Homepage » Actualitate » FOTO / Imagini cu prima ninsoare de anul acesta. Câţi centimetri are primul strat de zăpadă: "A nins viscolit"

FOTO / Imagini cu prima ninsoare de anul acesta. Câţi centimetri are primul strat de zăpadă: "A nins viscolit"

Publicat pe 29.09.2015 la 18:00 Actualizat pe 29.09.2015 la 17:56

În oraşul Borşa, din judeţul Maramureş, a venit iarna. În localitatea de la poalele Pietrosului Rodnei a nins viscolit mai bine de 12 ore, iar stratul de zăpadă a ajuns la 3 centimetri la cota 1.80 de metri, a anunţat voceatransilvaniei.ro.

"În noaptea de 28 spre 29 septembrie a început să ningă, iar la altitudini de peste 1.800 de metri stratul de zăpadă viscolită atinge 2 – 3 centimetri. Ninge în continuare viscolit. La Stația meteo de pe Vârful Pietrosu termometrele înregistrau -3 grade Celsius"
, a precizat Daniel Timiș, șeful Serviciului Public Salvamont Borșa.

"Nu țin minte ca la final de septembrie să ningă la Borșa dar aici ne-am obișnuit cu zăpada șase luni pe an pentru că suntem la poalele munților. Pot să vă spun că a fulguit și în Pasul Prislop"
,
a declarat Ion Sorin Timiș, primarul orașului.

SURSA FOTO: voceatransilvaniei.ro

CITEŞTE ŞI:

Când trecem la ora de iarnă în 2015 şi ce trebuie să ştii despre ziua cu 25 de ore

VIN NINSORILE! Veşti SURPRINZĂTOARE de la meteorologi: de săptămâna viitoare VINE IARNA!

T. C.

În articolul
FOTO / Imagini cu prima ninsoare de anul acesta. Câţi centimetri are primul strat de zăpadă: "A nins viscolit"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un bărbat cunoscut în România se pregătește să participe la Survivor! A început deja antrenamentul: ”Sunt în primii 3 dacă ajung”
Emisiuni TV • la 00:13
Un bărbat cunoscut în România se pregătește să participe la Survivor! A început deja antrenamentul: ”Sunt în primii 3 dacă ajung”
  • Un bărbat celebru a anunțat că vrea să participe la Survivor
  • Este convins că va avea un succes fabulos
Gogoașă de la Trăsniții nu poate fi operat încă! Ce i-au cerut medicii actorului
Emisiuni TV • ieri la 23:39
Gogoașă de la Trăsniții nu poate fi operat încă! Ce i-au cerut medicii actorului
  • Începe o perioadă dificilă pentru Gogoașă
  • Constantin Zamfirescu se pregătește pentru operație
Cauza morții medicului din Pitești! Alin ar fi suferit de depresie
Stiri interne • ieri la 23:29
Cauza morții medicului din Pitești! Alin ar fi suferit de depresie
  • De ce a murit medicul din Pitești
  • Alin ar fi avut depresie
Sora lui Mario Berinde, amenințată cu moartea! A primit mesaje îngrozitoare: ”O să te duci după fratele tău”
Stiri interne • ieri la 22:50
Sora lui Mario Berinde, amenințată cu moartea! A primit mesaje îngrozitoare: ”O să te duci după fratele tău”
  • Ce mesaje îngrozitoare a primit sora lui Mario Berinde
  • Tânăra a fost amenințată că va fi ucisă
Ce regretă Andrei Niculae de la Power Couple cel mai mult. Claudia l-a dat de gol: "E impulsiv"
Emisiuni TV • ieri la 22:39
Ce regretă Andrei Niculae de la Power Couple cel mai mult. Claudia l-a dat de gol: "E impulsiv"
  • Cel mai mare regret pe care îl are Andrei Niculae
  • Claudia a recunoscut că are un iubit impulsiv
Cel mai admirat bărbat de la premiile Grammy 2026! A izbucnit în lacrimi când a câștigat cel mai important trofeu
Showbiz international • ieri la 22:06
Cel mai admirat bărbat de la premiile Grammy 2026! A izbucnit în lacrimi când a câștigat cel mai important trofeu
  • Artistul care a topit inimile domnișoarelor la premiile Grammy
  • Toate privirile au fost ațintite asupra lor
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Procurorii au intrat în telefonul criminalului de 13 ani din Timiş. Minorul a făcut noi dezvăluiri
recomandare pe observatornews.ro
Procurorii au intrat în telefonul criminalului de 13 ani din Timiş. Minorul a făcut noi dezvăluiri
Suma pe care o primeşte lună de lună Leonard Doroftei de la statul român! A fost umilit şi numit cerşetor
recomandare pe as.ro
Suma pe care o primeşte lună de lună Leonard Doroftei de la statul român! A fost umilit şi numit cerşetor
Breaking news dureros! Nicușor Dan este în DOLIU, tragedia s-a produs în urmă cu puțin timp
Romania TV

Noua taxă introdusă în România. Legea implementată de Guvern

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Alocațiile copiilor ajung mai devreme în februarie 2026. Data la care intră banii
recomandare pe playtech.ro

Ce vor primi gratuit pasagerii din Aeroportul Otopeni. Facilități noi pentru călători

Ultima imagine postată de Tal Berkovich înainte să moară. Fosta concurentă de la „Chefi la cuțite” s-a stins în urma unui accident
recomandare pe redactia.ro

Greșeala care te lasă fără moștenire, chiar dacă ești copilul legal. Mulți români află prea târziu

Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro

Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat

Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe dailybusiness.ro

Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI

Horoscopul iubirii, 2–8 februarie 2026: intuiția este mai puternică decât rațiunea
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscopul iubirii, 2–8 februarie 2026: intuiția este mai puternică decât rațiunea
Imagini nemaivăzute de la casting Survivor cu Loredana Pălănceanu. Cum a impresionat profa de mate la proba costumului de baie
recomandare pe a1.ro

Close