Homepage » Actualitate » Închis cu criminali periculoşi, Gigi Neţoiu a cerut să fie rejudecat

Închis cu criminali periculoşi, Gigi Neţoiu a cerut să fie rejudecat

Publicat pe 22.04.2014 la 23:59 Actualizat pe 22.04.2014 la 23:57

Fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători, a contestat decizia prin care a fost trimis în spatele gratiilor.

Neţoiu a depus o contestaţie în anulare prin care le cere judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să desfiinţeze hotărârea prin care a fost trimis în puşcărie pentru trei ani şi patru luni, în dosarul "Transferurilor". Neţoiu pare motivit de faptul că iniţial primise o pedepsă cu suspendare. În plus, potrivit unor surse apropiate acestuia, condiţiile din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova nu sunt cele mai fericite. Neţoiu împarte celula cu alţi 20 de infractori închişi pentru infracţiuni cu violenţă. Termenul de judecată a fost stabilit la jumătatea lunii mai.

Fraţii Becali nu au avut noroc

În urmă cu aproape două săptămâni, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţiile în anulare depuse de avocaţii lui Victor şi Ioan Becali. Avocaţii celor doi au depus contestaţiile la scurt timp după ce Victor şi Ioan Becali au fost condamnaţi în dosarul Transferurilor, la 6 ani şi 4 luni şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.În acelaşi dosar, George Copos, fostul acţionar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua - la 3 ani şi 6 luni de detenţie iar Cristian Borcea, fost acţionar al FC Dinamo - 6 ani şi 4 luni. De asemenea, Jean Pădureanu, fost preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în acelaşi dosar, Gheorghe Popescu - la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Neţoiu - la 3 ani şi 4 luni de detenţie cu executare.

Prejudiciu de 1.5 milioane de euro

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis in judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gigi Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate. Procurorii au susţinut că s-a creat astfel un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Citeşte şi Adio poşetuţă! Camerele de supraveghere au ratat momentul în care Loredana Chivu a rămas fără geantă

În articolul
Închis cu criminali periculoşi, Gigi Neţoiu a cerut să fie rejudecat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tzancă Uraganu a cumpărat o casă pentru o familie cu mulți copii. Cum a reacționat mama acestora
Showbiz intern • la 18:40
Tzancă Uraganu a cumpărat o casă pentru o familie cu mulți copii. Cum a reacționat mama acestora
  • Tzancă Uraganu a făcut un gest mai rar întâlnit
  • Manelistul a cumoprat o casă tip vagon pentru o familie
Cine este sportiva care a murit în accidentul devastator din Spania. Avea doar 24 de ani
Stiri internationale • la 18:34
Cine este sportiva care a murit în accidentul devastator din Spania. Avea doar 24 de ani
  • O sportivă a murit în accidentul din Spania
  • Julieta avea 24 de ani
Imagini rare de la nunta Oanei Tomoiagă. Nașii artistei au fost Cornelia și Lupu Rednic
Showbiz intern • la 18:00
Imagini rare de la nunta Oanei Tomoiagă. Nașii artistei au fost Cornelia și Lupu Rednic
  • Oana Tomoiagă a divorțat după trei ani de căsnicie
  • Cum a arătat cântăreața în rochie de mireasă
Femeia din România care a născut în microbuz și apoi și-a ucis bebelușul a fost condamnată la închisoare. Ce s-a aflat
Stiri interne • la 17:29
Femeia din România care a născut în microbuz și apoi și-a ucis bebelușul a fost condamnată la închisoare. Ce s-a aflat
  • Bebeluș, ucis la scurt timp după naștere
  • Femeia i-a dat viață copilului în microbuz
VEZI MAI MULT
Recomandări
Casă cu 3 dormitoare, fermă şi salariu de 920 € pentru o familie care se mută la ţară. Care e singura condiţie
recomandare pe observatornews.ro

Suspecţii jafului de pe Otopeni: unul are datorii la cămătari, altul şi-a luat maşină de 100.000 euro
recomandare pe observatornews.ro
Suspecţii jafului de pe Otopeni: unul are datorii la cămătari, altul şi-a luat maşină de 100.000 euro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Romania TV
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Oana Roman nu se mai oprește din slăbit. Apariție de senzație. Rochia aleasă i-a scos în evidență noua siluetă. Toată lumea a întors capul după ea / GALERIE FOTO
Romania TV
Oana Roman nu se mai oprește din slăbit. Apariție de senzație. Rochia aleasă i-a scos în evidență noua siluetă. Toată lumea a întors capul după ea / GALERIE FOTO
O tânără de 24 de ani, femeie de afaceri, a fost omorâtă de iubitul de 62 de ani, după ce l-a anunțat că îl părăsește
recomandare pe antena3.ro
O tânără de 24 de ani, femeie de afaceri, a fost omorâtă de iubitul de 62 de ani, după ce l-a anunțat că îl părăsește
Sydney Sweeney imită o scenă celebră din Home Alone, îmbrăcată sumar, ca să își promoveze noua colecție de lenjerie Syrn de Crăciun
recomandare pe antena3.ro
Sydney Sweeney imită o scenă celebră din Home Alone, îmbrăcată sumar, ca să își promoveze noua colecție de lenjerie Syrn de Crăciun
Mircea Badea despre plângerea la CNA pentru mutarea emisiunii „Insula iubirii” la o oră mai târzie: „M-am uitat să văd cine a dat bani”
recomandare pe antena3.ro
Mircea Badea despre plângerea la CNA pentru mutarea emisiunii „Insula iubirii” la o oră mai târzie: „M-am uitat să văd cine a dat bani”
Norma de hrană a polițiștilor locali, obligatorie în toată țara. Primăriile nu vor mai putea refuza plata
recomandare pe Jurnalul.ro
Norma de hrană a polițiștilor locali, obligatorie în toată țara. Primăriile nu vor mai putea refuza plata
Prima reacție a lui Maurice Munteanu după eliminarea de la Asia Express. Gestul neașteptat făcut la doar câteva ore după difuzare
recomandare pe a1.ro
Prima reacție a lui Maurice Munteanu după eliminarea de la Asia Express. Gestul neașteptat făcut la doar câteva ore după difuzare
Close