Paula a dezvăluit ce a vorbit cu mama ei la telefon. Ce i-a spus despre relația cu Alberto: ”Am insistat”
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 06.11.2026 la 15:29
Actualizat pe 06.11.2026 la 15:29
Paula a vorbit cu mama ei despre ultimele incidente care au avut loc în casa Mireasa, sezonul 14. Concurenta a dezvăluit în ediția de astăzi ce i-a spus mama ei despre relația cu Alberto și ce părere are în ceea ce îl privește pe tânăr.
- Paula a vorbit la telefon cu mama ei
- Ce decizie a luat concurenta
Paula și Alberto au fost în centrul atenției la Mireasa, în ultima perioadă, din cauza conflictelor și tensiunilor pe care concurentul le-a avut. De asemenea, concurenta a avut parte de un eveniment nefericit, când a căzut și s-a lovit cu capul de gresie.
Paula de la Mireasa și-a dorit să vorbească cu mama ei
Paula și-a exprimat dorința de a vorbi cu mama ei la telefon, având în vedere că trecea printr-un moment destul de tensionat în casa Mireasa. Simona Gherghe a precizat că și mama ei a insistat să poarte o discuție cu ea.
Concurenta a avut, astfel, un apel telefonic cu femeia și a vorbit despre Alberto. Aceasta a dezvăluit că ea și mama ei au aceeași părere în ceea ce îl privește pe Alberto și că susține în continuare relația de iubire cu acesta.
”Eu, sincer, m-am retras de toți din casă. Dacă cineva mă întreabă ceva da, dar în rest nu mai vreau să stau cu absolut nimeni. (...) Și eu am insistat foarte mult să vorbesc cu ea, chiar îmi doream foarte mult să vorbim. Voia să vadă cum sunt, dacă sunt bine din cauza task-ului, pentru că am căzut și am dat cu capul de gresie. A fost vorba și despre Alberto, ea are aceeași părere ca mine”, a declarat Paula, la Mireasa.
Alberto a făcut declarații despre eliminare
Alberto a declarat că a luat în calcul că ar putea să fie eliminat, astăzi, din casa Mireasa și a precizat că nu ar fi surprins dacă ar avea cele mai multe nominalizări, după scandalul de la task-ul cabinei telefonice.
Concurentul a precizat că a simțit tensiuni în casa Mireasa după acel conflict și, deși a vorbit cu mai mulți concurenți, este de părere că armonia s-a schimbat complet.
”N-am nicio problemă. Toată lumea e împotriva mea, de aceea nu am nicio așteptare. Nu știu... aflăm. Pentru faza de la cabină, așa simt o tensiune. Aseară am stat cu Veronica, cu Anastasia puțin, cu Adrian, cu Beleuț și ulterior am mai vorbit cu Radu, Ștefania, Belu. În casă o simt (n.r. tensiunea), e un altfel de comportament, e mai rece, îi înțeleg, nu e nimic rău”, a declarat Alberto, la Mireasa.


