Homepage » Monden » MM Stoica, încercări disperate de a scăpa de depresie! Spynews.ro a aflat ce face fostul manager în spatele gratiilor

MM Stoica, încercări disperate de a scăpa de depresie! Spynews.ro a aflat ce face fostul manager în spatele gratiilor

Publicat pe 10.06.2015 la 23:59 Actualizat pe 10.06.2015 la 23:59

Condamnarea pe care a primit-o în „Dosarul Transferurilor”, trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, l-a distrus efectiv pe Mihai Stoica. Fostul manager al Stelei trece tot mai greu peste situaţia în care află din cauza faptului că este privat de libertate, iar starea lui psihică este din ce în ce mai precară.

Se pare că vizita pe care şeful Stelei i-a făcut-o lui Mihai Stoica la închisoare i-a făcut bine fostului manager, acesta încercând dn răsputeri să depăşească depresia prin care trece. Cum fotbalul a fost întotdeauna principala ocupaţie a lui Mihai Stoica, tot sportul rege pare să fie şi „gura de aer” de care fostul șef din Ghencea are atâta nevoie.
Chiar dacă informaţiile la care are acces sunt mult mai limitate, MM Stoica încearcă din răsputeri să îşi ocupe mintea cu altceva şi să nu se mai gândească la faptul că se află în spatele gratiilor. Fostul manager al Stelei face tot posibilul să se pună la punct cu tot ceea ce este nou în lumea fotbalului, de la jucători până la cota pe care aceştia o au, totul mai ales pentru a-l ajuta pe Gigi Becali să pună din nou echipa pe picioare.

Cum echipa de suflet a lui Mihai Stoica se pregătește de noul sezon și de cupele europene, iar starea lui nu este una dintre cele mai bune, fostul manager al roş-albaştrilor s-a hotărât să facă ceva în privinţa asta, astfel că s-a pus pe studiat piaţa fotbalului românesc, dar şi internaţional. MM Stoica nu ratează nicio apariţie a „sportului rege” la TV, iar puţinele telefoane pe care are voie să le dea din spatele gratiilor, le foloseşte pentru a discuta cu Gigi Becali şi pentru a-l sfătui pe acesta despre ce achiziţii noi ar trebui să facă la Steaua.
Mihai Stoica a fost condamnat anul trecut în „Dosarul Transferurilor”, alături de alte şapte nume mari ale fotbalului românesc: George Copos, Gheorghe Popescu, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu.

Citeşte şi:

MM Stoica, de nerecunoscut! Ce a făcut puşcăria din fostul manager al Stelei!

BOMBĂ! Mihai Stoica a luat-o pe urmele lui Gigi Becali! Decizie incredibilă luată de fostul manager al Stelei

Gigi Becali i-a făcut o vizită fulger lui MM Stoica la Jilava! Vezi ce au discutat cei doi! Spynews.ro știe toate detaliile întâlnirii de taină

În articolul
MM Stoica, încercări disperate de a scăpa de depresie! Spynews.ro a aflat ce face fostul manager în spatele gratiilor
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Moment inedit cu Marcel Pavel și un preot în avion! Totul a fost filmat | VIDEO
Showbiz intern • la 21:28
Moment inedit cu Marcel Pavel și un preot în avion! Totul a fost filmat | VIDEO
  • Marcel Pavel, moment inedit în avion!
  • Cum au reacționat pasagerii
De ce a ales Codruța Filip să vorbească abia acum despre despărțirea cu fostul. Artista a recunoscut totul
Showbiz intern • la 21:21
De ce a ales Codruța Filip să vorbească abia acum despre despărțirea cu fostul. Artista a recunoscut totul
  • Codruța Filip vorbește despre despărțirea cu fostul
  • De ce a făcut dezvăluiri abia acum
De ce nu a luptat Codruța Filip pentru fosta relație. A recunoscut ce nu a putut tolera
Showbiz intern • la 21:17
De ce nu a luptat Codruța Filip pentru fosta relație. A recunoscut ce nu a putut tolera
  • Când a simțit Codruța Filip că trebuie să pună punct în fosta relație
  • Peste ce nu poate trece
Cu ce a plecat Codruța Filip din relația cu fostul. Unde locuiește acum
Showbiz intern • la 20:58
Cu ce a plecat Codruța Filip din relația cu fostul. Unde locuiește acum
  • Codruța Filip, sinceră după despărțire
  • Cu ce a plecat din relația cu fostul
  • Unde locuiește acum
Edi Vasile neagă că a abuzat-o pe Andreea Lala, fosta lui iubită! A scost mesajele de la naftalină
Showbiz intern • la 20:44
Edi Vasile neagă că a abuzat-o pe Andreea Lala, fosta lui iubită! A scost mesajele de la naftalină
  • Cum a răspuns Edi Vasile acuzațiilor aduse de Andreea Lala
  • Tiktokerul a acționat în instanță
Artistă din România, blocată pe TikTok până în 2031! De ce nu are voie să mai facă live-uri
Showbiz intern • la 20:29
Artistă din România, blocată pe TikTok până în 2031! De ce nu are voie să mai facă live-uri
  • TikTok i-a blocat live-urile până în 2031!
  • Cine e artista din România care are această restricție incredibilă
  • Care e motivul
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close