Homepage » Actualitate » O artistă celebră, proaspătă mămică, a asistat neputincioasă la moartea fiinţei dragi!

O artistă celebră, proaspătă mămică, a asistat neputincioasă la moartea fiinţei dragi!

Publicat pe 01.01.2016 la 23:59 Actualizat pe 01.01.2016 la 23:46

Cântăreaţa Diana Matei, solista tarafului Cleante, a trecut, când era încă elevă, printr-o dramă cumplită, care o urmăreşte şi astăzi, cu toate că au trecut peste 15 ani de atunci.

Potrivit unor surse din anturajul artistei, este vorba despre o poveste care a început frumos, cu o dragoste oarbă între doi adolescenţi. Diana era elevă la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti", unde s-a îndrăgostit de Marinel, un băiat din Giurgiu care locuia în căminul şcolii. Foarte tineri, cei doi începuseră repede să viseze la un viitor împreună, însă, la un moment dat, relaţia lor a trecut printr-un moment de criză. Tot atunci, Marinel a primit o veste cumplită din partea medicilor, care l-au diagnosticat cu leucemie. Cu toate că se lupta cu boala, acesta a încercat să menţină şi relaţia cu Diana, pe care o iubea enorm. În plus, în ce priveşte planurile de viitor, optimismul nu dispăruse cu totul, mai ales că acesta începuse să se simtă mai bine. Când totul părea să se îndrepte, acesta a făcut o criză, iar medicii i-au făcut o injecţie. Imediat, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat. Sursele citate, au dezvăluit, pentru Spynews, că Diana Matei nu l-a uitat niciodată pe Marinel Copoiu, care ar fi fost primul băiat pe care aceasta l-a iubit.
Citeşte şi:
Românii din Ţinutul Secuiesc, umiliţi de doi terorişti şi un criminal de război!
Andreea Mantea, decolteu de INFARCT de Revelion! Fanii au înroşit butonul de LIKE.
În articolul
O artistă celebră, proaspătă mămică, a asistat neputincioasă la moartea fiinţei dragi!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum poți să gătești chifteluțe crocante din cartof dulce cu ricotta și miere. Rețeta pas cu pas
Emisiuni TV • la 11:52
Cum poți să gătești chifteluțe crocante din cartof dulce cu ricotta și miere. Rețeta pas cu pas
  • Rețetă de chifteluțe crocante din cartof dulce cu ricotta și miere
  • De ce ingrediente vei avea nevoie
Imagini neașteptate cu Naba Salem! Ispita de la Insula Iubirii s-a filmat în timp ce recicla sticle: “Banii de weekend”
Showbiz intern • la 11:49
Imagini neașteptate cu Naba Salem! Ispita de la Insula Iubirii s-a filmat în timp ce recicla sticle: “Banii de weekend”
  • Naba reciclează sticle
  • Ce a transmis bruneta
(P) Eleganță fără efort - secretul femeilor care știu să aleagă
Beauty & Lifestyle • la 11:49
(P) Eleganță fără efort - secretul femeilor care știu să aleagă
  • Eleganță fără efort
  • Secretul femeilor care știu să aleagă
Cu cine s-ar căsători Gabriella Barbu dacă ar trebui să aleagă între Montoya și Prințul Marco! Răspunsul savuros al ispitei de la Insula Iubirii
Emisiuni TV • la 11:45
Cu cine s-ar căsători Gabriella Barbu dacă ar trebui să aleagă între Montoya și Prințul Marco! Răspunsul savuros al ispitei de la Insula Iubirii
  • Gabriella Barbu a dezvăluit pe cine ar alege între Montoya și Prințul Marco
  • Ispita a răspuns fără să stea pe gândurigabroe
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un tânăr de 18 ani din Italia a câștigat două milioane de € cu un loz de 10 euro. Cum vrea să cheltuie banii
recomandare pe observatornews.ro

A trimis peste 1.000 de CV-uri, dar nu și-a găsit un loc de muncă: "Am ajuns la capătul puterilor"

Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
recomandare pe as.ro
Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV

Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti

Haosul dublării impozitelor din cauza balcoanelor închise. Primăriile calculează deja taxele pe 2027, iar oamenii sunt îngrijorați
recomandare pe antena3.ro

Rusia își vinde rezervele de aur într-un ritm nemaivăzut de la falimentul din 1998. China cumpără masiv

Românca închisă în China de 9 ani nu poate fi adusă în țară. Ministerul Justiției explică ce condiție au pus autoritățile chineze

Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
recomandare pe Jurnalul.ro
Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia la Insula Iubirii
recomandare pe a1.ro

Close