Homepage » Actualitate » L-a iertat după ce a vrut să-i dărâme casa! Coco Păun s-a împăcat cu preotul din vecini

L-a iertat după ce a vrut să-i dărâme casa! Coco Păun s-a împăcat cu preotul din vecini

Publicat pe 05.11.2013 la 23:57 Actualizat pe 05.11.2013 la 23:48

Fostul iubit al Biancăi Drăguşanu a revenit la sentimente mai bune după ce, luni de zile, a terorizat un vecin, preot în Târgu Jiu.

Calvarul părintelui Eleodor Stoican a început în urmă cu câteva săptămâni atunci când Coco Păun a obţinut, în urma unui împrumut neachitat, casa de lângă imobilul preotului. Interlopul a constatat că deţine şase centimetri de teren sub casa cuviosului. L-a dat în judecată, a câştigat şi apoi i-a cerut acestuia să-şi demoleze vila. În urmă cu două zile, Păun a încercat chiar să dărâme cu forţa casa vecinul său.

Surprinzător, ieri dimineaţă, Păun s-a răzgândit brusc. Nu mai vrea ca preotul pe care-l consideră un păcătos, să dărâme toată construcţia. Peste noapte, interlopul şi omul Bisericii au ajuns cumva să se înţeleagă şi au stabilit ca în trei zile părintele să pună la pâmânt doar un perete.

Citeşte şi Şerban Huidu, terorizat: "Da, încă îi mai visez pe oamenii ucişi de mine, e crucea mea!"

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
L-a iertat după ce a vrut să-i dărâme casa! Coco Păun s-a împăcat cu preotul din vecini
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Liviu Puștiu, mesaj cu direcție către Florin Salam! Ce s-a întâmplat între cei doi: „Nu e frumos”
Showbiz intern • la 16:50
Liviu Puștiu, mesaj cu direcție către Florin Salam! Ce s-a întâmplat între cei doi: „Nu e frumos”
  • Liviu Puștiu, replică pentru Florin Salam
  • Ce a avut de spus
O cântăreață din România a dezvăluit că a fost agresată, după cazul Valentinei: ”Știu din propria experiență ce înseamnă”
Showbiz intern • la 16:33
O cântăreață din România a dezvăluit că a fost agresată, după cazul Valentinei: ”Știu din propria experiență ce înseamnă”
  • O cântăreață a făcut declarații dureroase
  • Tânăra ar fi trecut prin abuz în fosta ei relație
Sora lui Albert NBN ar fi primit alt copil acasă, după externarea din spital: "Nu se poate așa ceva”
Showbiz intern • la 16:29
Sora lui Albert NBN ar fi primit alt copil acasă, după externarea din spital: "Nu se poate așa ceva”
  • Nepotul lui Albert NBN, înlocuit cu un alt bebeluș
  • Ce a declarat Sermin Pian
Jador susține că a mâncat hârtie igienică! Dezvăluirile manelistului: "De foame..."
Showbiz intern • la 16:10
Jador susține că a mâncat hârtie igienică! Dezvăluirile manelistului: "De foame..."
  • Jador spune că a mâncat hârtie igienică
  • Declarațiile manelistului
VEZI MAI MULT
Recomandări
Orașul în care soarele nu apune săptămâni întregi. Când poți trăi experiența unei „zile” de 24 de ore
recomandare pe observatornews.ro

Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Romania TV

BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC

O femeie a vândut tot ca să se mute în Zanzibar, iar după 2 ani a aflat cum este, de fapt, să trăiești acolo
recomandare pe antena3.ro

Se oferă salarii de 400 de lei pe zi, dar nimeni nu vrea să lucreze, în județul cu 10.000 de șomeri

Ținute transparente și extrem de îndrăznețe la MTV Video Music Awards 2026. Cum au apărut pe covorul roșu vedetele

Flit pentru toate instituțiile strategice ale statului. De la Bolojan pentru Ciucu - 105 milioane de euro nerambursabili 
recomandare pe Jurnalul.ro
Flit pentru toate instituțiile strategice ale statului. De la Bolojan pentru Ciucu - 105 milioane de euro nerambursabili 
Laura și Mihai Gâvan, veste frumoasă pentru fanii Mireasa! Ce au anunțat câștigătorii sezonului 10, la scurt timp de la nuntă
recomandare pe a1.ro

Close