Homepage » Actualitate » EFECTUL devastator al unei simple INFECŢII asupra corpului UMAN. Ce se poate întâmpla

EFECTUL devastator al unei simple INFECŢII asupra corpului UMAN. Ce se poate întâmpla

Publicat pe 23.05.2015 la 10:30 Actualizat pe 23.05.2015 la 11:19

Conform ultimelor studii, o simplă infecţie ne poate afecta corpul foarte mult.

Conform ultimelor studii, o simplă infecţie ne poate afecta corpul foarte mult.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că infecţia ne poate afecta coeficientul de inteligenţă, iar refacerea se face abia doar în câţiva ani. Deşi multe infecţii se dezvoltă în diferite părţi ale corpului – cum ar fi stomacul, tractul urinar sau la nivel tegumentar – manifestarea cea mai puternică a apărut în urma infecţiilor la nivelul creierului.

Cercetătorii au observat că cei care fuseseră internaţi în spital ca urmare a unei infecţii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu 1.6 decât media. În cazul celor care au ajuns la spital de cinci sau mai multe ori, scorul era cu 9.44 mai mic decât media. Coeficientul mediu de inteligenţă nu depăşeşte 115.

Cercetătorii susţin că studiul este cel mai mare de acest tip realizat până în prezent şi demonstrează legătura evidentă între nivelurile infecţiei şi reducerea capacităţilor mintale, susţine o echipă de cercetători danezi.

Doctorul Michael Eriksen Benrós, autorul studiului de la Universtitatea din Copenhaga susţine că infecţiile pot afecta creierul direct, dar şi prin intermediul inflamaţiilor periferice, care afectează deopotrivă creierul şi capacitatea mintală.

“Infecţiile erau asociate, până acum, atât cu depresia cât şi cu schizofrenia, fiind demonstrată şi legătura cu modificarea capacităţilor cognitive în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu demenţă. Acesta este primul studiu de anvergură care sugerează că infecţiile pot afecta atât creierul cât şi capacităţile cognitive ale pacienţilor sănătoşi” susţine Benrós. Acesta a adăugat că nu doar infecţiile ci şi sistemul imunitar poate avea un rol în afecţiuni mintale, scrie Mediafax.ro

Studiul a fost realizat de un grup de cercetători de la universităţile din Copenhaga şi Arhaus şi a presupus urmărirea unui număr de 190.000 de danezi născuţi între 1974 şi 1994, al căror coeficient de inteligenţă a fost evaluat în perioada 2006 – 20012. Aproximativ 35% dintre subiecţi au fost spitalizaţi din cauza infecţiilor înaintea derulării testului.

“Se pare că însuşi sistemul imunitar poate afecta creierul într-o asemenea măsură încât capacităţile cognitive, măsurate în urma testului de inteligenţă, vor fi afectate mult timp după vindecarea infecţiei”, adaugă Eriksen Benrós.

Sursa foto: HEPTA

Citeşte şi:

Începe RĂZBOIUL? Anunţul de ULTIMA ORĂ făcut de RUSIA

Cum se prepară cea mai bună cafea la ibric?

L.C

În articolul
EFECTUL devastator al unei simple INFECŢII asupra corpului UMAN. Ce se poate întâmpla
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cristina Pucean, anunț neașteptat: ”Am ținut secretul prea mult”
Showbiz intern • la 09:10
Cristina Pucean, anunț neașteptat: ”Am ținut secretul prea mult”
  • Cristina Pucean a făcut declarații despre ce se întâmplă în viața ei
  • Dansatoarea este în culmea fericirii
Doi foști concurenți de la Insula Iubirii, sezonul 9, vor deveni părinți! Cum au anunțat sarcina
Showbiz intern • la 08:36
Doi foști concurenți de la Insula Iubirii, sezonul 9, vor deveni părinți! Cum au anunțat sarcina
  • Doi concurenți de la Insula Iubirii vor deveni părinți
  • Primele imagini cu burtica de gravidă
Horoscopul zilei de 8 mai. Ce spun cărțile de tarot pentru fiecare semn
Horoscop • la 00:16
Horoscopul zilei de 8 mai. Ce spun cărțile de tarot pentru fiecare semn
  • Ce îți rezervă cărțile de tarot pe 8 mai, în funcție de zodie
  • Tot ce trebuie să știi
Claudia de la Mireasa a izbucnit în plâns. Cum a reacționat Daniel, fostul iubit, când a văzut-o așa
Showbiz intern • ieri la 23:06
Claudia de la Mireasa a izbucnit în plâns. Cum a reacționat Daniel, fostul iubit, când a văzut-o așa
  • Momente emoționante la Mireasa
  • Claudia nu și-a mai putut stăpâni lacrimile
  • Ce a făcut Daniel
Bonnie Tyler, în stare gravă, pe patul de spital! Ce se întâmplă cu artista
Stiri internationale • ieri la 22:34
Bonnie Tyler, în stare gravă, pe patul de spital! Ce se întâmplă cu artista
  • Bonnie Tyler e în comă indusă
  • Cât de gravă e starea de sănătate a cântăreței
EXCLUSIV | Milionarul Daniel Tudor s-a întors la fosta soție | Cu cine împart cei doi casa!
Stiri interne • ieri la 22:24
EXCLUSIV | Milionarul Daniel Tudor s-a întors la fosta soție | Cu cine împart cei doi casa!
  • Fostul șef ASF Daniel Tudor s-a întors la senatoarea de care a divorțat
  • Milionarul a fost obligat să plece din locuința actualei neveste
  • Tudor stă, acum, cu fosta soție, fiica lor, ginerele și nepoții
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Romania TV
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
recomandare pe playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
recomandare pe redactia.ro
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
recomandare pe bzi.ro
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
recomandare pe dailybusiness.ro
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
Close