Homepage » Monden » Giulia, secretul siluetei perfecte! Aşa reuşeşte să se menţină în formă

Giulia, secretul siluetei perfecte! Aşa reuşeşte să se menţină în formă

Publicat pe 27.04.2016 la 12:15 Actualizat pe 27.04.2016 la 12:40

Este mama a doi copii, dar se poate lăuda cu un trup tras prin inel. Chiar dacă a născut de două ori, Giulia Anghelescu şi-a recăpătat rapid formele care au consacrat-o.

Cântăreaţa şi-a dezvăluit câteva dintre trucurile pe care le are în materie de nutriţie, dar şi cum reuşeşte să se menţină în formă. "Mănânc ca și până acum, 3 mese principale pe zi, iar între ele am tot timpul la mine migdale, caju sau fructe de pădure. orocul meu e că nu sunt o mare iubitoare de dulciuri, așa că mă pot abține fără probleme, însă în general gust tot ce am poftă. Recunosc că nu stau la masă până să mă satur, mă opresc din mâncat atunci când simt că nu îmi mai e foame. Nu cred că o dietă pe care o urmează cineva se potrivește și altor oameni. Fiecare organism răspunde în felul sau și atunci cel mai indicat este să urmezi sfaturile unui nutriționist", a declarat artista pentru site-ul ideisanatoase.ro.

Are doi copii

Băiețelul Giuliei Anghelescu și al soțului ei, Vlad Huidu, s-a născut pe 18 aprilie 2015, iar sora lui mai devreme cu trei ani si 11 zile, adică, pe 7 aprilie 2012. Tot în 2012, când micuța Antonia a fost botezată, fratele mai mic al lui Șerban Huidu s-a cununat religios cu Giulia Anghelescu.

Giulia, este o cântăreață de muzică pop. Anterior a mai făcut parte din trupa Candy și a fost solista formației DJ Project.

Sursă foto Facebook

Citeşte şi

Sărbătoare mare în familia Giuliei: ”La mulți ani, bucățica mea de fericire!”

Fiica Giuliei Anghelescu, pe urmele mamei sale! Ce obiceiuri ieșite din comun are micuța Antonia

E.V

În articolul
Giulia, secretul siluetei perfecte! Aşa reuşeşte să se menţină în formă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bogdan de la Ploiești și-a asumat relația cu Vanessa! Cei doi au petrecut Crăciunul împreună, în Dubai
Showbiz intern • la 08:29
Bogdan de la Ploiești și-a asumat relația cu Vanessa! Cei doi au petrecut Crăciunul împreună, în Dubai
  • Bogdan de la Ploiești și Vanessa au sărbătorit Crăciunul în Dubai
  • Cei doi și-au asumat relația
Cum arată bradul de Crăciun al Vivianei Sposub! Vedeta a ales un decor simplu, dar de efect
Showbiz intern • ieri la 23:14
Cum arată bradul de Crăciun al Vivianei Sposub! Vedeta a ales un decor simplu, dar de efect
  • Cum arată bradul de Crăciun al Vivianei Sposub!
  • Fanii au reacționat imediat la decorul ales
Ramona Olaru și Ruxi, colind de senzație! Și-au luat cele mai senzuale ținute și arată demențial
Showbiz intern • ieri la 22:23
Ramona Olaru și Ruxi, colind de senzație! Și-au luat cele mai senzuale ținute și arată demențial
  • Ramona Olaru și Ruxi, apariție wow
  • Și-au luat cele mai senzuale ținute și au colindat
Sorin Mărcuș și Marina Almășan, mesaj de Crăciun! Unde au petrecut cei doi
Showbiz intern • ieri la 21:55
Sorin Mărcuș și Marina Almășan, mesaj de Crăciun! Unde au petrecut cei doi
  • Sorin Mărcuș și Marina Almășan, mesaj special de Crăciun
  • Unde au ales să petreacă sărbătorile
Emilia Ghinescu, mesaj emoționant după moartea lui Ion Drăgan. Ce a transmis artista
Showbiz intern • ieri la 21:18
Emilia Ghinescu, mesaj emoționant după moartea lui Ion Drăgan. Ce a transmis artista
  • Ce a transmis Emilia Ghinescu după moartea lui Ion Drăgan
  • Mesajul emoționant al artistei
Lucia Bartoli rupe tăcerea! Fosta iubită a lui Philipp Plein, noi dezvăluiri în războiul cu celebrul designer
Showbiz intern • ieri la 20:32
Lucia Bartoli rupe tăcerea! Fosta iubită a lui Philipp Plein, noi dezvăluiri în războiul cu celebrul designer
  • Fosta iubită a lui Philipp Plein, noi dezvăluiri din războiul cu designerul
  • Lucia Bartoli a făcut declarații incendiare 
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea 16 decembrie - 12 ianuarie. Sfârşitul anului aduce temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei
recomandare pe observatornews.ro
Vremea 16 decembrie - 12 ianuarie. Sfârşitul anului aduce temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
recomandare pe as.ro
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
Dezastru total pentru angajaţi şi pensionari. Anunţul apocaliptic făcut de Bolojan pentru 2026
Romania TV

Momente ȘOCANTE pentru Vlăduța Lupău, după concertul fabulos de la Cluj. Un hoț i-a furat geanta Louis Vuitton: Am avut ceva bani în ea, că aveam de făcut plăți

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Motivul pentru care supermarketurile din România nu au ferestre. Vei privi altfel magazinele de acum
recomandare pe playtech.ro

La ce ajută Certificatul de urbanism: tot ce trebuie să ştii despre act

Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
recomandare pe redactia.ro

Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani

ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro

Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO

Volodimir Zelenski se întâlnește cu Emmanuel Macron în Franța, după discuțiile privind acordul de pace între SUA și Ucraina
recomandare pe dailybusiness.ro

După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin

Gata cu joaca! Horoscopul dragostei, 15–21 decembrie 2025: Adevăruri incomode ies la iveală
recomandare pe Jurnalul.ro
Gata cu joaca! Horoscopul dragostei, 15–21 decembrie 2025: Adevăruri incomode ies la iveală
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea din activitate
recomandare pe a1.ro

Close