Homepage » Monden » Leo Iorga este operat azi, din nou, pe creier: "Frica se învinge cu iubire!"

Leo Iorga este operat azi, din nou, pe creier: "Frica se învinge cu iubire!"

Publicat pe 23.09.2015 la 13:10 Actualizat pe 23.09.2015 la 13:40

Leo Iorga a intrat azi din nou în sala de operaţii, urmând să suporte o nouă intervenţie chirurgicală pe creier. Artistul care anul acesta împlineşte 51 de ani a descoperit în 2011 că are cancer şi a ajuns deja la a patra intervenţie pentru stoparea bolii.

Intervenţia chirurgicală a început deja şi este una noninvazivă, adică nu i se va sparge cutia craniană. Leo Iorga a susţinut în urmă cu patru zile un concert cu trupa Pact şi a vorbit, foarte optimist, despre noua încercare pe care trebuie s-o depăşească.

"Important nu e doar să trăieşti, ci şi să ştii pentru ce trăieşti, Da, mi-a fost frică. Frica se învinge cu iubire. Ţelul meu e să mă vindec, în aşa fel încât sâ-mi pot face meseria. Eu am fost foarte marcat de Gabi Cotabiţă şi am fost plăcut surprins când a revenit pe lumea asta", a declarat Leo Iorga pentru Antena 1.

"Este vorba despre un edem apărut ori în urma reapariţiei unei tumori, ceea ce este foarrte puţin probabil, ori în urma tratamentului radiologic, ceea ce se întâmplă fracvent. Este vorba de o luptă permanentă, pentru că fiecare se luptă altfel cu boala lui. La boala asta de care zic eu că am suferit, trebuie să intervii atunci când este cazul. Deja la mine a devenit un fel de rutină", a completat artistul la Antena Stars, în urmă cu câteva zile.

Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer în 2011 şi s-a operat mai întâi la plămâni, iar, mai apoi, la creier.

SURSA FOTO: Facebook

CITEŞTE ŞI:

Leo Iorga, încă o grea încercare! Artistul a vorbit despre a patra intervenţie chirurgicală la care va fi supus

Leo Iorga, scandal cu soţia la semafor!
T. C.

În articolul
Leo Iorga este operat azi, din nou, pe creier: "Frica se învinge cu iubire!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Momente grele pentru Ema Oprișan de la Insula Iubirii. Cum reușește să treacă peste despărțirea de Răzvan Kovacs
Showbiz intern • la 10:53
Momente grele pentru Ema Oprișan de la Insula Iubirii. Cum reușește să treacă peste despărțirea de Răzvan Kovacs
  • Cum trece Ema Oprișan peste momentele grele
  • Ce îi dă putere să meargă mai departe
Cum să transformi bicarbonatul de sodiu în medicament. Poate să reducă inflamațiile
Beauty & Lifestyle • la 10:38
Cum să transformi bicarbonatul de sodiu în medicament. Poate să reducă inflamațiile
  • Ce beneficii are bicarbonatul de sodiu pentru organism
  • Poate fi folosit ca medicament
TJ Miles și-a scos soția și fiica din spital! Cum a fost prima noapte acasă pentru Francisca: "Mă temeam..."
Showbiz intern • la 10:19
TJ Miles și-a scos soția și fiica din spital! Cum a fost prima noapte acasă pentru Francisca: "Mă temeam..."
  • Cum a fost pentru Francisca prima noapte acasă
  • Artista a devenit mamă pentru prima dată
Momente extrem de grele pentru Andra Volos! Vedeta este bolnavă și are nevoie de perfuzii
Showbiz intern • la 10:06
Momente extrem de grele pentru Andra Volos! Vedeta este bolnavă și are nevoie de perfuzii
  • Andra Volos are probleme de sănătate
  • Influencerița s-a afișat cu branula la mână
Mihai Trăistariu a îngropat securea războiului cu fratele său, Vasile! Artistul i-a cerut scuze public: "Am spus tâmpenii"
Showbiz intern • la 09:47
Mihai Trăistariu a îngropat securea războiului cu fratele său, Vasile! Artistul i-a cerut scuze public: "Am spus tâmpenii"
  • Mihai Trăistariu i-a cerut scuze fratelui său
  • Cei doi nu au avut o relație prea bună
Finaliștii Eurovision România 2026. Când aflăm pe cine trimite țara noastră în Viena
Showbiz intern • la 09:23
Finaliștii Eurovision România 2026. Când aflăm pe cine trimite țara noastră în Viena
  • 10 artiști s-au calificat în finala Eurovision 2026
  • Juriul le oferă artiștilor un avantaj unic celor care nu s-au calificat în finală
Vezi toate știrile noi
Recomandări
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
recomandare pe observatornews.ro
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV

Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
recomandare pe playtech.ro

Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa

Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe redactia.ro

Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro

Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat

Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro

Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici

România se pregătește de blocaj instituțional total. Urmează greve în toate domeniile
recomandare pe Jurnalul.ro
România se pregătește de blocaj instituțional total. Urmează greve în toate domeniile
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux
recomandare pe a1.ro

Close