Homepage » Actualitate » "Dr. Mengele" trimis peste ocean! Hackerul Călin Mateiaş predat americanilor

"Dr. Mengele" trimis peste ocean! Hackerul Călin Mateiaş predat americanilor

Publicat pe 25.03.2014 la 23:59 Actualizat pe 26.03.2014 la 00:05

Călin Mateiaş, spaima serviciilor secrete americane, a ajuns la mâna celor cu care se află în război de mai bine de 17 ani.

Călin Mateiaş, spaima serviciilor secrete americane, a ajuns la mâna celor cu care se află în război de mai bine de 17 ani.

Curtea de apel Bucureşti a admis "cererea de extrădare privind pe numitul Mateiaş Călin". Judecătorii au dispus "amânarea predării acestuia către autorităţile judiciare americane până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 25016/3/2008* aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia I-a Penală, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen". Instanţa a mai constatat şi faptul că Mateiaş a fost reţinut pentru 24 ore cu începere de la data de 21.03.2014.

A făcut două mii de comenzi frauduloase

Românul a fost acuzat de autorităţile americane că ar fi comis o fraudă electronică de proporţii. "Dr. Mengele" ar fi spart sistemul de comenzi on-line al companiei Ingram Micro şi, folosindu-se de conturile mai multor clienţi, a făcut două mii de comenzi frauduloase în perioada 1999 - 2004. Când firma a blocat toate transporturile de marfă care urmau să fie livrate în Europa de Est, Mateiaş a recrutat cinci americani care i-ar fi furnizat adrese din Statele Unite pentru expedierea coletelor. Conform acuzării, cei cinci colaboratori ai hackerului vindeau echipamentele şi îi trimiteau profitul lui Mateiaş. Chiar dacă firma a reuşit să intercepteze aproape jumătate din comenzi, "gaura" s-a ridicat la şase milioane de dolari. Mateiaş riscă o pedeapsă de până la 90 de ani de închisoare, potrivit legislaţiei americane.

Celebru la 17 ani

Mateiaş a ajuns celebru în 1997, la numai 17 ani, când a spart serverele FBI. Unul dintre purtătorii de cuvânt al FBI, Laura Eimiller, a declarat atunci că nu ar fi existat dovezi ale accesării reţelei agenţiei. Cu toate acestea, ea l-a descris pe Mateiaş ca făcând parte din categoria oamenilor extrem de inteligenţi, care folosesc Internetul pentru a comite fraude. „Meseria lui pare a fi cea de cybercriminal“, a spus Eimiller. Atunci, Călin avea doar 17 ani şi folosea numele de cod „Metal“. La vremea respectivă a fost anchetat de poliţiştii din România, dar nu a fost condamnat pentru că la acea vreme nu exista o legislaţie care să incrimineze acest tip de infracţiuni.

Citeşte şi VIDEO Fulgy, implicat într-un accident rutier! Maşina în care se afla a lovit un pieton, pe trotuar!

În articolul
"Dr. Mengele" trimis peste ocean! Hackerul Călin Mateiaş predat americanilor
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Secretul fericirii conform Christinei Ich. Ce trebuie să facă o femeie pentru a fi împlinită | VIDEO
Showbiz intern • la 18:59
Secretul fericirii conform Christinei Ich. Ce trebuie să facă o femeie pentru a fi împlinită | VIDEO
  • Christina Ich spune care este secretul fericirii
  • Ce sfat le-a dat tuturor doamnelor și domnișoarelor
Ce se va întâmpla cu frații copilului de 2 ani, mort în Galați. Poliția urmează ia măsuri
Stiri interne • la 18:33
Ce se va întâmpla cu frații copilului de 2 ani, mort în Galați. Poliția urmează ia măsuri
  • Un copil de 2 ani a fost găsit mort în Galați
  • Ce măsuri va lua poliția
Orlando Zaharia, declarație supremă de dragoste pentru soția lui! Mădălina Zaharia își sărbătorește ziua de naștere
Showbiz intern • la 18:25
Orlando Zaharia, declarație supremă de dragoste pentru soția lui! Mădălina Zaharia își sărbătorește ziua de naștere
  • Orlando Zaharia, mesaj siropos pentru soția sa
  • Mădălina Zaharia își sărbătorește ziua de naștere
Lucian Popa a vorbit "la rece" despre Survivor! Cum a fost pentru el această experiență
Showbiz intern • la 17:53
Lucian Popa a vorbit "la rece" despre Survivor! Cum a fost pentru el această experiență
  • Ce spune Lucian Popa despre Survivor
  • Sportivul a vorbit și despre cei care i-au fost colegi
VEZI MAI MULT
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Romania TV
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
recomandare pe playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
recomandare pe redactia.ro
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
recomandare pe bzi.ro
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
recomandare pe dailybusiness.ro
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
Close