Homepage » Monden » Emisiuni TV » Elena Ionescu vrea să-și crească băiatul după tradițiile familiei. Artista își copiază mama, dar recunoaște că mai are de învățat: ”Mai puțin talent”

Elena Ionescu vrea să-și crească băiatul după tradițiile familiei. Artista își copiază mama, dar recunoaște că mai are de învățat: ”Mai puțin talent”

Publicat pe 12.11.2020 la 21:49 Actualizat pe 12.11.2020 la 21:49

Elena Ionescu este o artistă desăvârșită, dar nu același lucru putem spune și desprea ea în rolul de bucătăreasă. Chiar și așa, artista își copiază mamă, deși recunoaște că mai are de învățat, însă vrea cu tot sufletul să își crească băiatului după tradițiile familiei sale.

Elena Ionescu îi face gogoși băiatului ei

Elena Ionescu îi gătește băiatului ca în copilăria sa

Captura video

  • Elena Ionescu recunoaște că nu se prea pricepe în bucătărie.
  • Vedeta urmează rețeta mamei pentru a-i face băiatului gogoși.

Elena Ionescu este o mamă singură, însă asta nu o împiedică să facă tot ce poate pentru a-și răsfăța copilul. Vedeta se împarte cu brio între viața profesională și viața personală, ba chiar, reușește să își facă timp să încerce să își încânte copilul cu ceea ce i-a făcut ei copilăria mai frumoasă.

În cadrul emisiunii ”Mămici de pitici, cu lipici”, Elena și-a dorit să îl bucure pe Răzvan, fiul ei, cu un preparat dulce, pe care ea îl savura cu maximă plăcere pe vremea când era de vârsta lui. Atunci, vremurile erau altele, însă mama sa, din când în când, îi mai făcea o surpriză și îi prepara gogoși cu zahăr, desertul copilăriei sale.

Elena Ionescu copiază preparatele mamei pentru a-și face băiatul să zâmbească

Acum, deși lumea s-a schimbat și foarte puțină lume mai apelează la astfel de preparate, căci totul conține ciocolată, Elena s-a gândit să își facă fiul să trăiască și să mănânce ca pe vremuri. Nu de alta, dar ea speră ca și Răzvan, odată ajuns la vârsta maturității, să își aducă aminte, așa cum face ea acum, de desertul pe care mama lui încerca, așa cum știe, să i-l prepare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Elena Ionescu, primele declarații, după ce a fost șantajată! Cine îi vrea răul artistei: „O să merg la Poliție, mi-am pierdut speranța”

În articolul
Elena Ionescu vrea să-și crească băiatul după tradițiile familiei. Artista își copiază mama, dar recunoaște că mai are de învățat: ”Mai puțin talent”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Imagini emoționante cu Dorian Popa și Andreea de la cununia religioasă! Cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu
Showbiz intern • ieri la 23:48
Imagini emoționante cu Dorian Popa și Andreea de la cununia religioasă! Cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu
  • Cum au apărut Andreea și Dorian Popa la cununia religioasă
  • Mireasa și-a schimbat rochia
Cine a fost eliminat de la Survivor. Premieră la cursa de duel
Emisiuni TV • ieri la 23:19
Cine a fost eliminat de la Survivor. Premieră la cursa de duel
  • O concurentă a fost eliminată de la Survivor
  • Trei fete s-au luptat pentru un loc în competiție
Cum arată și cu ce se ocupă fiul Lilitzei. Băiatul ar avea o relație extrem de apropiată cu Adrian Minune | FOTO
Showbiz intern • ieri la 22:48
Cum arată și cu ce se ocupă fiul Lilitzei. Băiatul ar avea o relație extrem de apropiată cu Adrian Minune | FOTO
  • Cine este fiul Lilitzei, prietena lui Adrian Minune
  • Lilitza are o relație foarte apropiată cu copiii ei
Ce a fost, de fapt, între Bogdan de la Ploiești și Theo Rose! Cântărețul a fost ”cuplat” de mai multe ori cu ea
Showbiz intern • ieri la 22:15
Ce a fost, de fapt, între Bogdan de la Ploiești și Theo Rose! Cântărețul a fost ”cuplat” de mai multe ori cu ea
  • Bogdan de la Ploiești a făcut declarații despre Theo Rose
  • Ce relație a avut cu ea, de fapt
Cristian Boureanu, replică usturătoare pentru Aris Eram, la Survivor: ”Îi crezi majordomi”
Showbiz intern • ieri la 21:43
Cristian Boureanu, replică usturătoare pentru Aris Eram, la Survivor: ”Îi crezi majordomi”
  • Ce i-a spus lui Aris Eram Cristian Boureanu
  • Politicianul i-a dat o replică neașteptată
Zed a fost înșelat! Milionarul a făcut declarații tulburătoare: ”Era foarte materialistă”
Showbiz intern • ieri la 20:22
Zed a fost înșelat! Milionarul a făcut declarații tulburătoare: ”Era foarte materialistă”
  • Zed a fost trădat de femeia pe care a iubit-o
  • Cum a aflat că este înțelat
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close