Homepage » Monden » O vedetă, în stare de șoc! I-a furat banii, apoi s-a sinucis

O vedetă, în stare de șoc! I-a furat banii, apoi s-a sinucis

Publicat pe 24.10.2015 la 13:08 Actualizat pe 24.10.2015 la 13:08

O supervedetă de la noi este, de azi-dimineață, în stare de șoc! Iar motivele sunt întemeiate, prezentatoarea Tv primind o veste care, fără discuție, ar tulbura pe oricine.

Zilele trecute, bunica Oanei Turcu a tocmit un zugrav pentru a-și reamenaja apartamentul. Auzise de calitățile acestuia ca meșter, precum și de situația financiară dificilă a tânărului, motiv pentru care i-a dat și o sumă importantă de bani. Dar, de câteva zile, a dispărut, motiv pentru care, atât Oana Turcu, cât și bunica acesteia s-au îngrijorat peste măsură. Iar în această dimineață, vestea pe care au primit-o, le-a șocat. Mai exact, tânărul de 35 de ani din comuna Valu` lui Traian a fost găsit mort.

”A anunțat familia că merge să se sinucidă, iar familia a anunțat imediat poliția care a început căutările. A fost găsit ieri în canalul Dunăre-Marea Neagră, mort și a fost deja identificat. S-a deschis, conform procedurii, un dosar de ucidere în cuplă, dar nu prea există dubii la motivul morții, sinuciderea fiind aproape o certitudine”, ne-au spus surse din cadrul poliția comunei constănțene. Mai mult decât atât, motivele pentru care s-a sinucis, ne-au mai relevat sursele noastre, sunt legate de situația dificilă în care se afla bărbatul, acesta având un copil cu handicap, iar situația financiară a familiei sale era una deosebit de dificilă.

”Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Mi-a spus bunica că i-a dat bani, iar apoi a dispărut, dar că nu e singura care e în situația ei, mai mulți vecini îi dăduseră în avans bani pentru a le reamenaja apartamenbtele. Este tristă că s-a întâmplat așa ceva și că lasă în urma lui atât de multă durere”, ne-a spus prezentatoarea TV Oana Turcu.

Citește și:

Oana Turcu, fotografie de colecţie alături de Cristi Brancu! Mesajul emoţionant pe care l-a transmis prezentatoarea soţului ei

VIDEO / Oana Turcu a povestit cu lacrimi în ochi despre perioada adolescenţei! Problemele cu acneea au marcat-o pe viaţă

VIDEO / Oana Turcu, o mamică extrem de sexy! Iată cum a fost surprinsă vedeta pe litoral! Avem poze cu celebra prezentatoare în costum de baie

În articolul
O vedetă, în stare de șoc! I-a furat banii, apoi s-a sinucis
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un tiktoker celebru a fost arestat pentru agresiune sexuală! Are și alte probleme grave cu legea
Showbiz international • la 10:09
Un tiktoker celebru a fost arestat pentru agresiune sexuală! Are și alte probleme grave cu legea
  • Un tiktoker celebru a fost arestat
  • Este acuzat de infracțiuni foarte grave
De ce au ales Camelia şi Florentin Chiforeanu să-şi schimbe destinul după o viaţă petrecută în România? “Mi-am dat seama că-mi doresc o viaţă liniştită”
Emisiuni TV • la 09:52
De ce au ales Camelia şi Florentin Chiforeanu să-şi schimbe destinul după o viaţă petrecută în România? “Mi-am dat seama că-mi doresc o viaţă liniştită”
  • Povestea incredibilă a Cameliei și a lui și Florentin Chiforeanu
  • Cum au ajuns să se bucure de un real succes
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, de când a slăbit! Vedeta a ajuns la rezultatul mult dorit
Showbiz intern • la 09:49
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, de când a slăbit! Vedeta a ajuns la rezultatul mult dorit
  • Imagini inedite cu Gabriela Cristea în costum de baie
  • Cât de mult a slăbit vedeta
Avem sau nu un destin prestabilit? Diana Meţiu: “Soarta nu poate fi schimbată”
Emisiuni TV • la 09:29
Avem sau nu un destin prestabilit? Diana Meţiu: “Soarta nu poate fi schimbată”
  • Avem sau nu un destin prestabilit
  • Diana Meţiu a explicat
Ce surpriză de proporții i-a făcut Bogdan de la Ploiești celei mai importante femei din viața lui. Nu este vorba despre Vanessa
Showbiz intern • la 09:19
Ce surpriză de proporții i-a făcut Bogdan de la Ploiești celei mai importante femei din viața lui. Nu este vorba despre Vanessa
  • Ce cadou i-a făcut BDLP mamei sale
  • Vanessa a contribuit la surpriză
Un avion s-a ciocnit pe pistă cu un vehicul. Sunt zeci de victime
Stiri internationale • la 09:18
Un avion s-a ciocnit pe pistă cu un vehicul. Sunt zeci de victime
  • Un accident aviatic grav s-a produs pe un aeroport important
  • Zeci de persoane au fost grav rănite
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Regizoarea de origine română Natalie Musteață, după triumful la Oscar: "Trăim o renaștere a autoritarismului"
recomandare pe observatornews.ro
Regizoarea de origine română Natalie Musteață, după triumful la Oscar: "Trăim o renaștere a autoritarismului"
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Cutremur la BNR! Numele lui Isărescu A FOST DEMIS! Este fără precedent
Romania TV

Nicușor Dan, VESTE MARE pentru români. Președintele dezvăluie PLANUL pentru combaterea prețului la carburanți: S-a ajuns la un acord

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Ce rol are cifra 5 de la bancomat. De ce trebuie să fii atent la această tastă de fiecare dată când scoţi bani
recomandare pe playtech.ro

Până la 30% în plus la alocaţia pentru copii. Cum pot obţine părinţii suma de bani

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
recomandare pe redactia.ro

După plecarea lui Cătălin Măruță, o altă vedetă este aproape să fie dată afară de Pro TV. I s-a înschis emisiunea.

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro

Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele

Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
recomandare pe dailybusiness.ro

Presiuni asupra lui Viktor Orbán, Liderii UE cer deblocarea urgentă a finanțării pentru Ucraina

Angajații INS așteptau creșteri de salarii și au primit noi tăieri
recomandare pe Jurnalul.ro
Angajații INS așteptau creșteri de salarii și au primit noi tăieri
VIDEO | Dan Bittman, în lacrimi pe scenă după moartea colegului său, Mugurel Vrabete. Artistul a cântat cu greu piesa „Vine o zi”
recomandare pe a1.ro

Close