Homepage » Monden » Mihai Trăistariu, făcut praf de juraţii de la Eurovision: "Piesa aceasta nu va egala succesul pe care l-ai avut cu Tornero, în 2006"

Mihai Trăistariu, făcut praf de juraţii de la Eurovision: "Piesa aceasta nu va egala succesul pe care l-ai avut cu Tornero, în 2006"

Publicat pe 06.03.2016 la 21:30 Actualizat pe 06.03.2016 la 21:40

A făcut furori în anul 2006, când a urcat pe scena de la Eurovision cu piesa "Torneoro", iar în acest an, Mihai Trăistariu şi-a făcut curaj şi a decis să-şi mai încerce o dată norocul.

Mihai Trăistariu, făcut praf de juraţii de la Eurovision: "Piesa aceasta nu va egala succesul pe care l-ai avut cu Tornero, în 2006"

Sursa foto: Facebook

A făcut furori în anul 2006, când a urcat pe scena de la Eurovision cu piesa "Torneoro", iar în acest an, Mihai Trăistariu şi-a făcut curaj şi a decis să-şi mai încerce o dată norocul.

Astfel, cântăreţul care a adus României locul al treilea la Eurovision în 2006, şi-a compus o altă piesă, "Paraiso", însă aceasta n-a fost apreciată de juraţi în finala care va stabilit cine va merge la Stockholm.

"Cânţi bine, însă piesa aceasta nu cred că va egala succesul pe care l-ai avut cu Tornero", i-a spus Horia Moculescu.

"Mi se par asemănătoare piesele, dar mult succes.",
i-a spus un alt jurat.

Mai mult de atât, Jo, prezentatoarea din Camera Verde l-a întrebat dacă nu cumva e prea în vârstă pentru un astfel de concurs, iar acesta a răspuns scurt "Nu-mi dai 20 de ani?"

Citeşte şi:

FOTO / La noi stă să ningă de frig ce e, el se scaldă printre valuri! Un cântăreţ de la noi surprins în vacanţă

Drumul până la Eurovision este pavat cu ore grele de muncă. Mihai Trăistariu a dezvăluit cum se pregătește ca să ia locul 1 la concursul european

Mihai Trăistariu a trecut prin clipe de foc! "M-am trezit speriat de bombe"

FOTO / Mihai Trăistariu, plin vânătăi! Ce l-a adus pe artist în starea asta?

T.F.S

În articolul
Mihai Trăistariu, făcut praf de juraţii de la Eurovision: "Piesa aceasta nu va egala succesul pe care l-ai avut cu Tornero, în 2006"
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Scandal înainte de admiterea la liceu! Părinții sunt revoltați și au făcut reclamații: ”Nu este firesc”
Stiri interne • la 10:18
Scandal înainte de admiterea la liceu! Părinții sunt revoltați și au făcut reclamații: ”Nu este firesc”
  • De ce s-au revoltat părinții viitorilor liceeni
  • Ce s-a întâmplat cu puțin timp înainte de repartizare
Spania, cea de-a doua echipă calificată ȋn semifinalele Campionatului Mondial 2026, ȋn cea de-a 30-a zi, lider de audienţă la Antena 1
Emisiuni TV • la 10:01
Spania, cea de-a doua echipă calificată ȋn semifinalele Campionatului Mondial 2026, ȋn cea de-a 30-a zi, lider de audienţă la Antena 1
  • Spania, cea de-a doua echipă calificată ȋn semifinalele Campionatului Mondial 2026
  • Cea de-a 30-a zi, lider de audienţă la Antena 1
Mărturii halucinante! Femei din toată lumea susțin că se trezesc cu camera de la telefon activată
Stiri internationale • la 09:44
Mărturii halucinante! Femei din toată lumea susțin că se trezesc cu camera de la telefon activată
  • Cum poate fi pornită camera telefonului fără voie
  • Mai multe femei au făcut acuzații grave
Cristina Pucean a confirmat că a fost înșelată de Bogdan dela Ploiești! Cum l-a prins
Showbiz intern • ieri la 23:54
Cristina Pucean a confirmat că a fost înșelată de Bogdan dela Ploiești! Cum l-a prins
  • Cristina Pucean a vorbit pentru prima dată despre infidelitate
  • Ce s-a întâmplat între ea și Bogdan de la Ploiești
VEZI MAI MULT
Recomandări
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
recomandare pe observatornews.ro
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
recomandare pe as.ro
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
Beatrice Mahler, avertisment ȘOCANT, după ce o angajată Metrorex s-a infectat cu o bacterie de apă în urma inundațiilor: Ar trebui evitate deplasările cu metroul
Romania TV

Ce familie frumoasă avea Gabi Mureșan. Fostul fotbalist al CFR-ului, devenit ulterior primar, era căsătorit cu Daniela de peste 20 de ani. El avea și doi băieței de care era foarte mândru / GALERIE FOTO

Japonia nu taie copacii seculari pentru construcții. În schimb, arboriștii petrec luni întregi pregătindu-le rădăcinile pentru relocare
recomandare pe antena3.ro

O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii

Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară

România. Județul care a depășit Bucureștiul și Clujul în ultimele luni
recomandare pe playtech.ro

Prețuri greu de crezut pe litoralul bulgăresc. O felie de tort costă cât o masă întreagă în alte locuri, românii sunt dezamăgiţi

Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1
recomandare pe redactia.ro

Ultimele cuvinte ale lui Gabi Muresan: "Parinteeee, nu mai ....." Prietenul lui a dezvaluit ce a strigat

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro

Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
recomandare pe a1.ro

Close