Homepage » Monden » Nu credeai că o vei vedea pe Daniela Stan atât de plinuţă! De ruşine îşi acoperă burta cu mâna

Nu credeai că o vei vedea pe Daniela Stan atât de plinuţă! De ruşine îşi acoperă burta cu mâna

Publicat pe 11.07.2014 la 16:57 Actualizat pe 11.07.2014 la 20:07

Daniela Stan, dansatoarea lui Salam, amăgeşte noapte de noapte bărbaţii cu mişcările ei senzuale, însă, aceasta nu avut întotdeauna un corp de admirat.

Dansatoarea preferată a lui Salam, Daniela Stan, a reuşit să mai slăbească în ultima perioadă. Pe la începutul anului însă, avea un corp de care se ruşina, sau cel puţin asta reiese din fotografiile pe care le posta la acea vreme pe Internet.

Într-una dintre fotografii, Daniela îşi ţine burta cu mâna, semn că îi este ruşine de faptul că ar putea să i se vadă formele generoase.

Acum, Daniela a reuşit să mai slăbească şi îşi etalează cu mândrie formele.

A.C.

Foto: Facebook

Citeşte şi:

VIDEO Imagini în premieră cu bătaia de la restaurantul de manele din Drumul Taberei! Au fost filmaţi în timp ce încercau să-l omoare pe finul lui Nuţu Cămătaru!

GALERIE FOTO INCENDIARĂ! Anda Adam a făcut senzaţie la piscină! Până şi braziliencele ar fi invidioase pe POSTERIORUL bombat al artistei!

În articolul
Nu credeai că o vei vedea pe Daniela Stan atât de plinuţă! De ruşine îşi acoperă burta cu mâna
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Videoclip bombă apărut după moartea Ioanei Popescu! Jurnalista era plină de vântătăi! Cum răspunde fostul soț
Emisiuni TV • la 15:35
Videoclip bombă apărut după moartea Ioanei Popescu! Jurnalista era plină de vântătăi! Cum răspunde fostul soț
  • Au apărut informații tulburătoare despre Ioana Popescu
  • Jurnalista ar fi trăit un calvar înainte să moară
Cosmin Natanticu, față în față cu efectele negative ale unui obicei pe care îl au mulți români. Ce o să afle diseară, de la ora 18:00, la MediCOOL
Emisiuni TV • la 14:50
Cosmin Natanticu, față în față cu efectele negative ale unui obicei pe care îl au mulți români. Ce o să afle diseară, de la ora 18:00, la MediCOOL
  • Cosmin Natanticu, față în față cu efectele negative ale unui obicei
  • Ce o să afle diseară, de la ora 18:00, la MediCOOL
Un fost fotbalist de la FCSB a devenit tată! Prima imagine cu bebelușul
Showbiz intern • la 14:47
Un fost fotbalist de la FCSB a devenit tată! Prima imagine cu bebelușul
  • Un fost fotbalist FCSB a devenit tată
  • Atacantul este în culmea fericirii
Rețeta lui Horia Manea de paste cu pui, salam chorizo şi sos cremos. Ingrediente și mod de preparare
Emisiuni TV • la 14:18
Rețeta lui Horia Manea de paste cu pui, salam chorizo şi sos cremos. Ingrediente și mod de preparare
  • Rețetă de paste cu pui, salam chorizo și sos cremos
  • Un preparat delicios pentru întreaga familie
Un român și-a ucis iubita, tot româncă, în Italia! Crima i-a îngrozit pe polițiștii din Sicilia
Stiri interne • la 14:13
Un român și-a ucis iubita, tot româncă, în Italia! Crima i-a îngrozit pe polițiștii din Sicilia
  • Un bărbat și-ar fi ucis iubita în Italia
  • Veronica a fost găsită fără suflare
Cea mai amplă cursă de eliminare de la Mireasa. Ce va putea decide publicul, în această săptămână: “Nu ținem cont de imunitate!”
Emisiuni TV • la 13:44
Cea mai amplă cursă de eliminare de la Mireasa. Ce va putea decide publicul, în această săptămână: “Nu ținem cont de imunitate!”
  • Ce se întâmplă în cursa de eliminare
  • Decizie în premieră la Mireasa
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Zonele lovite de ploi torențiale și vânt puternic. Fenomene extreme pun autoritățile pe jar
recomandare pe observatornews.ro
Zonele lovite de ploi torențiale și vânt puternic. Fenomene extreme pun autoritățile pe jar
Cât a ajuns să coste un sejur de Revelion 2026 la Hotelul Simona Halep
recomandare pe as.ro
Cât a ajuns să coste un sejur de Revelion 2026 la Hotelul Simona Halep
BOMBĂ! Gigi Becali l-a cumpărat pe Louis Munteanu de la Ioan Varga. Transferul trebuia ţinut secret până la iarnă!
Romania TV

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

'Stau cu chirie de 16 ani. Am vreun drept la casă?'. Răspunsul avocatului, viral
recomandare pe playtech.ro

Românii, furaţi la unul dintre cele mai mari hoteluri din Turcia. Cum operează cameristele: 'Seiful era blocat...

Maine e mare sarbatoare!! Il cinstim pe sfantul care ne protejeaza de farmece si vraji. Multi romani ii poarta numele  👇 VEZI IN PRIMUL COMENTARIU 👇
recomandare pe redactia.ro

Ce poreclă avea Gigi Becali în tinerețe. Mulți nu știau că i se spunea așa: ”Nu se lua de el nici Miliția, nici Securitatea!”

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cum s-a afișat fiica Andreei Marin în America: Ce face Violeta Bănică în weekend

Criza de la CFR Călători se adânceşte! Circulaţia trenurilor companiei de stat ar putea fi întreruptă începând cu data de 7 octombrie
recomandare pe dailybusiness.ro

România va produce drone defensive împreună cu Ucraina pentru apărarea Flancului Estic al NATO

Horoscop octombrie 2025. 4 zodii vor avea un nou început: schimbări majore în bani, relații, stil și casă
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop octombrie 2025. 4 zodii vor avea un nou început: schimbări majore în bani, relații, stil și casă
Când și de ce a renunțat Nicoleta Luciu la silicoane. Vedeta a slăbit, însă nu vrea să se oprească aici
recomandare pe a1.ro

Close