O altă dronă, detectată la granița cu România. A fost emis mesaj RO-Alert
De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 15.11.2026 la 15:33
Actualizat pe 15.11.2026 la 15:47
O nouă alertă aeriană, după ce a fost detectată o altă dronă. A fost emis mesaj RO-Alert pentru județul Tulcea. Locuitorii au fost avertizați că este posibil ca ținta să pătrundă în spațiul aerian național.
- MApN anunță că a fost detectată o țintă aeriană la granița cu România
- A fost emis mesaj RO-Alert
Ministerul Apărării Naționale a anunțat duminică după-amiază că o dronă a fost detectată la granița cu România. Populația a fost avertizată print-un mesaj RO-Alert că este posibil ca drona să pătrundă în spațiul aerian național.
Dronă detectată la granița cu România
Autoritățile au transmis că drona a fost detectată la aproximativ 20 de kilometri nord-est de Valkove, Ucraina.
Locuitorii din Tulcea au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert că este posibil ca ținta aeriană să pătrundă în spațiul aerian național. Ministerul Apărării Naționale a transmis că două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești.
„În cursul amiezii de astăzi, 15 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 20 de kilometri nord-est de Valkove, Ucraina. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din zona nord si est a județului Tulcea, iar la ora 15:02 a fost transmis un mesaj RO-Alert. Vom reveni cu informații suplimentare, în funcție de evoluția situației”, a transmis MApN.
Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert și vineri seară, după o altă alertă cu drone
Incidentul de astăzi are loc după ce vineri seară, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că a decis să ridice de la sol două avioane F-16, în urma unei alerte cu dronă. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert.
Ținta aeriană de vineri seară a fost detectată la sud-est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian ucrainean.
Sâmbătă seară, două nave ar fi fost lovite de o dronă, în apropiere de Portul Sulina.


