Homepage » Actualitate » O nouă specie de oameni va apărea până în 2050. Cum vor fi oamenii viitorului

O nouă specie de oameni va apărea până în 2050. Cum vor fi oamenii viitorului

Publicat pe 12.09.2014 la 23:33 Actualizat pe 12.09.2014 la 23:38

O nouă specie de oameni va apărea până în anul 2050 ca rezultat al noilor tehnologii, comportamentului şi selecţiei naturale, potrivit unui cercetător britanic.

O nouă specie de oameni va apărea până în 2050. Cum vor fi oamenii viitorului

Foto: Captură video

O nouă specie de oameni va apărea până în anul 2050 datorită noilor tehnologii, comportamentului şi selecţiei naturale, potrivit unui cercetător britanic.

Cercetătorul britanic Cadell Last, de la Global Brain Institute, susţine că omul trece printr-o "tranziţie evoluţionară", care, în mai puţin de patru decenii, va face ca fiinţa umană să trăiască mai mult, să aibă copii la vârste mai înaintate şi să se bazeze pe inteligenţa artificială pentru a executa sarcini minuscule, scrie Daily Mail.

"Deceniul al optulea sau al zecelea de viaţă al viitorului om va fi foarte diferit de cel al bunicilor noştri", a declarat Last, care crede că oamenii vor ajunge să petreacă mult mai mult timp trăind în realităţi virtuale.

Cadell Last crede că oamenii viitorului vor putea face copii mai târziu, lucru care are legătură cu ceea ce experţii numesc teoria istoriei vieţii, care încearcă să explice modul în care selecţia naturală înfluenţează evenimente cheie din viaţa unei fiinţe, cum ar fi reproducerea.

"Societatea globală actuală este un dezastru total. Dar în perioadele de criză apar oportunităţile, iar apocalipsa poate fi de fapt o metamorfoză", a declarat Cadell Last

"Cred că următorul sistem pe care îl va crea umanitatea va fi mult mai sofisticat, corect şi bogat decât civilizaţia curentă. Cred că schimbările vor fi comparabile cu diferenţele dintre lumea noastră şi civilizaţia Evului Mediu", a mai spus cercetătorul.

"Ceasul biologic nu va exista pentru totdeauna", a explicat Last, care crede că oamenii vor putea opri acest mecanism biologic folosind tehnologii din viitor.

CITEȘTE ȘI:

Tehnologia inteligenţei artificiale! Un român a spart topul americanilor

Revoluţie în tehnologie! Internetul va fi gratuit! Vezi când

A.M.M

În articolul
O nouă specie de oameni va apărea până în 2050. Cum vor fi oamenii viitorului
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cea mai emoționantă imagine cu Oana Tomoiagă și fiul ei. Concurenta de la Asia Express este mama unui băiat de 12 ani
Showbiz intern • la 21:47
Cea mai emoționantă imagine cu Oana Tomoiagă și fiul ei. Concurenta de la Asia Express este mama unui băiat de 12 ani
  • Oana Tomoiagă, mesaj emoționant despre fiul său
  • Concurenta de la Asia Express s-a afișat cu băiatul ei
Ce a declarat Claudia de la Mireasa despre cadourile oferite de un bărbat însurat. Valentin a fost tulburat de scrisoarea primită
Emisiuni TV • la 21:38
Ce a declarat Claudia de la Mireasa despre cadourile oferite de un bărbat însurat. Valentin a fost tulburat de scrisoarea primită
  • Valentin de la Mireasa a primit o scrisoare în legătură cu trecutul Claudiei
  • Ce spune concurenta despre cadourile oferite de un bărbat însurat
Babasha și Mălina și-au spus „adio”? Ce i-a dat de gol pe cei doi. Fanii manelistului sunt îngrijorați
Showbiz intern • la 20:26
Babasha și Mălina și-au spus „adio”? Ce i-a dat de gol pe cei doi. Fanii manelistului sunt îngrijorați
  • Babasha s-a despărțit de mama copilului său?
  • Ce l-a dat de gol pe manelist
Andrei Beleuț de la Mireasa explică apropierea de Anne-Mary. Concurenta spune de ce nu voia să intre într-o cunoaștere cu el
Emisiuni TV • la 20:22
Andrei Beleuț de la Mireasa explică apropierea de Anne-Mary. Concurenta spune de ce nu voia să intre într-o cunoaștere cu el
  • Andrei Beleuț și Anne-Mary de la Mireasa nu mai sunt într-o cunoaștere
  • Ce s-a întâmplat
VEZI MAI MULT
Recomandări
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
recomandare pe observatornews.ro

Vremea de mâine 23 octombrie. Ploi în jumătate de țară și temperaturi de până la -2 grade
recomandare pe observatornews.ro
Vremea de mâine 23 octombrie. Ploi în jumătate de țară și temperaturi de până la -2 grade
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
recomandare pe antena3.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Povestea de film a soldatului ucrainean care a stat singur într-o conductă 491 de zile. Și-a amputat singur piciorul cu un cuțit
recomandare pe antena3.ro
Povestea de film a soldatului ucrainean care a stat singur într-o conductă 491 de zile. Și-a amputat singur piciorul cu un cuțit
Cum reușesc nordicii să păstreze căldura în case, chiar și la -30 de grade Celsius. Metoda este veche de secole
recomandare pe antena3.ro
Cum reușesc nordicii să păstreze căldura în case, chiar și la -30 de grade Celsius. Metoda este veche de secole
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
recomandare pe Jurnalul.ro
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Ce au spus chinezii despre românii de la Asia Express cu care au lucrat la filmări.  Dezvăluiri din culisele show-ului
recomandare pe a1.ro
Ce au spus chinezii despre românii de la Asia Express cu care au lucrat la filmări. Dezvăluiri din culisele show-ului
Close