Paste cremoase cu creveţi după rețeta lui Horia Manea. De ce ingrediente ai nevoie
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 08.06.2026 la 17:33
Actualizat pe 08.06.2026 la 17:33
Episodul de astăzi vă propune un meniu complet, format dintr-un starter, porumb crocant, un fel principal, paste cremoase cu creveţi, şi un desert, fursecuri cu căpşuni.
- Rețetă ușoară de paste cremoase cu creveţi
- Trucul lui Horia Manea pentru un preparat delicios
Porumb crocant
- 330 g porumb
- 24 g amidon de porumb
- 10 g făină
- 1 ardei gras
- 50 g ceapă verde
- 1 ardei iute
- sare
- piper
- ulei de măsline
Porumbul se asezonează cu sare, piper, boia dulce, ulei de măsşline, amidon şi făină. Porumbul se prăjeşte în ulei de măsline. Se amestecă împreună cu ardei gras tocat mărunt, ceapă verde, ulei de măsline, boia dulce şi un praf de sarre.
Paste cremoase cu creveţi
- 250 g paste
- 300 g creveți decorticați
- 10 g usturoi
- 1 ardei gras roșu
- 100 g roșii cherry
- 15 g unt
- 1 legătură pătrunjel
- 1 lămâie
- 80 g brânză Gouda
- sare
- piper
- boia dulce
- 60 ml ulei de măsline
Pastele se fierb în apă cu sare. În ulei de măsline, se prăjesc creveţii, se adaugă ardeiul gras, usturoiul şi roşiile cherry. Se condimenează cu sare, piper, boia dulce. Se continuă cu apă de la paste, zeamă de lămâie şi pastele fierte. Se lasă pe foc încă 2-3 minute. Se adaugă unt, cascaval şi pătrunjel.
Fursecuri cu căpşuni
- 150 g căpșuni
- 30 ml apă
- 8 g amidon
- 230 g unt moale
- 300 g zahăr
- 1 ou
- 1 gălbenuș
- 5 ml extract de vanilie
- 225 g făină
- 8 g praf de copt
- 3 g sare
Căpşunile se fierb în apă cu zahăr. Când a dat în clocot, se adaugă amidonul. Se pregăteşte aluatul, amestecând untul moale şi zahărul, cu ajutorul unui mixer. Se adaugă esenţa de vanilie, un ou întreg şi încă un gălbenuş, praful de copt şi făina. La final, se încorporează căpşunile. Din aluatul pregătit, se formează fursecurile şi se introduc la 175 de grade, pentru 10 minute.



