Homepage » Actualitate » Până acum ai procedat greşit! Zece alimente pe care le ţii în frigider, deşi nu ar trebui

Până acum ai procedat greşit! Zece alimente pe care le ţii în frigider, deşi nu ar trebui

Publicat pe 28.03.2015 la 13:45 Actualizat pe 28.03.2015 la 13:59

Dacă până acum ai ţinut bananele, mierea, gemul şi chiar pâinea în frigider, trebuie să renunţi urgent la acest obicei! Specialiştii trag un semnal de alarmă şi te sfătuiesc să nu le mai depozitezi astfel.

Acesta este un topul celor zece alimente pe care nu trebuie să le ţii în frigider, potrivit Mediafax.

1. Banane

Specialiştii spun că temperatura rece înnegreşte coaja bananelor. Mai mult, fructele păstrate alături de ele în frigider se pot coace mai repede. Te sfătuim să nu le depozitezi în pungi din plastic şi nici în cutii din plastic, dacă nu doreşti să accelerezi procesul de coacere.

2. Gemul

Zahărul este un conservant natural, iar cele mai multe gemuri sunt protejate şi de acizii din fructe. În cazul în care nu ştiai, un borcan cu gem se poate păstra în cămară mai multe luni de la desigilare.

3. Pâinea

Nutriţioniştii spun că pâinea depozitată în frigider suferă modificări ale texturii, iar gustul i se schimbă.

4. Untul de arahide

Specialiştii spun că untul de arahide natural, făcut în casă, trebuie păstrat la rece, dar cel cumpărat de la magazin, poate fi păstrat în cămară mai multe luni după desigilare. Fii atent însă! Foloseşte tacâmuri curate de fiecare dată şi să lăsa firimituri în borcan.

5. Mierea

Temperatura rece determină cristalizarea mierii, care poate fi totuşi în continuare consumată.

6. Uleiuri

Specialiştii spun că uleiurile vegetale devin tulburi şi mai vâscoase dacă sunt depozitate în frigider, însă, odată scoase la temperatura camerei, îşi recapătă densitatea. Doar uleiurile din nuci trebuie păstrate la frigider, pentru că au un termen de valabilitate mai mic decât cele vegetale.

7. Ceapa

Temperatura rece determină mucegăirea şi înmuierea cepei. Specialiştii vă recomandă să depozitaţi ceapa într-un loc aerisit, la temperatura camerei.

8. Avocado

Ca şi bananele, avocado nu se păstrează în frigider. Pentru a se coace, avocado trebuie păstrat la temperatura camerei. Odată ce procesul de coacere este complet, avocado se lasă în frigider, iar, dacă se foloseşte doar jumătate, se lasă sâmburele în cealaltă.

9. Cartofii

Nu se lasă la soare şi nu se păstrează în frigider. Temperaturile reci transformă amidonul din cartofi în zahăr, iar gustul lor se va modifica. În plus, coaja acestora se va înnegri în timpul gătirii.

10. Cafeaua

Cercetătorii spun că dacă păstrezi la frigider cafeaua, aceasta îşi pierde gustul şi poate deveni umedă.

D.D.

Sursă foto: Hepta

Citeşte şi:

Nu trebuie să reîncălziţi niciodată aceste alimente! Există riscul să vă intoxicaţi

În articolul
Până acum ai procedat greşit! Zece alimente pe care le ţii în frigider, deşi nu ar trebui
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Filmul lui Cristian Mungiu s-a calificat automat în cursa pentru Oscar. Ce s-a schimbat în regulament
Showbiz intern • la 12:33
Filmul lui Cristian Mungiu s-a calificat automat în cursa pentru Oscar. Ce s-a schimbat în regulament
  • Filmul lui Cristian Mungiu s-a calificat automat în cursa pentru Oscar
  • Ce regulă s-a schimbat
Cu ce datorii a rămas Lucian Viziru, după moartea tatălui. A recunoscut că a fost supărat pe el din acest motiv
Showbiz intern • la 12:05
Cu ce datorii a rămas Lucian Viziru, după moartea tatălui. A recunoscut că a fost supărat pe el din acest motiv
  • Cu ce datorii a rămas Lucian Viziru, după moartea tatălui
  • A plecat în Germania pentru a le achita
Cod galben de vijelii și grindină. Ce județe se află sub atenționare. Și Capitală este vizată
Meteo • la 11:36
Cod galben de vijelii și grindină. Ce județe se află sub atenționare. Și Capitală este vizată
  • ANM a emis cod galben de vijelii și gridină
  • Unde va ploua torențial
Situație incredibilă. Cum a ajuns o tânără să fie hărțuită de o firmă de recuperarea taxelor
Stiri interne • la 11:11
Situație incredibilă. Cum a ajuns o tânără să fie hărțuită de o firmă de recuperarea taxelor
  • O tânără susține că este hărțuită de o firmă de recuperarea taxelor
  • Prin ce a trecut în ultimele luni
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul
recomandare pe observatornews.ro
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Romania TV
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Maru merge la închisoare. Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Tudor Duma e dus la Rahova
recomandare pe antena3.ro
Maru merge la închisoare. Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Tudor Duma e dus la Rahova
Suspecta atentatului din Monaco este o ucraineancă deghizată în bărbat. Amanta lui Ermolaev și-a pierdut picioarele în explozie
recomandare pe antena3.ro
Suspecta atentatului din Monaco este o ucraineancă deghizată în bărbat. Amanta lui Ermolaev și-a pierdut picioarele în explozie
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
recomandare pe antena3.ro
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
Detaliul ascuns pe bancnotele românești. A fost introdus dintr-un motiv important, puţini români au habar de el
recomandare pe playtech.ro
Detaliul ascuns pe bancnotele românești. A fost introdus dintr-un motiv important, puţini români au habar de el
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
recomandare pe playtech.ro
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
PRO TV dă lovitura. Cine este vedeta care va prezenta show-ul „Burlacii: Foc în paradis”👇
recomandare pe redactia.ro
PRO TV dă lovitura. Cine este vedeta care va prezenta show-ul „Burlacii: Foc în paradis”👇
Ilie Bolojan și-a golit biroul. Singurele două obiecte pe care le-a lăsat la Palatul Victoria
recomandare pe redactia.ro
Ilie Bolojan și-a golit biroul. Singurele două obiecte pe care le-a lăsat la Palatul Victoria
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
recomandare pe bzi.ro
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
recomandare pe dailybusiness.ro
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
recomandare pe dailybusiness.ro
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Oana Lis, confesiune dureroasă! Prin ce trece zi de zi cu soțul ei, Viorel Lis, acum în vârstă de 82 de ani
recomandare pe a1.ro
Oana Lis, confesiune dureroasă! Prin ce trece zi de zi cu soțul ei, Viorel Lis, acum în vârstă de 82 de ani
Close