Încă o țară declară stare de urgență, după ce au fost confirmate 1000 de cazuri de infectare cu coronavirus
De Razvan Paltin.
Publicat pe 31.03.2020 la 10:27
Actualizat pe 31.03.2020 la 10:39
Pandemia de coronavirus a ajuns și în Mexic, iar în urmă cu puțin timp autoritățile au declarat stare de urgență, după ce au fost confimate peste 1000 de cazuri de infectate cu COVID-19.
Pandemia de coronavirus a ajuns și în Mexic, iar în urmă cu puțin timp autoritățile au declarat stare de urgență, după ce au fost confimate peste 1000 de cazuri de infectate cu COVID-19.
În Maxic, peste 1000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, astfel că autoritățile au decis să declare oficial stare de urgență pe tot terioriul, astfel încât să se prevină riscul răspândirii cu COVID-19.
În doar 24 de ore, numărul cazurilor confirmate a crescut, dar și numărul deceselor este în continuare în crește, ajungând la 28 de morți.
Măsurile luate pentru combaterea virsului includ reducerea numărului de persoane care se pot aduna la un loc, maxim 50, dar și extinderea suspendărilor a unor activități care sunt sunt prioritate
„Acest lucru se aplică - strict - persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, celor care au hipertensiune, diabet sau sunt însărcinate, indiferent dacă locurile de muncă sunt considerate esenţiale”, a declarat ministrul adjunct al Sănătăţii, Hugo Lopez-Gatell, potrivit Mediafax.
Ministrul de externe, Marcelo Ebrard, a anunțat că starea de urgență este valabilă până la 30 aprilie, iar companiile sau persoanele care ignora regulile impuse se vor confrunta cu acțiuni administrative și penale.