Eliberaţi după Noul Cod, condamnaţi la 35 de ani de puşcărie
Publicat pe 02.06.2014 la 23:59 Actualizat pe 03.06.2014 la 19:34
Patru bărbaţi acuzaţi că au tâlhărit şapte femei la scurt timp după eliberarea lor din puşcărie în luna februarie, au primit ani grei de închisoare.
Patru bărbaţi acuzaţi că au tâlhărit şapte femei la scurt timp după eliberarea lor din puşcărie în luna februarie, au primit ani grei de închisoare.
Grupul condus de fraţii Constantin şi Gabriel Colman a fost condamnat după ce în perioada 8–15 martie a.c. ar fi comis şapte infracţiuni de tâlhărie "având ca mod de operare smulgerea cerceilor din urechile părţilor vătămate".
Tâlharii erau foşti colegi de puşcărie
Cei patru infractori erau foşti colegi de puşcărie, proaspăt eliberaţi ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Penal. În fapt, fraţii Colman - Constantin şi Gabriel - închişi pentru o altă tâlhărie, l-au cunoscut în timpul şederii lor la Jilava pe Cristian Nanau. La începutul lunii februarie, cei trei au beneficiat de modificările legii şi - cu pedepsele micşorate - au reuşit să scape din închisoare la începutul lunii martie. În libertate, au luat legătura cu cel de-al patrulea membru al grupării, Dumitru Tincu. Şi acesta trecuse prin puşcărie după ce a agresat un poliţist şi fusese eliberat în toamna anului trecut.
Urmăreau femeile pe străzile din Sectorul 5
În numai câteva zile, cei patru aveau deja şi un mod de operare pus la punct. Cu ajutorul unei maşini, îşi urmăreau victimele pe străzile din cartierele Rahova, 13 Septembrie şi Ferentari. În momentul în care considerau că este un moment oportun, atacau victima şi, prin smulgere, o lăsau fără cercei sau lănţişor. Uneori şi fără o bucată din ureche... Potrivit poliţiştilor, prejudiciul comis prin săvârşirea faptelor, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, a fost recuperat în proporţie de 80% de poliţiştii Capitalei şi predat părţilor vătămate. Cercetările sunt continuate în acest caz de către judiciariştii bucureşteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi complicitate la tâlhărie, cu trei dintre bărbaţi în stare de arest preventiv, iar cu cel de-al patrulea în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor. Fraţii Colman au primit câte nouă ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Nanău. Dumitru Tincu a scăpat cel mai uşor: 7 ani şi opt luni de închisoare.
Citeşte şi Cristian Boureanu s-a răzgândit în privinţa divorţului? Ce are de gând soţul Valentinei Pelinel!



