Homepage » Monden » Eroii unei generaţii vin duminică, la "Acces direct", în ediţiile speciale prezentate de Simona Gherghe şi Dan Negru

Eroii unei generaţii vin duminică, la "Acces direct", în ediţiile speciale prezentate de Simona Gherghe şi Dan Negru

Publicat pe 27.11.2015 la 12:30 Actualizat pe 27.11.2015 la 12:32

Eroii unei generatii vin duminica, la "Acces direct", in editiile speciale prezentate de Simona Gherghe si Dan Negru

Pentru duminică, 29 noiembrie, in ziua in care Antena 1 aniverseaza 22 de ani de existenta, emisiunea "Acces direct" a pregatit doua două ediţii speciale prezentate de Simona Gherghe şi Dan Negru.

Pe parcursul a aproape patru ore de emisie desfășurată în direct, între orele 14.00 – 16.00, respectiv între orele 17.30 – 19.00, telespectatorii Antenei 1 vor afla poveştile incredibile ale unor oameni care au inspirat, au emoţionat şi care i-au facut pe toti sa creada că în fiecare zi se poate naşte un erou.

Unul dintre acesti oameni speciali este tânărul adoptat în Franţa din România, care a renunţat la confortul Occidentului şi la cariera în armata franceză pentru a fi din nou român, aici, în ţara în care s-a născut. Ce l-a adus înapoi acasă şi ce plănuieşte să facă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea duminica, la "Acces direct".

Eroii unei generaţii vin duminică, la "Acces direct", în ediţiile speciale prezentate de Simona Gherghe şi Dan Negru

In aceeasi editie, telespectatorii o vor revedea pe bătrâna de 91 de ani care îşi creşte singură strănepoata si care a cutremurat o ţară întreagă cu vocea si povestea ei. Ce se întâmplă acum cu cele două suflete salvate de oamenii inimoşi, telespectatorii vor afla in editiile speciale din 29 noiembrie. De asemenea, in emisiunea moderata de Simona Gherghe si Dan Negru vor veni duminica două cupluri de tineri care şi-au văzut visul cu ochii atunci când Nea Mărin şi echipa de la "Poftiţi de vă iubiţi" le-au călcat pragul casei. Cum le-au schimbat acestia destinele şi ce se ascunde în spatele poveştilor lor, telespectatorii urmează să afle de ziua Antenei 1.

Și tot duminica, la zi de sărbătoare, vin la "Acces direct" tineri talentaţi, cu probleme grave de sănătate sau cu un destin ce i-a marcat, dar care au urcat pe cele mai înalte culmi, iar poveștile lor au depășit granițele României. Cine sunt ei şi cum au reuşit să devină eroii unei generaţii, telespectatorii vor afla chiar de la ei, pe 29 noiembrie, de la ora 14.00 la 16.00 şi de la ora 17.30 la 19.00, in doua editii de excepţie "Acces direct", marca Simona Gherghe şi Dan Negru.

Foto: arhivă

M.T.

Citeşte şi:

Cum se relaxează Simona Gherghe cu iubitul ei în weekend? Imaginea în care vedeta radiază de fericire

VIDEO / Simona Gherghe, reacţie dură la adresa părinţilor care au vândut averea dată de Gigi Becali: "Îmi vine să plâng de revoltă"

În articolul
Eroii unei generaţii vin duminică, la "Acces direct", în ediţiile speciale prezentate de Simona Gherghe şi Dan Negru
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Ghiurcă de la Insula Iubirii, lacrimi șiroaie la bonfire! Nu a putut privi imaginile cu Prințul Marco și ispita Gabriella: „Să se aleagă praful”
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Bianca Ghiurcă de la Insula Iubirii, lacrimi șiroaie la bonfire! Nu a putut privi imaginile cu Prințul Marco și ispita Gabriella: „Să se aleagă praful”
  • Bianca Ghiurcă, afectată profund de apropierea dintre Prințul Marco și ispita Gabriella
  • Ce a declarat concurenta
Cum a reacționat Claudia Ion după ce a aflat că Ionuț Mocăniță nu s-a supus testului poligraf. Concurenta de la Insula Iubirii, gest surprinzător
Emisiuni TV • ieri la 23:09
Cum a reacționat Claudia Ion după ce a aflat că Ionuț Mocăniță nu s-a supus testului poligraf. Concurenta de la Insula Iubirii, gest surprinzător
  • Claudia Ion, reacție furibundă la Insula Iubirii
  • Ce a făcut după ce a auzit declarațiile lui Ionuț Mocăniță
Cine este bărbatul din Caracal care și-a înjunghiat soția. Ocupa o funcție importantă
Stiri interne • ieri la 22:24
Cine este bărbatul din Caracal care și-a înjunghiat soția. Ocupa o funcție importantă
  • Noi informații despre cazul din Caracal
  • Cine este bărbatul care și-a înjunghiat soția în plină stradă
Horoscop duminică, 8 noiembrie 2026. Trei zodii au parte de schimbări neașteptate. Un nativ primește vești din trecut
Horoscop zilnic • ieri la 21:59
Horoscop duminică, 8 noiembrie 2026. Trei zodii au parte de schimbări neașteptate. Un nativ primește vești din trecut
  • Vești importante pentru toate zodiile din horoscop
  • Unii nativi ar putea să își schimbe complet planurile
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
recomandare pe observatornews.ro
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig
recomandare pe observatornews.ro
Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
recomandare pe as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Romania TV
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
recomandare pe antena3.ro
De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european
recomandare pe antena3.ro
Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european
Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului
recomandare pe antena3.ro
Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
recomandare pe Jurnalul.ro
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
recomandare pe a1.ro
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
Close