Incident aviatic pe Aeroportul Băneasa. Un avion-școală a ratat aterizarea. La bord se aflau două persoane
 
					
				
            	
            	            		De Bianca Cimpoi.
            					Publicat pe 31.10.2025 la 10:47
				Actualizat pe 31.10.2025 la 11:09            	
Incident în această dimineață, pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mici dimensiuni a ratat aterizarea și a intrat în zona verde. Două zboruri au fost redirecționate spre Otopeni.
- Incident în această dimineață, pe Aeroportul Băneasa
- Un avion de mici dimensiuni a ratat aterizarea
Un avion-școală a ratat aterizarea în această dimineață, pe Aeroportul Băneasa. Trenul de aterizare și elicea s-au rupt. Două avioane care urmau să aterizeze pe Aeroportul Băneasa au fost redirecționate spre Aeroportul Otopeni. La bord se aflau două persoane, care, din fericire, nu au pățit nimic.
Incident aviatic pe Aeroportul Băneasa, după ce un avion a ratat aterizarea
Incidentul a avut loc în această dimineață, la ora 08.28. Avionul aparține Școlii Superioare de Aviația Civilă. A fost nevoit să aterizeze forțat pe Aeroportul Băneasa, dar a ajuns în zona verde. La bord se aflau două persoane, care nu au pățit nimic.
Două zboruri au fost redirecționate spre Aeroportul Otopeni. Pista a fost închisă temporar, iar mai apoi a fost redeschisă de la ora 09.25. Autoritățile urmează să afle cauza incidentului.
Un avion a fost redirecționat, după ce a fost lovit de un obiect neidentificat
Un incident aviatic a avut loc pe 19 octombrie, după ce un avion care avea 140 de persoane la bord a fost lovit de un obiect neidentificat. Avionul plecase din Detroit și urma să ajungă la Los Angeles.
Avionul a fost lovit în parbriz, în timpul zborului de ceea ce se crede că ar putea fi un balon meteo. A a fost redirecționat și a aterizat în Utah, iar mai apoi pasagerii au urcat la bordul unei alte aeronave.
 
				 
			
		



 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		 
			
			
		