Homepage » Actualitate » HALUCINANT Cum îi plătea Alin Ionescu pe cei care îi aduceau milioane de euro!

HALUCINANT Cum îi plătea Alin Ionescu pe cei care îi aduceau milioane de euro!

Publicat pe 01.10.2014 la 23:59 Actualizat pe 01.10.2014 la 23:53

Documentele procurorilor scot la lumină amănunte şocante despre modul în care soţul Cristinei Spătar a reuşit să facă avere.

Documentele procurorilor scot la lumină amănunte şocante despre modul în care soţul Cristinei Spătar a reuşit să facă avere.

Deşi producea milioane de euro prin evaziune fiscală, Alin Ionescu era foarte zgârcit cu cei pe care îi folosea în afacerile sale. Un exemplu grăitor este declaraţia unuia din colaboratorii omului de afaceri care pentru servicii sale de milioane, la propriu, a primit 500 de lei.
"În anul 2010 sau 2011, nu îmi amintesc exact, numitul R.G., angajat al SC CP SHELTER SECURITY SRL, (...) m-a rugat să îl ajut să retragă nişte sume de bani din bancă, spunându-mi că urmează să deschidă un cont pe numele meu, în care să transfere respectivele sume de bani, iar eu să le retrag şi să i le înmânez, fapt cu care am fost de acord. În acest sens, m-am deplasat împreună cu R.G., de două ori, la banca Raiffeisen, sucursala Colentina, unde am semnat o serie de documente şi am retras suma de aproximativ 1.200.000 de euro, pe care i-am înmânat lui R.G, pentru acest serviciu primind suma de 500 de lei".

HALUCINANT Cum îi plătea Alin Ionescu pe cei care îi aduceau milioane de euro!

Nu este singurul caz de acest fel. O altă declaraţie subliniază ”generozitatea” lui Alin Ionescu. "În cursul anului 2011, o persoană pe care o cunoşteam de la club, pe nume Nauiu Constantin Bogdan, zis Chinezu, mi-a propus înfiinţarea unei socieţăţi comerciale, fără a-mi preciza motivul, promiţându-mi pentru acest lucru suma de 250 de lei, fapt cu care am fost de acord", arată un alt martor. Evident, prin firma nou înfiinţată, s-au scurs...milioane.

"Perioadă în care eram consumatoare de droguri"

Şocant este că Alin Ionescu se folosea şi de persoane vulnerabile social pentru a-şi duce la îndeplinire planurile. "Fiind audiată Marin Florica, aceasta arată că la data la care a preluat societatea era consumatoare de droguri şi nu desfăşurat niciun fel de activitate(...)" , spun procurorii.

"În toamna lui 2010, perioadă în care eram consumatoare de droguri, am fost contactată de un anume Paul, zis Jegosu, care mi-a propus cumpărarea unei firme, promiţându-mi o sumă de bani în acest sens, fapt cu care am fost de acord", este declaraţia uneia dintre ”afaceristele” cu care Shelter Security avea contracte.
"Rezultă aşadar că pentru a controla societatea, în conturile căreia erau virate importante sume de bani, suspectul Ionescu Alin a împuternicit pe conturile bancare persoane de încredere, aceştia fiind angajaţi sau foşti angajaţi ai firmelor controlate de acestea", se arată în referatul procurorilor.

Cristina Spătar s-a baricadat în casă

Ieri, aproape toată ziua, soţia lui Alin Ionescu a stat baricadată în casă. Cristina Spătar nu a părăsit fortăreaţa familiei din Crevedia decât spre seară, preferând să stea în spatele gardurilor înalte, în vila de lux. Cu puțin timp înainte de lăsarea serii, paparazzii Spynews.ro au surprins-o pe Cristina Spătar în parc, în compania unei prietene şi a fetiţei acesteia. Tristă, vedeta şi-a ascuns privirea în spatele unor ochelari de soare imenși, pentru nu se observa suferința de pe chipul ei.

HALUCINANT Cum îi plătea Alin Ionescu pe cei care îi aduceau milioane de euro!

