Homepage » Actualitate » Mărturii din Infern: "Sunt cea mai norocoasă participantă la concert"

Mărturii din Infern: "Sunt cea mai norocoasă participantă la concert"

Publicat pe 31.10.2015 la 23:00 Actualizat pe 31.10.2015 la 23:16

O fată care a supravieţuit incendiului din clubul Colectiv se consideră cea mai norocoasă participantă la concert fiindcă a ieşit înainte de incendiu şi povesteşte că la uşa localului se formase, după ce flăcările au izbucnit, o grămadă de un metru şi jumătate de răniţi, peste care alţii treceau.

Potrivit acesteia, haosul era extrem de mare, iar în câteva secunde spaţiul din faţa clubului s-a umplut de un fum negru şi dens. "Concertul a început cu o întârziere de o oră, în loc de 9, la 10. (...). Noi ne aflam în colţul cel mai îndepărtat de la ieşire. La jumătate de oră de când a început concertul, mi s-a făcut rău şi l-am rugat pe prietenul meu să mă conducă la aer. Când am ajuns la ieşire, am observat că oamenii încep să alerge afară din club, iar imediat după asta am observat flăcările şi fumul dens. Ieşeau oameni cu haine arse. Am întâlnit şi o persoană care ne-a întrebat pe noi cât de arsă îi este faţa. Oamenii de-abia umblau, unul dintre ei ne-a spus că la ieşirea din club se formase o grămadă de corpuri umane de circa un metru şi jumătate, peste care a trebuit să treacă. În faţa clubului cei răniţi grav implorau trecătorii să îi ia cu maşinile la spital, când a ajuns prima salvare. Eu am fost cea mai norocoasă participantă la concert", povesteşte fata, conform Mediafax.

Fata este originară din secuime şi a refuzat să îşi dea numele întrucât părinţii ei nu ştiau că se află în clubul bucureştean. Ea era în local cu prietenul ei şi cu alţi doi prieteni, pentru a urmări concertul Goodbye To Gravity.

E.V

Reacţia şefei chirurgiei de la Spitalul Universitar! Uite ce spune despre coşmarul din noaptea trecută

Citeşte şi

Eroul de la clubul „Colectiv”. A ieșit printre primii, dar s-a întors să salveze și alte vieți și a murit!

Mircea Cărtărescu dă vina pe edilii capitalei, după dezastrul de aseară: „Bucureștiul e o cursă de șoareci”

Imagine șocantă cu Roxana Vancea. În pantaloni scurți și cu un plasture pe braț, bruneta dă o lecție de omenie!

În articolul
Mărturii din Infern: "Sunt cea mai norocoasă participantă la concert"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Au apărut imaginile care surprind scandalul de la concertul lui Florin Salam! Cum a răspuns managerul acuzat
Emisiuni TV • la 00:20
Au apărut imaginile care surprind scandalul de la concertul lui Florin Salam! Cum a răspuns managerul acuzat
  • Cum a reacționat managerul acuzat că a întrerupt concertul lui Florin Salam
  • Ce se vede în imaginile filmate în timpul prestației
Cornel Păsat l-a pus la punct, în direct, pe bărbatul care o apără pe soția lui: “E nevasta ta?”
Emisiuni TV • ieri la 23:47
Cornel Păsat l-a pus la punct, în direct, pe bărbatul care o apără pe soția lui: “E nevasta ta?”
  • Cornel Păsat și Giuliano au avut un schimb de replici
  • Ce l-a enervat pe Cornel Păsat
Cornel Păsat a fost bătut de soție! Confesiunile coregrafului! Cum s-a întâmplat să fie agresat
Emisiuni TV • ieri la 23:14
Cornel Păsat a fost bătut de soție! Confesiunile coregrafului! Cum s-a întâmplat să fie agresat
  • Cornel Păsat a recunoscut că soția a ridicat mâna la el
  • Coregraful a făcut declarații explozive
Este sau nu Cornel Păsat dependent de alcool. Un martor cheie a vorbit despre presupusele lui probleme cu băutura
Showbiz intern • ieri la 22:35
Este sau nu Cornel Păsat dependent de alcool. Un martor cheie a vorbit despre presupusele lui probleme cu băutura
  • Cornel Păsat a fost implicat într-un scandal monstru
  • Un martor a făcut declarații explozive
O regulă din România comunistă ar putea fi aplicată într-o capitală din Europa. Este menită să rezolve o mare problemă
Stiri interne • ieri la 21:58
O regulă din România comunistă ar putea fi aplicată într-o capitală din Europa. Este menită să rezolve o mare problemă
  • O regulă din România comunistă ar putea să apară într-o capitală din Europa
  • Ce se întâmplă cu șoferii
Cum arată locul prin care concurenții Survivor intră în inima junglei. Anamaria Prodan: ”Peisajele îți taie respirația”
Showbiz intern • ieri la 21:20
Cum arată locul prin care concurenții Survivor intră în inima junglei. Anamaria Prodan: ”Peisajele îți taie respirația”
  • Imagini rare din culisele emisiunii Survivor
  • Cum arată locul prin care se ajunge în junglă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Coduri portocaliu şi galben de viscol în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Minime de -15°C
recomandare pe observatornews.ro
Coduri portocaliu şi galben de viscol în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Minime de -15°C
Cu ce se ocupă românii care l-au surclasat pe Ion Ţiriac în topul ierarhiei miliardarilor anunţat de americani
recomandare pe as.ro
Cu ce se ocupă românii care l-au surclasat pe Ion Ţiriac în topul ierarhiei miliardarilor anunţat de americani
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
Romania TV

Suma URIAȘĂ pe care a dat-o Monica Bîrlădeanu pe rochia mini cu care a încins internetul. Un român de rând muncește o lună pe acești bani!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Ce faci dacă te-a inundat vecinul: cine plăteşte în caz de stricăciuni, conform legii
recomandare pe playtech.ro

Cea mai ieftină destinaţie de plajă din Europa e la câteva ore de România. Are şi o istorie specială

Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
recomandare pe redactia.ro

Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani

ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro

Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO

Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
recomandare pe dailybusiness.ro

Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”

„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
Georgiana Lobonț, apariție sexy în costum de baie pe internet, în vacanță. Cum au reacționat fanii și de ce au criticat-o
recomandare pe a1.ro

Close