta iubire. Ele nu pot să stea singure, iar sentimentele au devenit tot mai puternice, fără să-și dea seama. Pentru a nu suferi, acestea se vor împăca și vor da uitării tot trecutul.

Două zodii care se întorc la fosta iubire. Ei nu pot să fie despărțiți

Pixabay

  • Două zodii care se întorc la fosta iubire
  • Ei nu pot să fie despărțiți

Două zodii se vor reîntoarce la fostele iubiri deoarece nu pot trece peste, iar fericirea lro depinde de un partener. Oricât de mult au încercat să treacă peste, nu au reușit și cel mai bine este în brațele persoanei pe care, deja, o cunoști atât cu bune, cât și cu rele.

Cu siguranță toți ne amintim de fiorii primei iubiri pe care am întâlnit o și am considerat că acea persoană este sufletul nostru pereche. Dar, de multe ori s a dovedit că nu este așa pentru acești nativi. Se pare că fluturașii și au făcut din nou apariția, iar reîntoarcerea și a fost un partener pare a fi cea mai bună opțiune. Ce zodii aleg să se întoarcă la fosta iubire.

Leu

Nativele zodiei Leu, deși iubesc cu pasiune se pare că ele nu au putut să treacă peste despărțire și nu se pot gândi la altcineva decât la fosta mare iubire pe care au avut o în trecut. Deși se gândeau că totul este pierdut și nu își mai puteau da o șansă, pare că viața te surprinde de fiecare dată, iar ei se vor bucura din nou de fiorii dragostei. Chiar dacă a trecut mai mult timp, sunt dovada vie că sentimentele nu se sting niciodată și mereu se poate începe un lucru nou dacă îți dorești.

Scorpion

Ele iubesc cu pasiune și nu știu cum e să trăiscă singure, sărind dintr-o relație în alta. Deși s-au gândit că o despărțire ar putea să fie cea mai bună opțiune, sentimentele sunt mult mai puternice decât și-au închipuit. A trecut puțin timp dar simți că nu mai pot rezista fără sufletul tău pereche, astfel că alegeți să vă împăcați pentru binele vostru și pentru fericirea pe care o meritați.

CITEȘTE ȘI: Zodia care va câștiga o gălăgie de bani în martie. Primește un job important, are noroc la Loto sau încasează o moștenire

În articolul
Două zodii care se întorc la fosta iubire. Ei nu pot să fie despărțiți
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Brândușa Covalciuc, mărturisiri cutremurătoare despre moartea soțului, duminică, la “Spynews TV”
Emisiuni TV • la 14:12
Brândușa Covalciuc, mărturisiri cutremurătoare despre moartea soțului, duminică, la “Spynews TV”
  • Brândușa Covalciuc, mărturisiri cutremurătoare despre moartea soțului
  • Duminică, de la ora 13.00, emisiunea “Spynews TV” revine cu o ediție plină de dezvăluiri
Poliția Română, „fumigene” pentru presă | Clickbait cu jumătăți de adevăr
Stiri interne • la 13:56
Poliția Română, „fumigene” pentru presă | Clickbait cu jumătăți de adevăr
  • Poliția Română se joacă de-a clickbait-ul, livrând jumătăți de adevăr
  • Instituția a transmis presei niște comunicate buclucașe
  • Singurii care s-au prins de manevră au fost jurnaliștii SPYNEWS.ro
  • Documentele incredibile, în galeria foto
Chefi la cuțite, lider de audiență cu ediția de ieri. Care este clasamentul Chefilor până acum, după 6 amulete
Emisiuni TV • la 13:33
Chefi la cuțite, lider de audiență cu ediția de ieri. Care este clasamentul Chefilor până acum, după 6 amulete
  • Chefi la cuțite, lider de audiență cu ediția de ieri
  • Care este clasamentul Chefilor până acum, după 6 amulete
O tiktokeriță din România a pierdut sarcina! Anunțase recent că va deveni mamă a treia oară
Showbiz intern • la 13:29
O tiktokeriță din România a pierdut sarcina! Anunțase recent că va deveni mamă a treia oară
  • O tiktokeriță a pierdut sarcina
  • Tânăra trece prin clipe cumplite
(P) Sfaturi pentru machiaj pe ten uscat: hidratare și finisare perfectă
Beauty & Lifestyle • la 12:54
(P) Sfaturi pentru machiaj pe ten uscat: hidratare și finisare perfectă
  • Sfaturi pentru machiaj pe ten uscat
  • Hidratare și finisare perfectă
Nicu Grigore, dezvăluiri explozive despre concurenții Survivor! Cine este mincinos și cine este frustrat
Emisiuni TV • la 12:50
Nicu Grigore, dezvăluiri explozive despre concurenții Survivor! Cine este mincinos și cine este frustrat
  • Nicu Grigore a făcut declarații despre colegii de trib
  • Pe cine nu a avut la suflet fostul războinic de la Survivor
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vulturul sur revine în România după mai bine de 70 de ani. 25 de exemplare, aduse din Spania
recomandare pe observatornews.ro
Vulturul sur revine în România după mai bine de 70 de ani. 25 de exemplare, aduse din Spania
Celebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
recomandare pe as.ro
Celebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
Un nou val de aer polar atacă România. Perturbaţia ciclonică vine cu o inversiune termică, avertizează ANM
Romania TV
Un nou val de aer polar atacă România. Perturbaţia ciclonică vine cu o inversiune termică, avertizează ANM
Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul
Romania TV
Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Ce trebuie să faci dacă ai lovit o mașină în parcare și nu găsești proprietarul
recomandare pe playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă ai lovit o mașină în parcare și nu găsești proprietarul
Ce produse din România depind de rutele comerciale care trec prin Orientul Mijlociu
recomandare pe playtech.ro
Ce produse din România depind de rutele comerciale care trec prin Orientul Mijlociu
Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
recomandare pe redactia.ro
Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
Se implică sau nu România în războiul din Iran? Donald Trump, cerință expresă pentru Nicușor Dan în legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu
recomandare pe redactia.ro
Se implică sau nu România în războiul din Iran? Donald Trump, cerință expresă pentru Nicușor Dan în legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
recomandare pe bzi.ro
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
Mesajul dureros transmis de trupa Holograf după ce basistul formației, Iulian Mugurel Vrabete, s-a stins din viață. Ce au transmis
recomandare pe a1.ro
Mesajul dureros transmis de trupa Holograf după ce basistul formației, Iulian Mugurel Vrabete, s-a stins din viață. Ce au transmis
Close