Homepage » Monden » Ellie White a pierdut copilul, în vacanţă! "Ne-am panicat!"

Ellie White a pierdut copilul, în vacanţă! "Ne-am panicat!"

Publicat pe 19.01.2015 la 14:48 Actualizat pe 19.01.2015 la 15:06

Ellie White a petrecut, săptămâna trecută, prima vacanță peste hotare alături de logodnicul ei, Doru Tincă, și de fiul lor, Mihai. Au ales că destinație o zonă caldă, însă nu departe de România pentru că zborul să nu îl obosească pe micuțul ei, dar nici să îi afecteze sarcină.

Artistă a petrecut o săptămâna de neuitat în Malaga, sudul Spaniei, ocazie cu care s-a relaxat după perioadă încărcată din preajmă revelionului, când a avut șapte concerte alături de bandul ei live. Ellie s-a cazat, alături de familia ei, la un hotel situat chiar pe plajă. Au avut astfel ocazia să admire răsăritul, de la balconul camerei de hotel.

€œ"A fost foarte relaxant. Ne-am plimbat pe malul Mării Mediterane, am vizitat muzeul maritim din oraș, muzeul Picasso, catedrale superbe. La un moment dat, Mihăiță ne-a scăpat din mâini în aglomerație și a fugit într-o piață centrală. Ne-am panicat. L-am găsit lângă scuterul unui polițist. Era fascinat și vroia să se urce pe el. Am avut nococul că domnul polițist era foarte amabil și a intrat în joc. Ne-a lăsat să îl urcăm pe șaua vehiculului. Mihai era tare fericit. Era fascinat și de uniformă și șapca polițistului. La fel s-a întâmplat și în Marbella. A pus ochii pe motocicletă unui polițist și nu ne-am putut înțelege până când nu s-a văzut călăre pe ea. Ne-am întors din Malaga cu bateriile încărcate, optimiști și pregătiți de muncă. Mai am patru luni de sarcină, însă voi cântă până în ultima luna, mai ales acum că am propriul bând, un vis mai vechi de-al meu", declară Ellie White.

Artistă este însărcinată și va aduce pe lume cel de-al doile copil la sfarstiul lunii mai. Ellie White și Doru Tincă mai au un băiețel, Mihai, în vârstă de doi ani și două luni.

Citeşte şi:

Sarcină cu probleme pentru Ellie White! Iată prin ce trece artista pentru bebeluşul ei

VIDEO / Logodnicul i-a îndeplinit cea mai mare dorinţă! De ce este acum fericită Ellie White!

În articolul
Ellie White a pierdut copilul, în vacanţă! "Ne-am panicat!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Claudia și Daniel de la Mireasa au surprins pe toată lumea! Cum și-au făcut apariția în platoul emisiunii
Emisiuni TV • la 20:29
Claudia și Daniel de la Mireasa au surprins pe toată lumea! Cum și-au făcut apariția în platoul emisiunii
  • Cum s-au afișat Claudia și Daniel
  • Concurenții au luat-o prin surprindere pe Raluca Preda
O artistă cunoscută recunoaște că a consumat droguri! A devenit virală după scandalul din benzinărie
Showbiz intern • la 20:27
O artistă cunoscută recunoaște că a consumat droguri! A devenit virală după scandalul din benzinărie
  • Recunoaște că a consumat droguri
  • Declarații exclusive
Război în casa Mireasa! Doamna Melinda a izbucnit în lacrimi. S-au spus vorbe grele
Emisiuni TV • la 19:57
Război în casa Mireasa! Doamna Melinda a izbucnit în lacrimi. S-au spus vorbe grele
  • Acuzații grave la Mireasa
  • Doamna Melinda nu s-a mai putut opri din plâns
Chuck Norris a fost transportat de urgență la spital! Cu ce probleme se confruntă actorul
Showbiz international • la 19:50
Chuck Norris a fost transportat de urgență la spital! Cu ce probleme se confruntă actorul
  • Chuck Norris are probleme de sănătate
  • Marele actor a fost transportat de urgență la spital
Adriana Simionescu a izbucnit! Reacțiile fanilor ei au enervat-o: ”Vreau block”
Showbiz intern • la 19:21
Adriana Simionescu a izbucnit! Reacțiile fanilor ei au enervat-o: ”Vreau block”
  • Adriana Simionescu este într-o nouă relație
  • Comentariile fanilor au șocat-o
Ruby, apariție de infarct! A încins spiritele cu decolteul generos! Detaliul care a atras toate privirile
Showbiz intern • la 19:20
Ruby, apariție de infarct! A încins spiritele cu decolteul generos! Detaliul care a atras toate privirile
  • Cât de sexy e Ruby
  • Apariția cântăreței care a atras toate privirile
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Postul Paștelui, tot mai scump. Verdețurile se vând la preț de lux în piețe
recomandare pe observatornews.ro
Postul Paștelui, tot mai scump. Verdețurile se vând la preț de lux în piețe
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
E OFICIAL! 1000 de lei în plus la pensie. Banii vin în două tranșe, DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ
Romania TV

Momente GRELE! Ministrul României a făcut ACCIDENT. El și copiii, LOVIȚI în plin

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Când poţi monta panouri solare pe balcon: explicaţii oficiale de la ANRE
recomandare pe playtech.ro

Care sunt spațiile comune din bloc şi când pot fi folosite de toţi vecinii: Reguli simple pe care orice locatar trebuie să le știe

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
recomandare pe redactia.ro

După plecarea lui Cătălin Măruță, o altă vedetă este aproape să fie dată afară de Pro TV. I s-a înschis emisiunea.

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro

Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele

Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
recomandare pe dailybusiness.ro

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse

Angajații INS așteptau creșteri de salarii și au primit noi tăieri
recomandare pe Jurnalul.ro
Angajații INS așteptau creșteri de salarii și au primit noi tăieri
VIDEO | Dan Bittman, în lacrimi pe scenă după moartea colegului său, Mugurel Vrabete. Artistul a cântat cu greu piesa „Vine o zi”
recomandare pe a1.ro

Close