Homepage » Monden » Kim Kardashian şi Kanye West au realizat prima şedinţă foto cu fiica lor! Cu cine crezi că seamănă micuţa North West?

Kim Kardashian şi Kanye West au realizat prima şedinţă foto cu fiica lor! Cu cine crezi că seamănă micuţa North West?

Publicat pe 25.03.2014 la 11:20 Actualizat pe 25.03.2014 la 11:23

După îndelungi încercări eşuate, Kim Kardashian este, într-un final, mamă. Nu a durat mult până când focoasa brunetă a condus-o pe fiica sa în lumina reflectoarelor, aceasta fiind, de altfel, una dintre ocupaţiile principale ale mamei sale.

Kim Kardashian nu s-a putut abţine şi a vrut să-i facă cunoştinţă micuţei North cu tot ceea ce implică celebritatea. Viitorea divă a showbiz-ului s-a comportat exemplar, ca un adevărat model!

Cei 3 au pozat pentru ultimul număr al revistei Vogue, iar motivul pentru care North West s-a comportat extrem de bine în timpul shooting-ului, a fost strict din obişnuinţă.

"Îmi place să îi fac poze tot timpul! E ca o păpuşă! La un moment dat am accesorizat-o cu bijuteriile tatălui ei, am încălţat-o şi în adidaşii lui, iar alături am aşezat una dintre genţile mele. Mă distrează!", a declarat Kim pentu Vogue.

A.M.

Foto: Anie Leibovitz

Citeşte şi:

S-a făcut topul ţărilor celor mai zâmbăreţi oameni în "selfie-uri"! Vezi pe ce poziţie se situează România!

Ce atitudine perversă! Cornel Ilie strânge cu mâna sânii goi ai unei domnişoare! Îţi muşti buzele când vezi poza asta

În articolul
Kim Kardashian şi Kanye West au realizat prima şedinţă foto cu fiica lor! Cu cine crezi că seamănă micuţa North West?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Diseară, Faimoșii caută să completeze săptămâna roșie, în timp ce Războinicii se pregătesc de o nouă eliminare! Survivor, lider de audiență
Emisiuni TV • la 10:34
Diseară, Faimoșii caută să completeze săptămâna roșie, în timp ce Războinicii se pregătesc de o nouă eliminare! Survivor, lider de audiență
  • Diseară, Faimoșii caută să completeze săptămâna roșie
  • Războinicii se pregătesc de o nouă eliminare
Ramona Olaru este într-o relație! Vedeta s-a afișat alături de iubit în ipostaze incendiare, în pat!
Showbiz intern • la 10:20
Ramona Olaru este într-o relație! Vedeta s-a afișat alături de iubit în ipostaze incendiare, în pat!
  • Ramona Olaru s-a îndrăgostit
  • Asistenta TV s-a afișat alături de noul iubit
Iuliana Beregoi o pune la zid pe Andreea Bostănică! Influencerița ar vrea să îi distrugă cariera: ”Planul mamei și al fiicei”
Showbiz international • la 09:45
Iuliana Beregoi o pune la zid pe Andreea Bostănică! Influencerița ar vrea să îi distrugă cariera: ”Planul mamei și al fiicei”
  • Iuliana Beregoi a făcut acuzații dure
  • Andreea Bostănică și mama ei ar avea un plan
Sora lui Gabi Bădălău și soțul ei și-au botezat fiul. Imagini superbe de la eveniment. Și Bianca Drăgușanu a fost prezentă
Showbiz intern • ieri la 23:32
Sora lui Gabi Bădălău și soțul ei și-au botezat fiul. Imagini superbe de la eveniment. Și Bianca Drăgușanu a fost prezentă
  • Sora lui Gabi Bădălău și soțul ei și-au botezat fiul
  • Imagini de la eveniment
În plin scandal cu influencerița Daniela, Iuliana Beregoi nu a uitat-o nici pe Andreea Bostănică. Reacția ei explozivă: „N-am fost cu un bărbat de vârsta tatălui meu”
Showbiz intern • ieri la 23:07
În plin scandal cu influencerița Daniela, Iuliana Beregoi nu a uitat-o nici pe Andreea Bostănică. Reacția ei explozivă: „N-am fost cu un bărbat de vârsta tatălui meu”
  • Iuliana Beregoi a reacționat, după scandalul cu Andreea Bostănică
  • Cântăreața și-a pus la punct rivala
Scene incredibile în Bacău. O femeie a aruncat mai multe obiecte de la balcon, printre care și o masă
Stiri interne • ieri la 22:39
Scene incredibile în Bacău. O femeie a aruncat mai multe obiecte de la balcon, printre care și o masă
  • Scene șocante seara trecută, în Bacău
  • O femeie a aruncat de la balcon mai multe obiecte
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
recomandare pe observatornews.ro
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Liviu Dragnea, fără casă și bani! Unde a ajuns să locuiască cel care a făcut ”jocurile” ani buni în România
Romania TV

ALERTĂ MAXIMĂ! Dublu ciclon peste România! Un nou vortex polar s-a format în Muntenia. Romica Jurca: Va fi și mai rău de acum!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

De ce să rostogolești o sticlă de apă sub pat când te cazezi la hotel. Trucul folosit de o însoțitoare de bord
recomandare pe playtech.ro

Un nou ciclon lovește România. Nu scăpăm de ninsori și ger. De când cresc temperaturile

ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro

Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
Mesajul emoționant transmis de Oase și logodnica lui, Maria, după eliminarea de la Power Couple
recomandare pe a1.ro

Close