Homepage » Monden » Iuliana Luciu a scăpat de COŞMARUL vieţii ei şi acum va pleca în vacanţă! N-ai să crezi cu cine!

Iuliana Luciu a scăpat de COŞMARUL vieţii ei şi acum va pleca în vacanţă! N-ai să crezi cu cine!

Publicat pe 11.07.2014 la 12:29 Actualizat pe 11.07.2014 la 12:44

Iuliana Luciu a trecut prin clipe de groază când a aflat că mica îmbunătăţire estetică la dinţi pe care voia s-o facă s-a transformat într-o problemă medicală gravă.

Medicul, spune Iuliana, i-a făcut o intervenţie greşită din cauza căreia a ajuns să aibă probleme stomatologice serioase. "Din păcate am mers la un medic stomatolog care a încercat să facă el ceva şi nu i-a ieşit, după care a încercat să scalde apele şi a plecat din Bucureşti. De la nişte faţete pe care voiam să mi le pun, am ajuns la scoaterea nervului şi aşa mai departe", a mărturisit Iuliana Luciu, pentru Antena Stars.

Acum, însă, durerea a mai trecut, aşa că Iuliana va pleca într-o binemeritată vacanţă. "În august voi pleca la ţară şi apoi în Croaţia... cu cine credeţi? Cu Nicoleta...", a mai spus, ironic, Iuliana, glumind pe seama faptului că presa speculează tot felul de lucruri despre viaţa ei amoroasă.

A.C.C.

Citeşte şi:

În articolul
Iuliana Luciu a scăpat de COŞMARUL vieţii ei şi acum va pleca în vacanţă! N-ai să crezi cu cine!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Jeni Nicolau a căzut în timpul unui concert, în mijlocul mulțimii! Cântăreața, nevoită să stea cu mâna în ghips o lună: ”M-am trezit jos” | VIDEO
Emisiuni TV • la 10:13
Jeni Nicolau a căzut în timpul unui concert, în mijlocul mulțimii! Cântăreața, nevoită să stea cu mâna în ghips o lună: ”M-am trezit jos” | VIDEO
  • Panică la concertul lui Jeni Nicolau
  • Cântăreața și-a rupt mâna
De ce este executată silit Gabriela Cristoiu: „Au mai fost date încă zece termene”. Soțul ei se află în arest de trei zile
Emisiuni TV • la 10:12
De ce este executată silit Gabriela Cristoiu: „Au mai fost date încă zece termene”. Soțul ei se află în arest de trei zile
  • Soțul Gabrielei Cristoiu a fost arestat
  • Și bruneta are probleme, după ce a aflat că este executată silit
Mușchi de vită cu piure de cartofi și sos de vin. Secretul lui Chef Horia Manea pentru un preparat delicios
Emisiuni TV • la 09:31
Mușchi de vită cu piure de cartofi și sos de vin. Secretul lui Chef Horia Manea pentru un preparat delicios
  • Mușchi de vită cu piure de cartofi și sos de vin
  • Rețeta lui Chef Horia Manea
Unde se află cel mai frumos drum din lume! Înconjoară o insulă superbă din Europa
Beauty & Lifestyle • la 09:30
Unde se află cel mai frumos drum din lume! Înconjoară o insulă superbă din Europa
  • Unde se află unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume
  • Imagini cu destinația de vis din Europa
Orașul din Italia considerat mai bun decât Amalfi sau Roma. Este mai ieftin și mai liniștit
Beauty & Lifestyle • la 09:20
Orașul din Italia considerat mai bun decât Amalfi sau Roma. Este mai ieftin și mai liniștit
  • Locul din Italia considerat mai bun decât Amalfi sau Roma
  • Are plaje superbe și peisaje spectaculoase
Imagini incendiare cu Mario Fresh și iubita lui! A luat în brațe și a sărutat-o pasional. Cum au reacționat cei care i-au văzut | VIDEO
Showbiz intern • la 08:46
Imagini incendiare cu Mario Fresh și iubita lui! A luat în brațe și a sărutat-o pasional. Cum au reacționat cei care i-au văzut | VIDEO
  • Mario Fresh s-a afișat în ipostaze romantice cu iubita lui
  • Cât de romantici sunt cei doi
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Interlopul Vali Spaidăr şi alţi 3 urmăriţi internaţional, aduşi în ţară. Erau fugiţi în Cehia, Portugalia, Spania şi Germania
recomandare pe observatornews.ro
Interlopul Vali Spaidăr şi alţi 3 urmăriţi internaţional, aduşi în ţară. Erau fugiţi în Cehia, Portugalia, Spania şi Germania
„Mă rugam să mă ia” Mărturie teribilă a lui Mihai Stoica despre boala fiicei sale! De ce s-a îmbolnăvit
recomandare pe as.ro
„Mă rugam să mă ia” Mărturie teribilă a lui Mihai Stoica despre boala fiicei sale! De ce s-a îmbolnăvit
Bombă în showbiz, în Postul Paștelui! Anamaria Prodan l-a iertat pe Reghe și a reluat legătura cu el: Îi spun să nu uite că e foarte bun
Romania TV

Criza din România aduce PROGRAM DE LUCRU DE 4 ZILE, dar şi salariile TĂIATE corespunzător

Românul care a vizitat Coreea de Nord povestește ce a văzut acolo: „Nu mă așteptam la așa ceva”
recomandare pe antena3.ro

Rapper român, mort într-un accident teribil în Anglia. Mașina lui a fost spulberată de tren

Descoperiri neașteptate în timpul săpăturilor la Biserica Sfântului Mormânt în Ierusalim. Arheologii spun că vor fi „multe surprize”

Ce să presari peste cartofi în aprilie pentru a dubla recolta. Scoţi 3 kilograme dintr-un singur cuib
recomandare pe playtech.ro

Diferențele dintre Florii la ortodocși și catolici. Ce tradiții sunt comune

Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
recomandare pe redactia.ro

Ce nu trebuie să spui sub nicio formă în ziua de Paște pentru a-ți merge bine tot anul

Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
recomandare pe Ciao.ro
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
recomandare pe bzi.ro

Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“

Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
recomandare pe dailybusiness.ro

Românii, luați la control! Amenzi de până la 1.500 de lei între 1 și 6 aprilie

5 zodii trăiesc un nou început în dragoste în săptămâna 14–20 aprilie 2025
recomandare pe Jurnalul.ro
5 zodii trăiesc un nou început în dragoste în săptămâna 14–20 aprilie 2025
Valentin a anunțat despărțirea de Alina, iar fosta concurentă Mireasa a venit cu o completare șocantă: „Am exagerat cu abuzul…”
recomandare pe a1.ro

Close