Shelter păzea sediul Gărzii Financiare

Pe lista celor care au beneficiat în ultimii ani de serviciile Shelter Security se numără foarte multe companii, dar şi instituţii publice. Culmea, una dintre acestea este şi Garda Financiară, actuala Direcţie Generală Antifraudă Fiscală, exact autoritatea care ar fi trebuit să stea cu ochii pe circuitele de evaziune fiscală. O altă societate este Loteria Română, cea care în perioada guvernării PDL a semnat două contracte de milioane de euro cu firma de pază.

Nu şi-a recunoscut faptele

Alin Ionescu şi contabila societăţii au fost arestaţi ieri noapte. Surse apropiate anchetei au declarat că soţul Cristinei Spătar nu a recunoscut niciuna dintre faptele de care este acuzat. Alături de acesta au fost audiate şi alte 11 persoane. Acuzaţiile în acest dosar sunt de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitatea firmei Shelter Security a unor achiziţii fictive de servicii. "În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii prestatoare de servicii de securitate şi pază ar fi creat un circuit infracţional format din zece societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive în perioada 2009-2012, în valoare de aproximativ 25.000.000 de euro", potrivit Poliţiei Române.

Citeşte şi BOMBĂ Soţul Cristinei Spătar se folosea de drogaţi ca să înşele statul cu milioane de euro!

BOMBĂ Lupul era paznic la oi! Firma lui Alin Ionescu păzea sediul Gărzii Financiare!

În articolul
HALUCINANT Cum îi plătea Alin Ionescu pe cei care îi aduceau milioane de euro!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Florin Ristei, dezvăluiri despre relația cu fiul iubitei. Andreea Ramona are un băiețel de 10 ani
Showbiz intern • la 16:29
Florin Ristei, dezvăluiri despre relația cu fiul iubitei. Andreea Ramona are un băiețel de 10 ani
  • Florin Ristei a vorbit despre relația cu fiul iubitei
  • Ce pasiune au în comun
Iustina Loghin de la Insula Iubirii a împlinit 29 de ani! Ce a nemulțumit-o fix de ziua sa de naștere
Showbiz intern • la 15:57
Iustina Loghin de la Insula Iubirii a împlinit 29 de ani! Ce a nemulțumit-o fix de ziua sa de naștere
  • Iustina Loghin, mesaj de ziua ei de naștere
  • Unde a ales să sărbătorească
Alberto, luat de procurori din casa Mireasa. Anunțul Andreei Frățilă: ”E o situație mai complexă decât credeam”
Emisiuni TV • la 15:46
Alberto, luat de procurori din casa Mireasa. Anunțul Andreei Frățilă: ”E o situație mai complexă decât credeam”
  • Alberto a făcut declarații despre problemele pe care le are
  • Ce s-a întâmplat cu concurentul
Anne-Mary și Andrei Beleuț sunt într-o cunoaștere! Apropierile dintre ei au ajuns la următorul nivel: ”E un bărbat atrăgător”
Emisiuni TV • la 15:30
Anne-Mary și Andrei Beleuț sunt într-o cunoaștere! Apropierile dintre ei au ajuns la următorul nivel: ”E un bărbat atrăgător”
  • Ce se întâmplă între Anne-Mary și Andrei Beleuț
  • Concurenta a dezvăluit ce a găsit la el și nu a găsit la Radu
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satul în care un bărbat și-a sudat o caroserie de mașină pe casă. Inițial, avea nevoie de tablă pe acoperiş
recomandare pe observatornews.ro
Satul în care un bărbat și-a sudat o caroserie de mașină pe casă. Inițial, avea nevoie de tablă pe acoperiş
Modelul Sahara Ray a murit la 34 de ani, la câteva luni după ce a născut. A avut o relație cu Justin Bieber
recomandare pe observatornews.ro
Modelul Sahara Ray a murit la 34 de ani, la câteva luni după ce a născut. A avut o relație cu Justin Bieber
Vremea de mâine 22 octombrie. Ploile cuprind țara, iar la munte apar ninsorile
recomandare pe observatornews.ro
Vremea de mâine 22 octombrie. Ploile cuprind țara, iar la munte apar ninsorile
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"
recomandare pe antena3.ro
Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"
Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani
recomandare pe antena3.ro
Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
recomandare pe antena3.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
recomandare pe Jurnalul.ro
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
recomandare pe a1.ro
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
Close