(P) Cum poți obține un credit chiar și cu venituri variabile
De Oana Vacarusi.
Publicat pe 25.11.2025 la 10:44
Actualizat pe 25.11.2025 la 10:44
Foarte mulți oameni muncesc pe cont propriu, lucrează la proiecte, au perioade mai aglomerate și perioade mai liniștite. Sunt freelanceri, artiști, șoferi în ride-sharing, consultanți, oameni cu mici afaceri, creatori de conținut, cei care lucrează pe bază de comision sau în domenii sezoniere. Veniturile lor există, sunt oneste și câștigate prin muncă, doar că nu vin tot timpul pe data de 15 a lunii.
- Cum poți obține un credit chiar și cu venituri variabile
- IFN-urile înțeleg mai bine lumea în care trăim
- Acte mai puține, aprobări mai rapide
Întotdeauna apar investiții, urgențe sau oportunități care necesită bani cât mai repede, iar băncile tradiționale nu se grăbesc deloc să împrumute pe cineva care nu poate dovedi lunar aceeași sumă. Citește mai departe să vezi cum poți obține un credit IFN în condiții avantajoase.
IFN-urile înțeleg mai bine lumea în care trăim
Instituțiile financiare nebancare au apărut exact pentru a acoperi această nevoie, astfel că sunt flexibile, analizează situația omului în ansamblu și, de cele mai multe ori, pun accent pe capacitatea reală a clientului de a rambursa, nu doar pe fluturașul de salariu.
Acestea înțeleg că un venit variabil nu înseamnă instabilitate și este doar un alt mod de a lucra, astfel că cerințele nu sunt deloc stricte și se poate ține cont de încasările din ultimele luni, de contractele în derulare sau chiar de istoricul colaborărilor.
Acte mai puține, aprobări mai rapide
Procesul de creditare este simplificat pe cât posibil, fără hârțogăraie inutilă, fără drumuri repetate la ghișee, fără întrebări care te fac să simți că dai examen. Cei care au avut nevoie de bani rapid știu foarte bine cât de important este să nu aștepți o săptămână pentru un răspuns. IFN-urile se mișcă repede pentru că au sisteme avansate de evaluare și procese adaptate vremurilor în care trăim.
Se pune accent pe încredere
Orice IFN îți prezintă care sunt condițiile, care sunt ratele și cum se rambursează, totul transparent, fără surprize ascunse. Cu alte cuvinte, poți să primești sprijin când ai nevoie, iar IFN-urile se așteaptă să îți respecți obligația. Pentru cine se gospodărește bine și își cunoaște capacitățile financiare, această colaborare poate funcționa excelent.
Fiecare client are povestea lui și merită analizat ca atare
O persoană poate câștiga mai mult din comisioane decât ar câștiga dintr-un salariu fix, doar că încasările sunt distribuite diferit în timp. Un altul poate câștiga mai mulți bani în sezonul cald decât în restul anului, ceea ce nu ar trebui să reprezinte o piedică în obținerea unui împrumut. IFN-urile se uită la tabloul complet:
● cum intră banii în ultimele luni
● ce potențial are activitatea pe care o desfășori
● ce alte obligații ai deja
Este un mod mai sănătos de a te judeca, pentru că ține cont de realitatea ta, nu de un standard care, cu siguranță, nu se potrivește tuturor.
Te poate ajuta să profiți de oportunități
Multe persoane cred că un credit te ajută doar când ai o problemă urgentă, dar poate fi și exact invers, adică un ajutor care să te ducă înainte. Dacă ai șansa să cumperi echipamente mai bune, să faci un upgrade în businessul tău, să profiți de un proiect nou, să investești în dezvoltarea ta profesională, un credit te poate ajuta să îți crești veniturile viitoare.
Îți construiești un istoric bun
Pentru mulți, un credit IFN este primul pas în lumea finanțelor, iar dacă îți gestionezi bine ratele și îți faci un istoric pozitiv, vei avea mai multe opțiuni în viitor. Poate vei avea acces ulterior la sume mai mari sau la condiții mai avantajoase.
Dacă ești responsabil cu banii tăi și știi ce îți permiți, un credit de la un IFN poate fi exact instrumentul care te ajută să mergi înainte, să-ți pui planurile în aplicare și să evoluezi!



