Homepage » Monden » Nici nu-ţi vine să crezi! Iată sfatul "energetic" al lui Costi Ioniţă pentru a avea o viaţă fericită

Nici nu-ţi vine să crezi! Iată sfatul "energetic" al lui Costi Ioniţă pentru a avea o viaţă fericită

Publicat pe 31.05.2014 la 13:34 Actualizat pe 31.05.2014 la 14:46

Costi Ioniţă consideră că oamenii se pot îmbolnăvi prin intermediul gândurilor pe care le au, astfel că este nevoie de optimism şi energii benefice pentru ca viaţa noastră să fie fericită.

Artistul le-a povestit prietenilor săi de pe Facebook că a ajuns să-l cunoască pe cel care, prin intermediul ujnui experiment, a arătat că apa se poate cristaliza în modele uimitoare dacă este influenţată de gândui pozitive.

"L-am cunoscut pe omul care a demonstrat stiintific faptul ca orice gand, orice intentie, orice vorba pe care o spunem vehiculeaza o energie, energie care se manifesta apoi in planul fizic. Prin intermediul descoperirii pe care a facut-o, el ne arata ca noi, ca fiinte umane (trupul nostru fiind constituit in proportie de 70% din apa), suntem direct influentati de actiunea subtila a gandurilor. Nu degeaba se spune ca omul ce gandeste aceea este.

Prin puterea gandurilor noastre, noi ne putem imbolnavi sau ne putem vindeca. Cu cat gandul nostru este mai benefic, mai pur, apa din noi este incarcata cu o energie din ce in ce mai binefacatoare, care in experimentele lui Masaru Emoto se traduce prin cristalizarea apei in modele fascinante.

Stiind aceste lucruri, daca le si punem in practica, putem ajunge sa ne bucuram de o viata fericita, armonioasa, chiar sa ajungem sa nu mai avem nevoie de pastile sau alte tratamente, pentru ca totul depinde de gandurile noastre, de felul in care ele ne modeleaza viata si chiar propria fiinta. Multumiti-i apei inainte de o bea, tratati-o cu respect, pentru ca ea va va oferi apoi exact aceste energii benefice cu care ati incarcat-o, facandu-va sa fiti mai buni, mai fericiti", a explicat Costi Ioniţă, pe contul lui de socializare.

C.C.

Citeşte şi:

În articolul
Nici nu-ţi vine să crezi! Iată sfatul "energetic" al lui Costi Ioniţă pentru a avea o viaţă fericită
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Soția lui Jador, reacție acidă, după ce s-a aflat de despărțirea lor. Oana Ciocan nu s-a mai abținut
Showbiz intern • la 12:37
Soția lui Jador, reacție acidă, după ce s-a aflat de despărțirea lor. Oana Ciocan nu s-a mai abținut
  • Soția lui Jador, reacție tranșantă, după ce s-a zvonit că s-au separat
  • Ce spune Oana Ciocan despre presupusa ruptură
CAV de la Survivor a folosit cuvinte dure când l-a descris pe Cristian Boureanu. Fostul concurent l-a "taxat" și pe Beleuț
Emisiuni TV • la 12:37
CAV de la Survivor a folosit cuvinte dure când l-a descris pe Cristian Boureanu. Fostul concurent l-a "taxat" și pe Beleuț
  • CAV l-a criticat dur pe Cristian Boureanu
  • Nici Beleuț nu a scăpat de spusele fostului concurent de la survivor
Horia Brenciu și familia lui s-au regăsit abia acum! Copiii și soția sa au fost blocați în Kuala Lumpur din cauza conflictului din Orient
Showbiz intern • la 12:21
Horia Brenciu și familia lui s-au regăsit abia acum! Copiii și soția sa au fost blocați în Kuala Lumpur din cauza conflictului din Orient
  • Horia Brenciu și familia lui s-au regăsit
  • Ce mesaj a transmis artistul
Nu te așteptai la asta! Ce se întâmplă cu covorul roșu, după premiile Oscar. Toți au crezut că se refolosește
Stiri internationale • la 11:57
Nu te așteptai la asta! Ce se întâmplă cu covorul roșu, după premiile Oscar. Toți au crezut că se refolosește
  • Ce se întâmplă cu covorul roșu, după premiile Oscar
  • Niciodată nu este refolosit
Ioana Grama, mesaj pentru Spynews.ro! Are legătură cu iubitul: „Eram foarte apropiați”
Showbiz intern • la 11:51
Ioana Grama, mesaj pentru Spynews.ro! Are legătură cu iubitul: „Eram foarte apropiați”
  • Ioana Grama, mesaj inedit pentru Spynews.ro
  • Ce a transmis influencerița
Zodiile care vor simți o fericire imensă începând de azi, 18 martie 2026. Vor avea parte de momente de neuitat
Horoscop • la 11:26
Zodiile care vor simți o fericire imensă începând de azi, 18 martie 2026. Vor avea parte de momente de neuitat
  • Zodiile care vor simți astăzi, 18 martie, o fericire fără precedent
  • Vor avea parte de momente de neuitat
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată
recomandare pe observatornews.ro
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată
Cât a plătit Gică Popescu pentru a cumpăra pachetul de acţiuni de la Gică Hagi: “Treaba e serioasă”
recomandare pe as.ro
Cât a plătit Gică Popescu pentru a cumpăra pachetul de acţiuni de la Gică Hagi: “Treaba e serioasă”
Momente GRELE! Ministrul României a făcut ACCIDENT. El și copiii, LOVIȚI în plin
Romania TV

Documentul pe care trebuie să-l depui la stat până la 31 martie 2026. Amenda este 40.000 de lei

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Ce salarii sunt în armată pentru civili: sumele fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
recomandare pe playtech.ro

Toţi aleg Varșovia, însă un oraş din Polonia este la fel de frumos, dar mult mai ieftin şi puţin aglomerat. Este secretul multor turişti

Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
recomandare pe redactia.ro

Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro

Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Parkinson afectează în mod diferit femeile și bărbații, dezvăluie un studiu major
recomandare pe Jurnalul.ro
Parkinson afectează în mod diferit femeile și bărbații, dezvăluie un studiu major
Imaginile îngrijorătoare cu Elena Cârstea în scaun cu rotile. Artista a revenit în țară după 10 ani. Ce i s-a întâmplat
recomandare pe a1.ro

Close